Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată constituie o prioritate pentru România. Acest sector, împreună cu gestionarea deșeurilor solide, și-a asumat o importanță specială în contextul aderării la UE, din moment ce România și-a asumat obligația de a le moderniza, conform acquis-ului de mediu. 'Cheltuielile totale de investiții sunt estimate la 9,7 miliarde euro între 2005 și sfârșitul perioadei de ajungere la standarde pentru diferite sectoare (2015 pentru apă, 2017 pentru deșeurile solide și 2018 pentru canalizare). Dacă fondurile structurale și de coeziune UE vor reprezenta principala sursă externă de finanțare pentru investițiile municipale prevăzute, va fi necesară o finanțare substanțială a partenerilor. Date fiind constrângerile fiscale cu care se confruntă administrația centrală, o mare parte a acestei finanțări suplimentare va trebui să fie obținută la nivelul sub național', se arată într-un raport al Băncii Mondiale (BM).
Creșterea tarifelor
În principiu, astfel de fonduri ar putea fi generate prin creșterea tarifelor. În prezent, venitul din tarife acoperă două treimi din cheltuielile de exploatare și de investiții ale companiilor de apă. Însă, conform studiilor recente, chiar și creșterile modeste ale tarifelor ar putea fi dificile pentru populația cea mai săracă, reprezentând 40%. Dacă ar trebui să fie permisă creșterea tarifelor, povara asupra săracilor ar trebui redusă, prin intermediul subvențiilor alocate specific. Legea privind serviciile comunitare din domeniul utilităților publice prevede că prețurile și tarifele pentru servicii comunitare furnizate de operatori se stabilesc în baza metodologiei elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Publice de Gospodărie (ANSRC). 'Tarifele acoperă operațiunile, întreținerea și cheltuielile de reparații, cheltuielile cu amortizarea activelor, cheltuielile pentru protecția mediului, costurile financiare asociate împrumuturilor contractate, ale cheltuielilor pentru contractele de management, o cotă pentru dezolvarea și modernizarea rețelelor și o cotă pentru profituri', potrivit Băncii Mondiale.
Variații ale prețului
România nu deține o bază de date unificate a informațiilor privind tarifele sau operațiunile din sectorul de apă și canalizare. Din informațiile parțiale disponibile în raportul Băncii reiese că tarifele variază destul de mult, cele pentru alimentarea cu apă de la 0,15 la 0,55 euro pe metru cub și cele pentru canalizare de la 0,18 la 0,45 euro pe metru cub. Aceste niveluri ale tarifelor, în combinație cu un nivel crescut de contorizare, au încurajat randamentul sporit al consumului de apă, și la nivel general, dar și în cadrul sectorului de consumatori casnici. La un nivel cumulat, consumul de apă a scăzut, ceea ce reflectă niște scăderi însemnate ale consumului per capita.
Dacă ar trebui să fie permisă creșterea tarifelor, povara asupra săracilor ar trebui redusă, prin intermediul subvențiilor alocate specific. Conform BM, o abordare ar fi extinderea sistemului de protecție socială utilizat în prezent în sectorul încălzirii centrale pentru a acoperi serviciile de apă și de ape reziduale. Ar putea fi obținute venituri suplimentare prin intermediul perceperii de taxe de dezvoltare, contractuale și pentru crearea unui fond municipal de reparații (MRD). Alte resurse pentru investiții ar putea proveni din continuarea reducerii cheltuielilor de exploatare. Totuși, taxele și Fondul municipal își generează venitul de pe urma aceluiași set de consumatori, aflați sub presiunea tarifului, ceea ce le limitează aplicarea.
Finanțarea investițiilor, o provocare pentru autorități
Banca Mondială este totuși încrezătoare și crede că România poate să respecte directivele Uniunii. 'Finanțarea investițiilor necesare pentru a respecta standardele UE înseamnă o provocare pentru autorități: resursele publice sunt limitate prin constrângerile severe asupra bugetului, finanțarea comercială nu este atât de disponibilă pentru multe primării din cauza lipsei lor de bonitate și multe societăți de utilități locale au probleme în ceea ce privește asigurarea finanțării comerciale din cauză că tarifele existente nu acoperă costul de capital și al creditelor necesare pentru investiții, în special în sectorul de apă și canalizare', se mai precizează în raport. Diferența dintre resursele disponibile în prezent și cerințele totale de finanțare din sectorul de apă și canalizare subliniază nevoia urgentă ca Guvernul să stabilească acele condiții care le vor permite entităților sub naționale să-și finanțeze investițiile de infrastructură pe piața creditelor sub naționale.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie Contabila Achizitie Actiuni - Aspecte Cheie
Achizitia de actiuni reprezinta o operatiune frecventa in activitatea companiilor care doresc sa isi diversifice investitiile sau sa dobandeasca controlul asupra altor entitati. Din punct de vedere contabil, o astfel de tranzactie implica o serie de inregistrari specifice, in functie de natura actiunilor achizitionate (listate sau nelistate), scopul detinerii acestora si sursa de finantare utilizata. In acest articol prezentam principalele aspecte contabile legate de achizitia de actiuni, cu...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Ajustare TVA Stoc Marfa: Studii De Caz
Ajustarea TVA aferenta stocurilor de marfa este o operatiune contabila importanta, care trebuie tratata cu atentie pentru a respecta prevederile fiscale si a evita erorile in evidenta contabila. In acest articol, prezentam studii de caz relevante ce contin monografii contabile cu ajustarea de TVA pentru un stoc de marfa.Cand se face ajustarea de TVA?Ajustarea TVA in cazul achizitiilor de servicii si bunuri, altele decat bunurile de capital, este reglementata de art. 304 alin (1) din Codul...
vezi AICI monografia << Rentrop & Straton implineste 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite implineste 30 de ani!
