Capitala are nevoie de investiții de un miliard de euro pentru dezvoltarea rețelelor electrice, în următorii 4-5 ani, din cauza consumului în creștere, generat de expansiunea sectorului imobiliar, a declarat, ieri, directorul tehnic al Electrica, Șerban Tudor, la un seminar pe tema "Probleme actuale ale rețelelor electrice de distribuție din România". "În București trebuie tras un semnal de alarmă, pentru că nu suntem departe de un punct critic, pe care dacă nu îl vom depăși, vom avea multe întreruperi ale alimentării cu energie", a adăugat Tudor.
Potrivit acestuia, în unele zone ale Capitalei, consumul de energie crește anual cu până la 100%, spre deosebire de un avans de 3-4% la nivel național. În 2007, consumul național de energie a crescut cu 2% față de anul precedent. "Sistemul trebuie dublat în București", a spus Tudor. El a adăugat că, la vară, sunt așteptate probleme privind alimentarea cu energie, la fel ca anul trecut, în special în centrul Bucureștiului, dar și în zone precum Ghencea, Ilfov, Militari, Pantelimon, Voluntari sau Colentina. "La vară vor fi pene de curent pentru că timpul a fost scurt și din lipsa fondurilor nu ne-am permis să facem lucrări", a mai precizat Tudor.
Instalații vechi și uzate
Tudor a afirmat că a propus grupului italian Enel să investească în construcția unei stații electrice subterane, care ar soluționa problema întreruperilor alimentării cu energie. "Ei nu s-au arătat prea interesați, au lăsat să se înțeleagă că încă analizează propunerea. Bucureștiul are nevoie de 3-4 astfel de stații, în zonele cu mall-uri, investiția pentru o unitate fiind cuprinsă între 2,5 mil. euro și 10 mil. euro, în funcție de mărime", a precizat Șerban Tudor.
Potrivit acestuia, sistemul de distribuție a electricității, care este în mare parte vechi (30-40 de ani), se confruntă cu o serie de probleme, cum ar fi construcția a tot mai multe locuințe situate la extremitățile rețelelor de distribuție, care solicită suplimentarea acestora, precum și apariția de noi unități eoliene de producere a energiei, surse de dezechilibru pentru sistemul de distribuție. Totodată, Tudor a precizat că gradul de uzură a instalațiilor electrice este de 60-80%.
"Starea rețelelor nu este întotdeauna în cea mai fericită condiție, neputând satisface clienții, care sunt din ce în ce mai pretențioși", a afirmat directorul din cadrul E.ON Moldova, companie controlată de grupul german E.ON, Cătălin Drăgoi. El a adăugat că, și în zona Moldovei, necesarul de investiții pentru modernizarea și extinderea rețelelor electrice, pentru a ajunge la nivelul instalațiilor din vestul Europei, se ridică la un miliard de euro.
Furturi de "milioane de lei"
Furturile de electricitate din Voluntari și Pantelimon se ridică la "milioane de lei", acestea fiind zonele care ridică cele mai mari probleme în privința consumului de electricitate, tocmai din cauza racordărilor ilegale. "Mulți primari au devenit edili energetici, și-au făcut cabinete și au trecut la racordări, ca în Voluntari și Pantelimon. Fără studii și consultanță, vom avea în continuare pene de curent", a declarat, ieri, directorul tehnic al Electrica, Șerban Tudor. "În Voluntari am deconectat într-o zi 80 de case care nu erau în evidență. A doua zi erau conectate la loc. Chiar ne-au sechestrat oamenii. (...) Pe Florentin Pandele, primarul comunei Voluntari, am vrut să-l dăm în judecată, dar a venit la discuții, decizia nu a fost a mea. Prefectul a spus că și așa Pandele are foarte multe procese", a spus Tudor.
Problema penelor de curent apare ca urmare a racordării la rețelele electrice a multor consumatori noi, care însă nu respectă parametrii tehnici. "Numărul consumatorilor este dublu față de cel înregistrat. Mulți funcționează pe racordările de șantier. (...) În Ghencea nu mai putem emite avize de racordare, iar în Ilfov apar tot mai multe locuințe cu consum ridicat. (...) În București și în împrejurimi trebuie deviate rețelele de înaltă tensiune, sub care s-au construit imobile, și trebuie realizate linii de 110 kV", a spus Tudor.
Enel va prelua Electrica Muntenia Sud
Grupul italian Enel va prelua cu drepturi depline Electrica Muntenia Sud, în luna mai sau cel târziu la finele lunii iunie, iar, până la 30 aprilie, trebuie să plătească 425,2 mil. euro pentru pachetul majoritar de 51%, a mai declarat directorul tehnic al Electrica, Șerban Tudor. "În luna aprilie va avea loc Adunarea Generală a Acționarilor și întrunirea Consiliului de Administrație pentru a aproba majorarea de capital de către Enel, de la 51% la 67,5% din acțiunile Electrica Muntenia Sud", a spus Tudor. Potrivit acestuia, la majorarea de capital va putea participa și Fondul Proprietatea cu 1,5 mil. euro pentru păstrarea participației de 12% din capitalul filialei de distribuție și furnizare a energiei. "Dacă Fondul Proprietatea nu va participa la majorarea de capital, își va diminua participația la 8%", a adăugat directorul tehnic al Electrica.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie Contabila Cesiune Actiuni si Reglementari Cheie
Cesiunea partilor sociale reprezinta transmiterea partilor sociale catre persoane care, astfel, vor dobandi calitatea de asociat. Cesiunea se realizeaza pe baza unui contract de cesiune, iar transmiterea partilor sociale trebuie inscrisa in registrul comertului. In acest articol vom prezenta aspecte fiscale esentiale si vom oferi un exemplu de monografie contabile pentru cesiunea actiunilor.Reglementari cheie cu privire la cesiunea de actiuniContractul de cesiune se va incheia intre:cedenti,...
