Tara noastra va investi, pana in 2020, in intreg sectorul energetic, inclusiv pentru producerea de biocarburanti, aproximativ 30 de miliarde de euro, a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. "Energia este cea mai puternica arma, carte, pe care poate sa o joace Romania in interiorul Uniunii Europene", a punctat ministrul. Acesta a spus ca doar 20-30% din suma reprezinta investitii alocate de companiile de stat sau provenite de la buget. Vosganian a mai spus ca statul a suspendat privatizarea din energie pana la aprobarea strategiei energetice, programata pentru luna iunie. "Au existat mai multe solicitari in acest sens din partea sindicatelor si a partidelor, care ne-au cerut sa nu mai privatizam pana la aparitia strategiei. Am facut foarte mici pasi in privatizare si doar in cazul unor termocentrale ca Braila sau Doicesti. Nici nu se pot numi pasi.
Au fost doar niste tatonari, ca sa dam un semnal investitorilor", a explicat ministrul de resort la conferinta de presa a Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei referitoare la proiectul strategiei energetice a Romaniei.
Vosganian a pus "gand rau" rezervelor de gazOficialul MEF a mai aratat ca Romania va investi in sectorul de gaze pentru descoperirea de noi rezerve, cresterea capacitatii de inmagazinare si reabilitarea si dezvoltarea retelelor de transport si distributie.
"Pentru cresterea capacitatii de inmagazinare, sumele care trebuie alocate se ridica la 500 de milioane de euro, fara a lua in calcul proiectul cu Gazprom de constructie a unor depozite in Moldova sau contributia Romaniei la viitorul gazoduct Nabucco, ce va fi la nivelul a catorva miliarde de euro", a punctat Vosganian.
De asemenea, investitiile in reabilitarea sistemelor de transport de gaze sunt prevazute la 300 de milioane de euro, iar cele in retelele de gaze la 25 de milioane de euro pe an, pana in 2015.
10 miliarde de euro pentru petrolIn domeniul petrolului, investitiile programate de Petrom pana in 2010 sunt de trei miliarde de euro. Vosganian a estimat ca investitiile tuturor celorlalte firme de pe piata ar putea fi de 2,5 ori mai mari, respectiv 7,5 miliarde de euro.
Complexurile energetice au nevoie, pana in 2010, de investitii de circa doua miliarde de euro pentru protectia mediului si modernizare, respectiv 570 de milioane de euro la Craiova - Isalnita, 705 milioane de euro la Rovinari si 760 de milioane de euro la Turceni. Ministrul a adaugat ca, pana in 2010, nu exista riscul inchiderii unor termocentrale. "Mai este timp pentru realizarea investitiilor de mediu la termocentrale, iar pana in 2010 nu se inchide niciuna.
Dar, totusi, pe masura ce ne apropiem de acest termen, trebuie sa realizam aceste investitii", a mai spus Vosganian. El a fost intrebat daca si-au mai exprimat interesul noi institutii financiar-bancare pentru acordarea de credite pentru finantarea investitiilor de mediu la complexurile energetice si a aratat ca astfel de operatiuni au fost oprite pana la definitivarea strategiei energetice. "Am facut un armistitiu in perioada strategiei energetice in privinta complexurilor energetice", a spus Vosganian.
Surse regenerabile - investitii de 2 mld. euroPotrivit acestuia, in sectorul de energie electrica, constructia unitatilor trei si patru de la Cernavoda necesita o finantare de 2,4 miliarde de euro, iar pentru producerea de energie din surse regenerabile este nevoie de alte 1,8 miliarde de euro. "Firmele de distributie electricitate vor aloca, in acest an, circa 600 de milioane de euro pentru reducerea avariilor si pana in 2012 trebuie sa pregateasca un program investitional de 2,5 - 3 miliarde de euro", a mai aratat Vosganian.
Acesta a adaugat ca, daca Romania va reusi sa aiba in functie, in 2015, patru reactoare nucleare, complexurile energetice si sa majoreze capacitatea hidro, tara noastra va putea sa produca mai multa electricitate cu 70-80% decat in prezent si sa exporte de trei ori mai mult. Ministrul a reamintit ca strategia energetica a Romaniei va fi finalizata in iunie, urmand sa fie prezentata spre aprobare Guvernului.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<