Petrolul brut a crescut până la 136 dolari pe baril la Bursa din New York, după ce Arabia Saudită a anunțat la summitul de la Jeddah că va majora producția de petrol cu 200.000 barili în iulie. Piața se aștepta la majorări mai mari, astfel încât informația a fost considerată o confirmare a trendului de scumpire a petrolului și, în consecință, prețul a mai urcat, informează Bloomberg.
Summitul de la Jeddah a fost inițiat și găzduit de Arabia Saudită, principalul producător de țiței din lume, în urma speculațiilor conform cărora țările producătoare de țiței nu doar profită în urma scumpirii petrolului, ci chiar contribuie la adâncirea crizei prin refuzul de a majora semnificativ producția de petrol. Anterior summitului, președintele Venezuelei a declarat că este contra majorării unilaterale a producției de petrol operate de Arabia Saudită. Ca urmare, principalele teme de pe agenda summitului au fost discutarea și stabilirea cauzelor dublării prețului la petrol și o mai strânsă cooperare între țările producătoare și țările consumatoare pentru a combate efectele scumpirii explozive a țițeiului. În ciuda afirmațiilor gazdelor, conform cărora summitul a fost un succes, în fapt singura țară care și-a reafirmat dorința de a-și majora producția a fost doar Arabia Saudită. Nimic de mirare, având în vedere că saudiții sunt singurii care au capacitatea de a mări rapid producția de țiței.
Brown vrea o nouă înțelegere
Pe parcursul summitului, participanții nu au reușit să se pună de acord nici în privința cauzelor crizei, nici în ceea ce privește soluțiile pe termen scurt. Țările consumatoare, grupate în jurul Statelor Unite, Marea Britanie și Japonia, consideră majorarea producției de petrol singura soluție a problemei. În acest sens, Gordon Brown a încercat să propună "o nouă înțelegere mondială", care să ducă la "o comuniune de interese între țările care produc și cele care importă petrol. Comuniunea va permite și posibilitatea de a investi mai ușor pe celelalte, a promis Brown. De cealaltă parte a "baricadei", țările producătoare ori nu pot, ori nu vor să mărească producția, deoarece "speculația este principalul motiv al scumpirii petrolului", în contextul în care tot mai mulți investitori fac investiții enorme în rezerve de petrol, considerat mai profitabil decât aurul.
Toată lumea a fost de acord că cererea tot mai mare de petrol din partea economiilor în dezvoltare este un important factor generator al crizei.
Dovada acestei ultime teorii este decizia de joi a Guvernului chinez de a scumpi petrolul vândut propriilor cetățeni. În urma acestei scumpiri de pe piața chineză, prețul petrolului a scăzut la burse cu circa 3 dolari, pe fondul așteptărilor ca cererea economiei chineze să scadă.
Totuși, cererea de petrol de pe piețele emergente va crește în continuare, iar presiunea asupra țărilor producătoare de petrol se va mări.
Amari: Energia alternativă este o măsură naturală de apărare
Puse în fața neputinței producătorilor, grupul țărilor consumatoare au trecut la amenințări fățișe. Akira Amari, ministrul japonez al Economiei Comerțului și Industriei, a avertizat că o creștere abruptă a prețului petrolului conduce la o mai mare eficiență energetică și la introducerea mai rapidă a surselor de energie alternativă. În opinia lui Amari, acestea "sunt măsuri de apărare naturale, care în mod inevitabil vor micșora veniturile țărilor producătoare de petrol pe termen mediu și lung". Singurul lucru pe care, în replică, saudiții l-au putut promite a fost o creștere a producției de petrol saudite până la 15 mil. de barili pe zi în următorii ani.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<