vezi AICI monografia << Monografie Majorare Capital Social: Studii de Caz
Majorarea capitalului social inseamna cresterea valorii totale a capitalului subscris de asociati sau actionari intr-o societate. Cu alte cuvinte, este o operatiune prin care firma primeste fonduri suplimentare, care se inregistreaza oficial ca parte din capitalul sau social. In acest articol va prezentam 3 monografii contabile cu operatiunile aferente majorarii de capital social.Majorare capital social. Asociat persoana juridicaIntrebare:Va rog sa ma ajutati cu o monografie contabila pentru...
vezi AICI monografia << Monografii Contabile Institutii Publice
Institutiile publice, spre deosebire de entitatile din sectorul privat, se supun unui cadru contabil specific, reglementat de normele Ministerului Finantelor si alte acte normative in vigoare. In activitatea curenta, apar frecvent situatii contabile complexe care necesita o abordare riguroasa, in conformitate cu legislatia bugetara si fiscala aplicabila. In acest articol vom prezenta exemple concrete de monografii contabile care vizeaza situatii des intalnite in institutiile publice!Monografie -...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Colectarea Deseurilor Si Aspecte Fiscale
Activitatea de colectare a deseurilor este tot mai importanta in contextul protejarii mediului si al dezvoltarii durabile. Aceasta implica nu doar operatiuni logistice si tehnice, ci si aspecte contabile specifice. Indiferent daca este vorba despre deseuri reciclabile, menajere sau industriale, firmele care desfasoara astfel de activitati trebuie sa respecte o serie de reglementari fiscale si contabile. In aceasta monografie, prezentam modul de inregistrare in contabilitate a principalelor...
vezi AICI monografia << Monografie Gestionarea Subventiilor Si Reglementari Cheie
Subventiile sunt fonduri nerambursabile acordate de autoritati sau organizatii guvernamentale cu scopul de a sprijini diverse sectoare economice, de la agricultura si industrie pana la educatie si cercetare. O gestionare corecta este esentiala pentru conformitatea legala si pentru asigurarea transparentei si eficientei utilizarii fondurilor respective. Va prezentam in acest articol principalele reglementari contabile cu privire la gestionarea subventiilor si vom oferi o monografie contabila...
vezi AICI monografia << Monografie contabila spalatorie auto self service (cu jetoane)
Deschiderea si gestionarea unei spalatorii auto self-service implica nu doar aspecte operationale si tehnice, ci si obligatii contabile si fiscale specifice. Intrucat acest tip de afacere presupune incasari automate, este esential ca antreprenorii sa cunoasca tratamentul contabil adecvat si evidentierea corecta a veniturilor si cheltuielilor. In acest articol vom oferi informatii esentiale cu privire la inregistrarea in contabilitate a operatiunilor aferente acestei activitati...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Prosumator Si Obligatii fiscale
Avand in vedere cresterea numarului de persoane fizice si juridice care produc si consuma energie electrica este importanta cunoasterea legislatiei pentru aplicarea corecta a reglementarilor. In acest articol va prezentam principalele obligatii fiscale ale prosumatorilor si monografiia contabila aferenta.Ce este un prosumatorProsumatorii sunt persoane fizice sau juridice care produc energie din surse regenerabile pentru consumul propriu, iar surplusul il livreaza in reteaua nationala, primind in...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Reevaluare Cladiri
Reevaluarea cladirilor reprezinta un proces esential pentru reflectarea corecta a valorii acestora in evidentele contabile ale unei entitati. Aceasta procedura permite ajustarea valorii contabile a imobilizarilor in conformitate cu realitatile pietei, asigurand o imagine fidela a situatiei financiare. Va prezentam in acest articol cateva aspecte fiscale importante si monografia contabila a reevaluarii cladirilor.Aspecte fiscale importante privind reevaluare cladirilorDin punct de vedere fiscal,...
vezi AICI monografia << Monografie contabila tichete de masa si reglementari cheie
Tichetele de masa reprezinta un beneficiu extrasalarial frecvent intalnit in mediul de afaceri, oferit angajatilor pentru a sprijini costurile zilnice cu alimentatia. Din punct de vedere contabil, acestea implica inregistrari specifice atat pentru acordarea lor, cat si pentru deductibilitatea fiscala. Monografia contabila a tichetelor de masa trebuie sa respecte reglementarile in vigoare privind tratamentul lor fiscal si contabil, astfel incat firmele sa evite eventuale erori sau sanctiuni. In...
vezi AICI monografia << Monografie contabila cofetarie
Gestionarea contabila a unei cofetarii presupune o evidenta clara a tuturor operatiunilor financiare, de la achizitia ingredientelor pana la vanzarea produselor finite. Intrucat aceasta activitate implica atat productie, cat si comercializare, inregistrarile contabile trebuie sa reflecte corect toate tranzactiile, inclusiv cheltuielile, veniturile si taxele aferente. In acest articol, va prezentamdoua exemple practice de monografii contabile pentru cofetarii.Monografie contabila...
vezi AICI monografia <<