Un sfat intelept despre cum ne indatoram, sau o prevestire sumbra despre stabilitatea leului?

BNR intentioneaza explicit sa descurajeze creditarea in valuta pentru persoanele cu venituri in lei. Reactia a venit prompt din partea specialistilor - majoritatea reprezentanti ai institutiilor de creditare: e de inteles, dar nu e realizabil, nu e coerent si greu de gestionat pe termen lung.
"In primul rand, creditul in valuta ar trebui sa fie destinat exportatorilor, carora nu le dai credite in lei, celor care fac investitii straine, aici nu avem nicio grija pentru dezvoltarea acestui credit, cu atat mai mult cu cat schimburile comerciale ale Romaniei nu numai ca au o evolutie pozitiva, dar sunt principala locomotiva a iesirii din criza", a declarat guvernatorul bancii centrale, intr-un interviu acodat MEDIAFAX, saptamana trecuta.

Rezervele enuntate vin pe de o parte din zona de actiune a BNR: tocmai a scazut nivelul rezervelor minime obligatorii pentru valuta, iar creditul Prima Casa incearca o relansare chiar in Euro, prin urmare o directie nesustinuta coerent fix de autorul ei. Pe de alta parte, e nerealista initiativa, atata timp cat diferenta e de rentabilitate (chiar in conditiile de fluctuatie a cursului), creditul in lei fiind mult mai scump, dovada fiind ca 60% dintre imprumutatii persoane fizice au credite in valuta.

In cifre, diferentele arata cam asa: in februarie 2011 dobanzile practicate la creditele noi in euro erau in jur de 5,68%, potrivit statisticilor BNR. Dobanzile la creditele in euro in sold se plasau in februarie 2011 la nivelul de 6,32%. In lei, dobanda practicata era de 11,7% la creditele noi in lei, in usoara crestere fata de finalul anului trecut, cand dobanda practicata de institutiile de credit era de 9,85%, conform acelorasi surse BNR.

Asadar, reprezentantii bancilor zic ca e bine dar nu prea vad cum s-a realiza, pentru ca in lei e mai scump. Vocile lor suna ca un cor slab acordat la "vocea solist" a BNR. Opiniile exprimate sunt similare la nivelul contra-argumentarii, respectiv neatractivitatea leului ca moneda de creditare. Dar isonul se tine totusi: e posibil, s-ar face prin intarirea gradului de indatorare ca sa acopere riscul valutar, sunt banci care deja faceau asa (grad de acoperire a garantiei mai ridicat, grad de indatorare mai redus si o valoare mai mica pentru raportul dintre credit si valoarea activului). Ciudata loialitate in conditiile in care sistemul bancar ar avea de suferit de aici, pentru ca ofertele sunt concentrate pe creditare in euro.

De ce oare e mai bine asa? Sunt romanii iresponsabili atunci cand vine vorba de credite? Cu siguranta da! Iar anii de boom economic au angrenat un bulgare mare de zapada in care sunt prinsi multi dintre noi, cu datorii contractabile "doar cu buletinul" si "banii la tine acasa". Dar atunci oare ii ajuta sa ii indrepti cu o bata imaginara a supraveghetorului de turma catre o formula de creditare mai scumpa?

Sau e oare un semnal timpuriu din partea BNR ca nu va mai putea tine in frau multa vreme cursul de schimb? Sunt voci care sustin ca stabilitatea leului, pentru care ne-am cam felicitat in ultima vreme, e de fapt una artificial intretinuta si ca ne putem astepta catre final de an, ca leul sa incaseze greu lovitura din partea realitatii. De asemenea, se ridica intrebarea: ce facem cand trecem la moneda unica? Pentru ca vorbim despre credite contractate pe 20-30 de ani, termen in care de fapt majoritatea ratelor vor functiona in alt regim monetar decat cel curent. Sau poate ca nu speram sa trecem asa repede la moneda unica?

In esenta, prudenta e benefica, iar analiza de risc de asemenea, benefica. Dar pana una-alta, multi romani sunt platiti in echivalente ale unor sume in valute (cel mai frecvent euro, dar si dolarul mai are inca adepti practicanti). Pentru ei, rata la banca (la creditul in euro) reprezinta in acest moment singura forma de stabilitate monetara, in conditiile in care preturile in lei se umfla cu fiecare oportunitate prinsa.