Adevarul despre fondurile europene

Pentru Romania, fondurile europene ar fi putut fi o sansa, dar ele nu au ajuns, nici pe departe, sa acopere „deficitul” intre cotizatia noastra la bugetul UE si nivelul de atragere a banilor in tara. Asa se face ca ne-au ramas neabsorbite exact 20 de miliarde de euro, adica atat cat este datoria Romaniei la FMI. Daca am fi putut accesa banii pe care UE ni i-a alocat, spun unii, am fi putut evita un grad de indatorare ce ingrijoreaza pe toata lumea.

Dar de ce nu s-a putut realiza acest obiectiv si, mai ales, ce ar fi insemnat el? In fond, eram bine motivati de perspectiva de a lua niste bani fara sa-i mai dam inapoi, eram destul de maturi pe piata europeana si nu putem spune ca habar n-aveam sa ne organizam la timp. Nici birocratia nu a fost cel mai mare impediment, proiectele europene n-au picat masiv la redactare, ci la finantare. Daca ii intrebam pe consultanti si pe beneficiari cam care sunt problemele legate de absorbtia fondurilor, vom avea surpriza sa aflam ca principala problema este legata chiar de bani. Cu alte cuvinte, in realitate, Romania nu are bani ca sa primeasca bani. Birocratia este un obstacol minor, care poate fi surmontat, saracia insa nu. Saracia naste saracie si nu poate atrage bogatie. In mod paradoxal, cu fondurile europene s-a intamplat ca in proverbul intelepciunii populare: ban la ban trage.

Primul obstacol care nu aputut fi invins de Romania in lupta pentru atragerea de fonduri a fost contributia ei (30-50%) si cheltuielile neeligibile, bani pe care nici populatia si nici institutiile nu ii mai avea. Va dati seama ca, pentru inca 20 de miliarde de euro, Romania trebuia sa faca dovada contributiei ei de 6-7 miliarde, plus sumele reprezentand TVA, care nu este eligibil, adica aproape alte 5 miliarde de euro. Asadar, Romania ar fi trebuit sa puna in joc inca 10-11 miliarde de euro ca sa poata atrage suma destinata ei pentru dezvoltare. Este usor de inteles de ce n-a reusit.

Cei care au trecut insa de aceasta proba, a contributiei proprii, si au accesat fonduri UE in Romania, au si ei probleme si pot spune ca au ajuns iar in fata aceluiasi obstacol: statul roman nu are bani sa deconteze cheltuielile facute de beneficiar. Decontul acesta se face mai intai in tara, la agentiile de plati, urmand ca ele sa se deconteze ulterior la Bruxelles. Ori, daca in visteria statului nu sunt bani, nu se porneste fluxul de finantare si nu se deruleaza proiectele in continuare. Situatii de acest gen au fost semnalate de fostul ministru Mariana Campeanu, care preciza faptul ca sunt cazuri in care firmele au murit asteptand banii din fonduruile europene.

Intelegem si criza de lichiditati a statului, dar o solutie ar trebui formulata, pentru ca altfel Romania va fi in continuare in pozitia de contributor net si nu beneficiar al banilor UE. Probabil ca una dintre solutii ar putea fi renuntarea la TVA pentru proiectele europene. Statul, incapabil sa sustina financiar circuitul banilor intre Bruxelles si Bucuresti, ar trebui sa renunte la TVA pentru a debloca accesul romanilor la banii europeni. Cu cat un contribuabil sarac are mai multa nevoie de ajutor, cu atat ii e mai greu sa-l primeasca, iar acest paradox ar trebui rezolvat matematic prin degrevarea beneficiarilor de o contributie financiara insemnata la proiect: Taxa pe Valoarea Adaugata.

Oricum, marele nostru castig ar fi locurile de munca, impozitele, bunurile materiale si intelectuale create, infrastructura si asa mai departe, o taxa din ceva aproape intangibil acum este inutila.