Presedintele Traian Basescu sustine ca a rupt orice legatura cu Petrom, in semn de protest pentru excesul de profit pe care compania l-a obtinut intr-o perioada de criza, acuzand-o, totodata, de lipsa de fair-play. "Eu sunt cel care a rupt orice legatura cu Petromul, ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obtinut intr-o perioada de criza", a declarat Basescu duminica, la Pro Tv, intrebat de ce parte a "baricadei" este, in contextul in care Petrom a avut cel mai mare profit, dar cetatenii sunt nemultumiti de pretul benzinei.
El a precizat ca ar fi trebuit sa aiba o intalnire cu reprezentantii Petrom pentru a merge la platforma marina Deepwater Champion, dar in cele din urma a fost cu reprezentantii companiei Exxon.
"Am vrut sa vad nava, dar nu cu OMV, pentru ca nu-mi place politica lor, este incorecta. Sigur, nu poti sa ceri unei firme sa fie 100% morala, dar nici nu poti sa-mi arunci in fata, in fiecare zi: pretul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, cand tu il extragi cu 16 dolari din Romania. Deci, aici mi se pare ca este zona de lipsa de fair-play a Petromului", a completat Basescu.
Seful statului a precizat ca a vorbit pe aceasta tema inclusiv cu presedintele austriac al companiei, mentionand ca, din pacate, contractul cu respectiva companie este facut de asa natura incat nu se poate face nimic.
"Raspunsul a fost: sa vedem, sa incercam, sa discutam. Dar realitatea, in practica lor, este ca nu tin cont de faptul acesta", a spus Basescu, cu privire la raspunsul venit dinspre Petrom.
Consiliul Concurentei se lauda, in ianuarie 2012, cu "cea mai mare sanctiune data vreodata" - 880 de milioane de lei pentru benzinarii romani. Acuzatia? O intelegere care ar fi avut ca rezultat retragerea de pe piata a sortimentului de benzina Eco Premium si inlocuirea lui cu unul mai scump.
Sanctiunea de la acea vreme a venit dupa ce presedintele Traian Basescu a declarat ca Petrom majoreaza in mod abuziv preturile la carburanti de mai multe luni de zile, avand monopol pe piata de combustibili.
Si anul trecut presedintele a atacat compania: "Nu intotdeauna ne place ce ne face Petrom-ul. Spre exemplu, mie nu mi-a placut doamna directoare Mariana Gheorghe, iesita in plina campanie agricola sa spuna «Am marit pretul la motorina, desi a scazut pretul la titei pe plan mondial», cu explicatia «Pentru ca este cerere». Iar explicatia corecta era alta: nu, pentru ca aveti monopol, doamna Mariana Gheorghe, da? (...) Are monopol pe resursele de titei ale tarii si scoate cu 16 dolari".
In prezent, Grupul OMV-Petrom anunta inregistrarea celui mai mare profit al unei companii de pe piata romaneasca, in crestere cu 72% fata de 2011, cand a inregistrat, din nou, cresteri de 65% fata de anul precedent.
In timp ce presedintele duce un razboi fatis cu aceasta companie pe care guvernul Nastase a daruit-o austriecilor, la vremea aceea cu mult sub pretul indicat de expertize, premierul Mihai Razvan Ungureanu tace. Tace, desi presa i-a pus de citeva ori intrebari cu privire la contractele de sute de mii de euro pe care le-a avut sotia sa cu OMV Petrom pentru consultanta medicala in anii imediat urmatori numirii lui la SIE.
Asadar, este de asteptat ca presedintele sa-l intrebe si pe tinarul premier, numit de domnia sa in functie, in ce relatii se afla cu OMV Petrom. Iar raspunsul ar trebui sa fie urmat de consecinte: presedintele ar putea sa-i dea tema premierului sa gasesca solutii pentru a amenda contractul cu OMV, pagubos pentru Romania si a modifica termenii care ne dezavantajeaza. Un tinar care aspira la cele mai inalte functii in stat ar trebui sa treaca macar aceasta proba.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila accesare fonduri nerambursabile ONG
Accesare fonduri nerambursabile ONG: tratament contabil | Monografie contabila | Documente justificative necesareAccesarea fondurilor nerambursabile reprezinta o oportunitate importanta pentru ONG-uri, insa gestionarea corecta a sumelor primite presupune respectarea unor reguli contabile si fiscale specifice. De la inregistrarea finantarii si evidentierea cheltuielilor eligibile pana la recunoasterea veniturilor si justificarea utilizarii banilor, fiecare etapa trebuie reflectata corect in...
vezi AICI monografia << Cheltuieli cu cazarea salariatilor delegati: monografie contabila si aspecte fiscale
Reglementari cheie | Monografie contabila cheltuieli cu cazarea salariatilorPotrivit art. 44 alin. (2) din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Delegarea poate fi dispusa, ca regula, pentru cel mult 60 de zile calendaristice intr-o perioada de 12 luni, prelungirea fiind posibila numai cu acordul salariatului.In acest articol...
vezi AICI monografia << Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << ​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia <<