Nu avem multe ocazii in viata sa vedem, cu ochiul liber, nemijlocit, cum arata Soarele in toata splendoarea lui. O putem face rar, atunci cand, oarecum prin accident, satelitul Pamantului - Luna - se interpune intre planeta noastra si astrul sistemului solar care o include.
Oarecum similar se intampla si in viata sociala: mecanismele intime ale corpului social, adevarul functionarii acestuia nu sunt vizibile oricum si in orice imprejurare. Revelarea unor adevaruri niciodata demonstrate, de cele mai multe ori intuite dar niciodata dezvaluite pana la capat, ocazia de a pune - fara teama de a gresi - degetul pe rana, toate acestea au loc, de regula, in mod accidental. Sau exceptional. O scurta dar percutanta devoalare a unor fapte incredibile.
Aceasta, pentru ca societatea are parghiile ei prin care-si protejeaza propria imagine. Aceasta este imaginea unui mecanism care functioneaza in baza unor reguli clare, evidente si intangibile, a caror incalcare este rapid si drastic sanctionata, fie ca instrumentul de sanctiune este forta comunitara, institutia vizata de incalcarea regulilor sau chiar statul. Acest mecanism de aparare are un rol esential, pentru ca ce societate este aceea in care regulile sunt incalcate sistematic, dublate cu alte reguli contrare celor cunoscute si recunoscute social, de catre unii dintre membrii ei?
O astfel de constructie sociala este sortita disolutiei. Or, in fata unei astfel de perspective, in locul anarhiei, este preferata minciuna, cocolosirea adevarului, discreditarea observatorului implicat fara voia lui, tacerea vinovata, negarea evidentei. Aceasta se intampla astazi si in cazul Deta.
Deta este cazul clasic al unei comunitati de frontiera, in care activitatile ecoomice sunt preponderent legate de micul trafic, de tranzactiile transfrontaliere si, mai ales, de partea cea mai profitabila a unei astfel de vecinatati, de contrabanda. Acum mai bine de un deceniu si jumatate, aceste zone de granita prosperau pe seama contrabandei cu carburanti. Astazi, comunitatea de acolo se mentine la o anumita prosperitate prin contrabanda cu tigari. Adica, si atunci si acum, pe seama incalcarii legilor tarii, a ocolirii fiscului, a ignorarii intereselor tuturor cetatenilor acestei tari.
Deta este tipul comunitatii inchise, autarhice, desprinse de restul societatii. Toata tara este, pentru membrii acestei comunitati, o simpla piata de desfacere pentru tigarile ieftine, introduse fara plata taxelor legale. Cei din Deta traiesc in legea lor. In propria lor lege, alta decat cea a tarii. Si totusi, in Deta functioneaza sau isi intind aria de autoritate institutiile statului: politia, justitia, fiscul, autoritatile locale si centrale, alese si numite. Recentul scandal de la Deta, generat de o incaierare nocturna la un bar, are darul de a ridica un colt al voalului care acopera secretele rusinoase ale unei astfel de comunitati. Secrete rusinoase nu pentru cei de acolo, ci pentru statul roman.
In Deta exista o politie, insa ea pare sa evite interferentele cu afacerile comunitatii care traieste din exercitiul cotidian al contrabandei. Cei care au urmarit stirile din ultimele zile s-au putut convinge ca acolo exista justitie, insa ea pare sa serveasca pastrarii status-quo-ului si raporturilor de forte locale. Exista o autoritate locala, primarie si servicii guvernamentale din teritoriu, insa ele servesc scopurilor de baza ale comunitatii: asigurarea procesului de distribuire si redistribuire a veniturilor din activitatea de baza: contrabanda.
Statul din Deta este un stat de carton, un stat de fatada. Componentele sale au fost confiscate de catre oamenii locului si puse fie sa inchida ochii la activitatile locului, fie chiar sa le sprijine, sa le apere interesele, sa le ascunda de ochii publicului larg. Si n-am fi avut ocazia sa aruncam o privire indiscreta asupra acestei localitati de frontiera daca, intr-o zi, n-am fi vazut un aparent fapt divers despre un scandal dintr-un bar de noapte.
Nu stiu daca si autoritatile guvernamentale au sesizat gravitatea faptului. La Deta a sosit seful Politiei Romane, pentru ca in discutie parea a fi pusa activitatea acestei institutii. De la Deta au lipsit insa, in aceste zile, si alte persoane de vaza: ministrul Finantelor, ministrul Justitiei, chiar seful Guvernului.
Ar fi trebuit sa fie acolo, sa constate la fata locului cum arata fata statului roman si in alte locuri din tara, nu doar in Bucuresti. Sa vada cu propriii lor ochi ce inseamna disolutia statului, cum se manifesta statul de fatada si sa constienteze o solicitare mai veche, sarcastica si ironica: Domnilor, intariti-va statul! Si, mai ales, puneti statul in serviciul societatii, nu al unor mici comunitati cu actitivitati antisociale.