Rentrop & Straton, cea mai cunoscuta companie din Romania din domeniul informatiilor specializate, aniverseaza 30 de ani de existenta.Sunt 30 de ani in care aceasta companie mixta romano-germana a sprijinit in mod profesionist dezvoltarea sanatoasa a mediului antreprenorial, realizand peste 6.100 de produse destinate firmelor romanesti si profesionistilor din domenii vitale ale economiei: fiscalitate, contabilitate, legislatia muncii, resurse umane, protectia datelor etc.6.100 de...
vezi AICI monografia << Reevaluarea Imobilizarilor Corporale: Monografie Contabila si Aspecte Fiscale Importante
Reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza pentru a reflecta in contabilitate valoarea justa a acestora, in conformitate cu realitatea economica si cu evolutiile pietei. Aceasta operatiune este necesara atunci cand exista diferente semnificative intre valoarea contabila si valoarea de piata a activelor, astfel incat situatiile financiare sa ofere o imagine fidela si relevanta pentru utilizatori. In acest articol vom prezenta aspecte cheie ce trebuie avute in vedere la aceasta operatiune...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Casare Mijloace Fixe: Cum Se Inregistreaza Scoaterea Din Uz A Activelor
Casarea mijloacelor fixe este o operatiune contabila esentiala care marcheaza scoaterea definitiva din functiune a unor active ale unei entitati, fie din cauza uzurii fizice sau morale, fie pentru ca nu mai sunt eficiente economic.In acest articol, vom prezenta aspecte cheie cu privire la procedura de casare a mijloacelor fixe si vom oferi exemple de monografii contabile.Procedura de casare a mijloacelor fixeConform prevederilor din OMFP 2861/ 2009 privind inventarierea, scoaterea din functiune...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Cesiune Actiuni si Reglementari Cheie
Cesiunea partilor sociale reprezinta transmiterea partilor sociale catre persoane care, astfel, vor dobandi calitatea de asociat. Cesiunea se realizeaza pe baza unui contract de cesiune, iar transmiterea partilor sociale trebuie inscrisa in registrul comertului. In acest articol vom prezenta aspecte fiscale esentiale si vom oferi un exemplu de monografie contabile pentru cesiunea actiunilor.Reglementari cheie cu privire la cesiunea de actiuniContractul de cesiune se va incheia intre:cedenti,...
vezi AICI monografia << Monografie Majorare Capital Social: Studii de Caz
Majorarea capitalului social inseamna cresterea valorii totale a capitalului subscris de asociati sau actionari intr-o societate. Cu alte cuvinte, este o operatiune prin care firma primeste fonduri suplimentare, care se inregistreaza oficial ca parte din capitalul sau social. In acest articol va prezentam 3 monografii contabile cu operatiunile aferente majorarii de capital social.Majorare capital social. Asociat persoana juridicaIntrebare:Va rog sa ma ajutati cu o monografie contabila pentru...
vezi AICI monografia << Monografii Contabile Institutii Publice
Institutiile publice, spre deosebire de entitatile din sectorul privat, se supun unui cadru contabil specific, reglementat de normele Ministerului Finantelor si alte acte normative in vigoare. In activitatea curenta, apar frecvent situatii contabile complexe care necesita o abordare riguroasa, in conformitate cu legislatia bugetara si fiscala aplicabila. In acest articol vom prezenta exemple concrete de monografii contabile care vizeaza situatii des intalnite in institutiile publice!Monografie -...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Colectarea Deseurilor Si Aspecte Fiscale
Activitatea de colectare a deseurilor este tot mai importanta in contextul protejarii mediului si al dezvoltarii durabile. Aceasta implica nu doar operatiuni logistice si tehnice, ci si aspecte contabile specifice. Indiferent daca este vorba despre deseuri reciclabile, menajere sau industriale, firmele care desfasoara astfel de activitati trebuie sa respecte o serie de reglementari fiscale si contabile. In aceasta monografie, prezentam modul de inregistrare in contabilitate a principalelor...
vezi AICI monografia << Monografie Gestionarea Subventiilor Si Reglementari Cheie
Subventiile sunt fonduri nerambursabile acordate de autoritati sau organizatii guvernamentale cu scopul de a sprijini diverse sectoare economice, de la agricultura si industrie pana la educatie si cercetare. O gestionare corecta este esentiala pentru conformitatea legala si pentru asigurarea transparentei si eficientei utilizarii fondurilor respective. Va prezentam in acest articol principalele reglementari contabile cu privire la gestionarea subventiilor si vom oferi o monografie contabila...
vezi AICI monografia <<