search
conta.ro cauta meniu
search

Vanzare teren de catre persoana fizica: Ce obligatii fiscale vanzatorul si care sunt inregistrarile contabile la cumparator?

In contextul tranzactiilor imobiliare, vanzarea unui teren de catre o persoana fizica catre o societate cu raspundere limitata (SRL) implica atat aspecte fiscale, cat si contabile specifice. Atunci cand contravaloarea terenului se incaseaza in mai multe transe, inclusiv in anul urmator, apar neclaritati privind momentul recunoasterii veniturilor si plata impozitului aferent pentru persoana fizica, precum si modul de inregistrare a tranzactiei in contabilitatea SRL-ului.

O persoana fizica vinde catre o SRL, in anul 2026, un teren cu autorizatie de constructie. Aceasta este singura vanzare realizata in anul 2026. Persoana fizica va incasa contravaloarea terenului in trei transe:
  • 100.000 EUR in iunie 2026
  • 100.000 EUR in decembrie 2026
  • 100.000 EUR in anul 2027
 
Ce obligatii fiscale are persoana fizica si care sunt inregistrarile contabile la persoana juridica?

Impozitul pe venit

Obligatiile persoanei fizice din punct de vedere al impozitului pe venit, sunt prevazute la art. 111 din Codul fiscal, dispozitii care prevad ca:
 
(1) La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit care se calculeaza la valoarea tranzactiei prin aplicarea urmatoarelor cote:
a) 3% pentru constructiile de orice fel si terenurile aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, detinute o perioada de pana la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), detinute o perioada mai mare de 3 ani.
(4) Impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera dreptul de proprietate, dezmembramintele sale sau nuda proprietate.
(..)
(6) Impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza si se incaseaza de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat si incasat se plateste pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost incasat.

Aspecte privind TVA

Din punctul de vedere al TVA, daca este singura livrare nu se datoreaza TVA, avand in vedere urmatoarele dispozitii legale:
La art. 269 alin. (3) din Codul fiscal, se precizeaza ca:
 
Situatiile in care persoanele fizice care efectueaza livrari de bunuri imobile devin persoane impozabile se prevad prin normele metodologice.
 
La pct. 4 din NM date in aplicarea a art. 269, se arata ca:
(..)
(2) In aplicarea prevederilor alin. (1), persoanele fizice nu se considera ca realizeaza o activitate economica in sfera de aplicare a taxei atunci cand obtin venituri din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri, care au fost folosite de catre acestea pentru scopuri personale.
In categoria bunurilor utilizate in scopuri personale se includ constructiile si, dupa caz, terenul aferent acestora, proprietate personala a persoanelor fizice care au fost utilizate in scop de locuinta, inclusiv casele de vacanta, orice alte bunuri utilizate in scop personal de catre persoana fizica, precum si bunurile de orice natura mostenite sau dobandite ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
(3) Persoana fizica, care nu a devenit deja persoana impozabila pentru alte activitati, se considera ca realizeaza o activitate economica din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, daca actioneaza ca atare, de o maniera independenta, si activitatea respectiva este desfasurata in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate, in sensul art. 269 alin. (2) din Codul fiscal.

(..)
(5) In cazul achizitiei de terenuri si/sau de constructii de catre persoana fizica in scopul vanzarii, livrarea acestor bunuri reprezinta o activitate cu caracter de continuitate daca persoana fizica realizeaza mai mult de o singura tranzactie in cursul unui an calendaristic. Daca persoana fizica realizeaza o singura livrare intr-un an aceasta este considerata ocazionala si nu este considerata o livrare impozabila. Daca intervine o a doua livrare in cursul aceluiasi an, prima livrare nu se impoziteaza, dar este luata in considerare la calculul plafonului prevazut la art. 310 din Codul fiscal.
 
In acest sens este dat si exemplul nr. 2
 
Exemplul nr. 2: O persoana fizica vinde in luna ianuarie 2020 un teren construibil sau o constructie noua in sensul art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Desi, in principiu, operatiunea nu ar fi scutita de taxa conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, indiferent de valoarea livrarii, daca persoana fizica nu realizeaza si alte operatiuni pentru care ar deveni persoana impozabila in cursul anului 2020, aceasta operatiune este considerata ocazionala si persoana fizica nu datoreaza TVA pentru respectiva livrare. Daca in acelasi an, in luna martie, aceeasi persoana fizica livreaza un teren sau o constructie, indiferent daca livrarea este taxabila sau scutita conform art. 292 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, respectiva persoana va deveni persoana impozabila dupa cea de-a doua tranzactie. Daca valoarea cumulata a celor doua tranzactii depaseste plafonul de scutire prevazut la art. 310 din Codul fiscal, persoana fizica are obligatia sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, cel tarziu in termen de 10 zile de la data depasirii plafonului, respectiv de la data de 1 a lunii urmatoare celei in care plafonul a fost depasit, conform art. 310 alin. (6) din Codul fiscal.
 
Prin urmare, daca aceasta va fi singura livrare, persoana fizica nu datoreaza TVA pentru aceasta livrare.
La persoana juridica, achizitia terenului se inregistreaza in functie de scopul achizitiei.

Monografie contabila

Se poate inregistra ca imobilizare corporala in contul 2111. Terenuri sau in categoria stocurilor- in contul 371 Marfuri, in situatia terenul este folosite pentru construirea de ansambluri de locuinte destinate vanzarii,
 
-2111(sau 371)=462 cu valoarea integrala a terenului si plata la fiecare termen prevazut in contract:
 
462=5121

Explicatii oferite in luna februarie 2026 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI