Restricțiile de circulație impuse pe vreme de caniculă au provocat "pierderi enorme" operatorilor de transport. Potrivit transportatorilor, pe lângă operatori, din această cauză a avut de suferit inclusiv sectorul serviciilor. "O mare parte din totalul activităților economice a fost afectată de restricții, de la magazine, care nu au avut cum să fie alimentate, până la bugetul statului", ne-a spus Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport. După spusele acestuia, transportatorii vor apela, dacă e nevoie, și la metode mai puțin "ortodoxe" pentru a-și recupera cel puțin o parte din pierderi. "Având în vedere criza ce se va institui din cauza lipsei rovinietelor, precum și faptul că autoritățile nu au reacționat sub nicio formă la solicitările venite din partea transportatorilor cu privire la recuperarea orelor de conducere pierdute din cauza caniculei, FORT face un apel către toți transportatorii din România, ca împreună cu aceștia să boicoteze cumpărarea de roviniete, urmând să circule fără acestea pentru o perioadă de cel puțin o lună. Astfel, transportatorii își pot recupera cât de cât o parte din pierderi, iar autoritățile vor avea timp să își aranjeze licitațiile, manevrele și «micile» atenții până la deblocarea situației", se arată într-un comunicat al Federației. În ceea ce privește redresarea crizei rovinietelor, FORT "este convinsă că interesele din jurul licitațiilor vor întârzia și vor complica rezolvarea problemei, mai ales că știm că există caiete de sarcini la comandă", a încheiat Hagiu, nu înainte de a spune că "oricum, noi (FORT n.r.) vom circula cu și fără roviniete".
Contestații
Directorul Companiei de Autostrăzi, Mihai Grecu, afirma la începutul săptămânii că la nivel național există o criză de roviniete, estimându-se că mai sunt la vânzare doar 15.000 de roviniete, fapt produs de blocarea licitației pentru selecția firmei care va tipări rovinietele pentru 2007. "Pe 16 mai a fost dat anunțul privind licitația pentru alegerea firmei care va tipări rovinietele pentru 2007, însă una din firmele participante a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar licitația a fost suspendată. Cu toate că au trecut deja 30 de zile, noi nu am primit răspunsul de la consiliu, motiv pentru care am decis să prelungim contractul cu firma care a tipărit până acum rovinietele", a precizat directorul. Directorul a confirmat că la nivel național există o criză a rovinietelor cauzată mai ales de blocarea licitației, estimând că în acest moment mai sunt pe piață doar 15.000 de roviniete. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au declarat că în cursul zilei de luni s-a decis că până la deblocarea crizei se va negocia semnarea unui act adițional cu firma cu care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a avut contract pentru tipărirea rovinietelor în 2006. Astfel, firma va tipări un nou lot de peste un milion de roviniete, care vor fi puse în vânzare în cel mult două săptămâni.
Rovinietă fără tarif
Pe lângă faptul că operatorii nu mai pot achiziționa roviniete cel puțin pentru un timp, aceștia mai sunt "apăsați" și de inexistența fizică a "permisului" valabil timp de 3 luni. Potrivit legii, taxa de utilizare a drumurilor naționale, în sistemul de rovinietă, poate fi achitată pentru o perioadă de șapte zile, 30 de zile, trei luni, șase luni sau 12 luni, doar că rovinietele cu valabilitate 3 luni nu pot fi eliberate, deoarece pentru această perioadă nu este prevăzut niciun tarif. Se pare că este vorba fix de perioada a cărei tarifare i-ar avantaja cel mai mult pe operatori. "Marea majoritate a flotei de transport nu lucrează trei luni pe ani, în perioada iernii, iar cu vinieta pe trei luni am reduce considerabil din costuri", a precizat reprezentantul transportatorilor. Acesta a adăugat că operatorii și-au achiziționat roviniete valabile șase luni, în speranța că până în toamnă se "va lămuri și problema celei de trei. Cu toate că ne-am cam pierdut speranțele. Din 2004 am formulat 26 de adrese, atrăgând atenția asupra acestei probleme, și, până acum, niciun rezultat", a încheiat Hagiu.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<