Compania franceza AG2R, care si-a anuntat oficial intentia de a intra pe piata pensiilor private obligatorii din Romania, negociaza incheierea unor colaborari cu sindicate din Romania, insa, pana in acest moment, nu a semnat niciun acord in acest sens, a declarat directorul general al AG2R Fond de Pensii SA, Gilles Sohm.
"Nu ma pronunt asupra acestor parteneriate, cat timp ele nu au fost semnate. In Franta, compania a fost infiintata de salariati, asa ca vom pastra si in Romania o legatura stransa", a declarat Gilles Sohm, intrebat fiind despre posibilitatea de a incheia un parteneriat cu grupul sindical Cartel Alfa.
Reprezentantii Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa declarasera anterior ca francezii de la AG2R Prevoyance vor intra pe piata pensiilor private obligatorii printr-un parteneriat cu Cartel Alfa. Ba mai mult, se presupune ca la baza amanarii startului pilonului II ar sta faptul ca unii actori, printre care si societatea ce va rezulta din negocierile purtate de Cartel Alfa si AG2R, nu sunt inca gata de demarare.
Totodata, Gilles Sohm nu a dorit sa precizeze numarul de participanti sau cota de piata pe care mizeaza inainte de a primi autorizatia de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Investitia initiala se ridica la 8 milioane de euroGrupul AG2R, lider pe piata pensiilor din Franta, va investi 8 milioane de euro pentru a incepe activitatea pe piata romanesca a pensiilor private obligatorii, dar ar putea oferi si alte produse pentru pensii facultative, asigurari si economisire salariala, a anuntat marti compania.
Pentru inceput, compania se va concentra doar asupra pensiilor obligatorii, prin intermediul companiei de administrare de fonduri de pensii obligatorii AG2R Fond de Pensii SA, celelalte produse urmand a fi oferite in functie de cererea pietei.
"Produsele urmatoare vor fi dezvoltate la momentul oportun, potrivit cu nevoile salariatilor si companiilor. Pentru moment, ceea ce conteaza este a aborda bine sectorul pensiilor pilonul II, care este esential pentru interesul tarii", a spus Gilles Sohm.
Compania AG2R considera ca pensiile sunt un parteneriat pe termen lung. "Pentru noi, nu ne oprim la perioada de acumulare financiara corespunzatoare derularii carierei profesionale. In Franta, AG2R ii insoteste pe participanti si in timpul perioadei de restituire a banilor, platindu-le pensia", a mentionat Sohm. "In Franta, AG2R este lider si in cota de piata, si in calitate de servicii, si avem vocatie sa facem acelasi lucru pe piata romaneasca", a adaugat el.
Compania isi asuma riscul in functie de varsta participantuluiSohm a mai spus ca AG2R Fond de Pensii SA va atrage clientii prin agenti de marketing si prin brokeri specializati, iar in ceea ce priveste strategia de investitii a companiei, aceasta va avea la baza o tehnica numita "strategia de generatii". Aceasta presupune asumarea riscului in functie de varsta participantului. "O parte din banii unui participant tanar o investim pe termen lung in instrumente mai sigure, cum ar fi titlurile de stat, iar o parte intr-o zona cu un grad mai mare de risc. Pentru un salariat tanar, investitiile pot fi mai riscante, deoarece avem timp sa recuperam eventualele pierderi", a spus Sohm. El a adaugat ca aceasta strategie de investitii, prin care va asigura un randament bun, dar si o siguranta necesara, este practicata in Franta si urmeaza sa fie aplicata si in Romania. Gilles Sohm a mai spus ca are in vedere si investitiile in piata financiara din Romania, care mai are insa nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate.
Romania, prima tara unde AG2R are o prezenta directaRomania este prima tara unde compania franceza are o prezenta directa. "Romania este o piata foarte mare, prin importanta sa, dar si prin dinamismul economic al tarii", a mai spus directorul general al AG2R Fond de Pensii SA. Compania franceza are parteneriate in Rusia, Bulgaria, Maroc, Algeria, Grecia si Vietnam, iar in curand in Serbia si China. AG2R a fost creata in Franta in 1951 de catre angajatori si salariati, pentru a face pensiile complementare obligatorii. AG2R are in prezent aproape 5.000 de salariati, 5 milioane de participanti, plateste 2,7 milioane de pensii lunar si administreaza active de 12 miliarde de euro pentru salariatii francezi. Peste doua treimi (70%) din cifra de afaceri realizata anul trecut, de 8 miliarde de euro, a fost generata de pensii. In mai mult de 50 de ani de existenta, AG2R nu a avut niciodata niciun incident de plata, conform oficialilor companiei.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<