Buna ziua, am fost amendata de Administratia Financiara pt nedepunerea declaratiei 010 la timp. Deoarece stiam ca este rectiifcativa, nu m-am grabit sa o depun, am preferat sa depun declaratiile pe 0 (zero). Astazi m-am dus cu 010 si mi-au taiat de la inceput procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor. Am avut un angajat cu timp partial de munca (venit 250 le) in cadrul asociatiei de proprietari (era al doilea loc de munca, cartea de munca o tinea si a operat-o angajatorul initial), care si-a incetat activitatea pe 01.05.2009 deoarece a iesit la pensie, data la care am preluat eu asociatia. Dar dosarul de pensionare este depus cu 03.12.2009. Angajatul nu a depus la ITM decizie de incetare a activitatii in cadrul asociatiei si cei de la Adm. Financiara pt a-mi inregistra declaratia 010 (dupa ce am platit amenda) imi solicita copie dupa decizia de incetare a contractului de munca si un PV al AGA din care sa reiasa ca AGA a decis si stabilit ca cenzorul este onorific , administratorul, femeia de servici si presedintele sunt angajati in conventie si toti au fost alesi de locatari. Nu am mai intalnit aceasta situatie. Daca dvs ati mai intalnit asa ceva va rog frumos lamuriti-ma despre ce este vb. Pana cand pot depune decl.010 daca eu astazi am platit amenda?