In ultimul an, organele de control fiscal din cadrul ANAF au decoperit cazuri de contribuabili care au solicitat TVA, cu rea-credinta, de la bugetul general consolidat al statului. Astfel, au fost instrumentate un numar de 29 de cazuri in care a fost stabilit un prejudiciu total de 225 milioane lei, reprezentand TVA, fiind sesizate organele de urmarire penala competente.
Intr-unul dintre cazurile investigate a fost descoperit un circuit tranzactional fictiv prin intermediul caruia patru societati coordonate de aceeasi grupare au solicitat si obtinut, fara drept, taxa pe valoare adaugata in suma totala de 44,54 milioane lei. Cele patru societati care au solicitat taxa pe valoare adaugata inregistrau achizitii fictive de utilaje frigorifice de la mai multe societati interpuse, create si controlate de beneficiarul real al rambursarilor ilegale cu scopul de a crea aparenta unor operatiuni care in fapt nu au existat.
In cadrul investigatiilor efectuate, principalul mod de actiune frauduloasa identificat consta in crearea unei TVA deductibile pe baza unor tranzactii fictive, fara caracter economic, derulate prin intermediul unor lanturi tranzactionale formate din contribuabili care au simulat un comportament fiscal conform, in fapt, acestia actionand pe paliere infractionale, cu roluri bine definite.
ANAF reaminteste ca relatiile dintre contribuabil si organul fiscal sunt fundamentate pe buna-credinta. In acest sens, contribuabilul trebuie sa isi indeplineasca obligatiile si sa isi exercite drepturile potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si sa declare corect datele si informatiile privitoare la obligatiile fiscale datorate.
In cazul in care contribuabilii actioneaza cu rea-credinta pentru a obtine, fara drept, sume de bani cu titlu de rambursari de TVA, ANAF sesizeaza organele de urmarire penala, inclusiv in cazurile de tentativa.
Afla totul despre:
• Ce verifica prioritar inspectorii fiscali
• La ce corelatii intre elemente sau indicatori din anumite situatii contabile trebuie sa fii atent atunci cand le prezinti organului de control
• Drepturile tale in fata organului de control
• Cum te aperi impotriva abuzurilor savarsite de inspectorii fiscali
• Cum sa formulezi eficient si in favoarea ta punctul tau de vedere privind constatarile Raportului de inspectie fiscala
• Cum contestezi eficient Decizia de impunere si Raportul de inspectie fiscala.
Tipuri de probleme pe care le poti rezolva utilizand Cartea Neagra a Controlului Fiscal
Aici gasesti argumente perfect legale, metode si strategii detaliate pentru rezolvarea legala a unor situatii critice care implica:
-
acuzatia abuziva de evaziune fiscala
-
incalcarea drepturilor tale in timpul controlului fiscal
-
acuzatia de avere ilicita
-
suspiciunea de frauda din partea ANAF – solutii care iti salveaza afacerea si inchid urgent dosarul de evaziune fiscala
-
recunoasterea documentelor justificative
-
neprezentarea anumitor documente si opozitia fata de inspectorii ANAF
-
practici LEGALE pentru diminuarea platii impozitelor
-
cai de contracarare a abuzurilor – indiferent de tipul de abuz
-
deducerea facturilor provenite de la firme-fantoma
-
contestarea eficienta a unui proces verbal de contraventie
-
contestarea cu succes in instanta a suspendarii.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia <<