#1
Postat 10 November 2009 - 07:39 PM
#2
Postat 10 November 2009 - 09:41 PM
#3
Postat 11 November 2009 - 09:40 AM
Art. 38. - (1) În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepția celor prevăzute la art. 40 lit. a)-c) și e);
b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora;
c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
(2) Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b), beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi.
(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege.
(5) Se exceptează de la prevederile alin. (4) pensia anticipată și pensia anticipată parțială, în cazul cărora nu se valorifică perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), precum și perioadele în care s-a beneficiat de pensie de invaliditate.
Legea 19/2000
Aceasta postare a fost editata de negocont: 11 November 2009 - 09:49 AM
#4
Postat 11 November 2009 - 10:05 AM
Aceasta postare a fost editata de MIKY2010: 16 November 2009 - 09:18 AM
#5
Postat 11 November 2009 - 10:11 AM
Trebuie sa duci diploma in original si copie (legalizata de preferat).
Completarea studiilor acreditate de Min. Invatamantului se trec toate in CM pentru a atesta nivelul de pregatire (principiu comunist...) nu pentru acest drept.
#6
Postat 11 November 2009 - 08:47 PM
Similar Topics
Topic | Forum | Deschis de | Statistici | Ultima postare | |
---|---|---|---|---|---|
Speta MMJS : Perioada de șomaj constituie vechime in muncă? |
SOMAJ | Otilia Alupei |
|
||
Cum gasesc cartea de munca?carte de munca |
ITM, Inspectia Muncii | DanaDaniella |
|
||
Angajarea ca si colaborator este vechime in munca? |
Arhiva | ionuca |
|
||
pericol de a-mi pierde locul de munca? |
Arhiva | alinalupis |
|
||
studiile de masterat |
Arhiva | ally_m |
|
2 useri citesc topicul
0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi