Alte reflectii rutiere

Aceasta nu este inca o opinie despre ceea ce a facut vedeta Prima TV, Serban Huidu. Aceasta este o pledoarie pentru a invata din tot fluxul de stiri al momentului altceva decat presupunerile despre regretele sau imprudenta unui om si ipotezele palpitante despre inchisoare cu sau fara suspendare.
Pe scurt, un om (intamplator celebru) a condus imprudent si a ucis trei oameni. De cate ori ati intrat intr-o curba, mergand regulamentar, si v-ati temut ca autoturismul care tasneste din sens opus nu va apuca sa intre la timp pe sensul sau?

Acum mai multi ani, imediat dupa ce mi-am luat permisul (la vreo trei saptamani), am facut primul drum lung cu masina, din orasul de adoptie catre cel natal. 450 de km, i-am parcurs in 13 ore (admit ca ne-am oprit si la cumparaturi in Sibiu). S-a intamplat asa pentru ca am insistat sa respectam toate regulile proaspat invatate, respectiv, cea mai dura dintre ele, limita legala de 50 km/h in interiorul localitatii. Cum pe drumul nostru, dupa primii 150 de km, era sat langa sat... am avut multa vreme viteza maxima pe la 50 (cu putin noroc 70). Sigur ca a fost frustrant si ca la intoarcere am incasat, prin urmare, prima amenda pentru depasirea vitezei. Am fost extrem de emotionata pentru ca ma temeam ca dl politist care ma prinsese cu 77 km/h in localitate sa nu ma certe: ca aveam permisul de asa putin timp si deja incalcam legea. Am plecat la drum cu cele mai bune intentii si la intoarcere deja incalcasem limita legala in mod repetat. Pentru ca voiam sa ajungem acasa in mai putin de 13 ore.

De aceea nu cred ca e cazul sa discutam despre "cazul Huidu". Cazul Huidu nu este unic nici macar in istoria individuala a lui Serban Huidu. Cu atat mai putin pe soselele noastre. De aceea este ipocrit pentru noi toti sa vorbim despre starea de sanatate a individului cu istoric de accident la cap, despre conditiile de drum, despre lipsa parapetilor intre benzi in curbele periculoase. Este ipocrit pentru ca pretindem ca discutam despre un caz unic, pe care fie il incriminam, fie il iertam cu cauze externe, cum ar fi drumurile proaste, vremea rea si uneori chiar si legea prea dura, poate chiar gandidu-ne la propriile comportamente rutiere.

Pe soselele noastre se intampla constant sa vezi masini puternice care fac manevre extreme si care uneori provoaca accidente grave, iar alteori nu. E un joc de-a "hotul neprins..." in care miza e viata celorlalti. Prieteni din Olanda si Belgia imi spun ca le e teama sa conduca pe drumurile noastre. Ei, pentru care linia continua e asa oarecum sacra. Un amic roman amator de senzatii tari pe drumuri imi explica de ce e el in siguranta: "stai ma linistita. Toti tin la masinile lor. Pana la urma se feresc."

E neplacut si frustrant ca nu avem autostrazi. Valea Oltului, plina de sate si cu o singura banda pe sens, cu multe curbe si vizibilitate redusa e o permanenta aventura. La fel si DN1. Dar asta nu ne scuza.

Sa facem un exercitiu de imaginatie: daca maine Romania ar fi populata de autostrazi care sa te duca oriunde vrei, credeti ca "greii soselelor" s-ar comporta diferit pe DN1? Sau pe Valea Oltului? Sau pe E60 intre Cluj si Oradea? Asta avem de invatat zilele astea. Ca starea drumului nu e responsabila de actiunile noastre, iar actiunile noastre sunt de multe ori la fel cu cele care fac stirea saptamanii. De actiunile noastre suntem noi singurii responsabili.