20 Decembrie 2011: Revolutionari certareti

Ieri a avut loc ceea ce, in lipsa scandalului, ar fi putut sa fie sedinta solemna a Parlamentului Romaniei dedicata Revolutiei din 1989. A fost o sedinta, dar cu siguranta nu a fost solemna. Din ea nu au iesit onorabil nici acuzatii, nici acuzatorii. Din pacate, din ea nu a iesit onorabil nici macar amintirea Revolutiei din 1989.

"Ideea ca un revolutionar primeste un certificat si ca esti revolutionar prin certificare mi se pare halucinanta. Daca imi dati un exemplu din istoria omenirii in care un revolutionar a avut patalama ca e revolutionar, imi faceti ce vreti. Eu nu cred." Gabriel Liiceanu la Discutia de Luni (emisiune Hot News - RFI).

"Inca imi mai e dor de tatal meu (...) As vrea ca el sa fi fost aici ca sa ma invete sa conduc, sa ma invete cum sa invit o fata in oras si sa ma vada absolvind liceul, si inca o suta de alte lucruri pe care nici nu pot sa le enumar acum". Tatal lui Peter Negron a fost ucis acum 10 ani in atacul asupra turnurilor gemene din 11 septembrie. Numele fiecarei persoane ucise in atacul al Quaeda a fost citit cu voce tare. Citirea listei a durat aproape cinci ore. (cf Reuters)

In Revolutia romana au murit 1104 oameni. Cei mai multi erau fiii cuiva. Nu apucasera sa fie inca tati.
De aici ar fi trebuit sa porneasca sedinta solemna de marti. Pentru acestia, galceava ar fi trebuit sa fie tinuta departe de zilele comemorarii. Dar pe cearta au venit porniti insisi revolutionarii. Presedintele Asociatiei 21 Decembrie a folosit momentul la tribuna Parlamentului pentru a-l numi pe fostul presedinte, Ion Iliescu, un "criminal notoriu". Iar afara, 400 de revolutionari scandau impotriva Guvernului care ii priveaza de plata indemnizatiilor.

Imi este imposibil sa concep ce simt parintii celor ucisi cand se afla in preajma sarbatorilor de iarna. Mi-e imposibil sa imi imaginez dimensiunea durerii de a asocia, pentru tot restul vietii, Craciunul cu uciderea propriului copil, sau sot, sau tata.

Dar daca ieri gestul protestului s-a vrut a fi o reiterare a gestului de acum 22 de ani, atunci n-a iesit decat cel mult o pangarire a memoriei celor care au crezut in libertate pana la a o plati cu viata. Celor naivi si inocenti care au ridicat flori in fata tancurilor. Cei de atunci au facut dovada curajului nebun de a vorbi tare si de a crede ca oamenii pot sa aduca impreuna libertatea. Cei de ieri au facut o trista parada despre bani, saracie si pierderea oricarei urme de respect. Guvernul nu mai cade asa. Iar atunci, in 1989, sa le fi spus celor care isi puneau viata si pieptul in fata armelor ca in 20 de ani vom discuta daca au facut asta pentru bani, ar fi fost... cum?

E prea complicat adevarul Revolutiei (ca de altfel si definitia ei) ca sa il punem in discutie. Ceea ce am pus in discutie este meschinaria de a amesteca o perioada de amintire, care ar trebui sa ramana simpla si solemna, cu cauza care apartine doar unui grup (acela al revolutionarilor privati de anumite avantaje). Ocaziile solemne ale Romaniei ma fac in ultima vreme sa imi doresc pentru anul viitor un pic de umilinta si un pic de eleganta in politica romaneasca.

"Un om care face o revolutie o face cu constiinta, cu faptul ca ii fierbe spiritul si numai poate, da pe dinafara. Dupa aia se duce sa ceara undeva dovada ca el a facut un gest fara de care nu mai putea trai?"