Concediile medicale pentru maternitate se acorda pe o perioada de 126 de zile calendaristice, dintre care 63 de zile inainte de nastere (concediu de sarcina sau concediu prenatal) si 63 de zile dupa nastere (concediu de lehuzie sau concediu postnatal), care se pot compensa intre ele, in functie de recomandarea medicului si de optiunea persoanei beneficiare. Pentru concediul medical pentru maternitate se plateste o indemnizatie al carei cuantum este de 85% din baza de calcul prevazuta de lege la data deschiderii dreptului. Baza de calcul a indemnizatiei se determina ca medie a veniturilor lunare din ultimele sase luni pe baza carora s-a achitat contributia individuala de asigurari sociale in lunile respective. Indemnizatia de maternitate (prenatal si postnatal) nu este un venit impozabil. Deasemenea, persoana care se afla in concediu medical de sarcina si lauzie este asigurata fara plata contributiei de asigurari sociale de sanatate de 6,5%. Plata acestei contributii se face din alte surse. Prevederea potrivit careia angajatorii au obligatia de a retine si de a vira lunar contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj, in cota de 1%, aplicata asupra salariului de baza lunar brut, pentru angajati, nu se aplica pe perioada in care raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor asigurate obligatoriu sunt suspendate potrivit legii. Conform Codului muncii (Legea nr. 53/2003), contractul individual de munca se considera suspendat de drept pe perioada concediului de maternitate. In consecinta, pe perioada concediului de maternitate nu se aplica nici contributia de 1% somaj angajat aplicata salariului de baza lunar brut. Contributia individuala de asigurari sociale, datorata de asigurati, se retine integral din salariu sau, dupa caz, din venitul brut lunar al asiguratului si se vireaza lunar de angajator la casa teritoriala de pensii in raza careia se afla sediul acestuia. Baza lunara de calcul al contributiei individuale de asigurari sociale (CAS 9,5%) o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile si adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de munca, in cazul persoanelor care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca si al functionarilor publici. Contributia de asigurari sociale angajat 9,5% nu se datoreaza pentru sumele reprezentand prestatii de asigurari sociale care se suporta din fondurile asigurarilor sociale sau din fondurile angajatorului si care se platesc direct de acesta, potrivit legii. In consecinta, cota de 9,5% nu se aplica pentru indemnizatia pentru maternitate. Contributia de asigurari de sanatate aferenta concediilor medicale este o contributie a angajatorului care se deduce din contributia de asigurari sociale angajator si se plateste pentru angajatii care se afla in incapacitate temporara de munca. Aceasta contributie se calculeaza ca procentaj de 6,5% aplicat la doua salarii minime brute pe economie in vigoare la data de calcul a salariilor, proportional cu perioada in care angajatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca. Daca luam un exemplu simplu, in care un angajat s-a aflat in incapacitate temporara de munca intreaga luna mai 2005, contributia de asigurari de sanatate aferenta concediilor medicale de 6,5% se calculeaza astfel: ASS 6,5% CM = 6,5 x 2 x 3.100.000 x (21/21) = 403.000 lei. S-a tinut cont de faptul ca salariul minim brut pe tara la data de calcul a contributiei era de 3.100.000 lei vechi .Aceasta contributie nu este de 403.000 lei in fiecare luna. Difera, dupa cum se observa si din definitia de calcul a contributiei, de numarul de zile de incapacitate temporara de munca. Daca angajatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca doar 14 zile lucratoare din 23 de zile lucratoare ale lunii, contributia va fi egala cu 245.304 lei: 6,5% x 2 x 3.100.000 x (14/23). Se declara la randul 42 din declaratia 100 - “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat”. Indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul asigurarilor sociale de stat. In concluzie, total CAS angajator de virat se calculeaza astfel: “Contributia de asigurari sociale angajator” - “Total cuantum prestatii de asigurari sociale suportate din Bugetul Asigurarilor Sociale” - “Contributia de asigurari de sanatate aferenta concediilor medicale”. Deci suma care se suporta din Bugetul Asigurarilor Sociale se deduce din contributia de asigurari sociale angajator .Exemplu: La o societate comerciala, un angajat care lucreaza in conditii normale se afla in luna iunie 2005 in concediu prenatal. CAS angajator calculat pentru intreaga societate este in valoare de 9.200.000 lei. Indemnizatia de maternitate care va fi primita de angajat este de 3.500.000 lei. Deci, din contributia de asigurari sociale angajator, in valoare de 9.200.000 lei, se va deduce indemnizatia de maternitate (fiind suportata din bugetul asigurarilor sociale) in valoare de 3.500.000 lei, precum si contributia de asigurari de sanatate aferenta concediilor medicale, in valoare de 403.000 lei. Contributia de asigurari sociale angajator de virat va fi de 5.297.000 lei."
citat din CAPITALUL