Ca regula generala, sunt deductibile cheltuielile efectuate in scopul desfasurarii activitatii economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare, precum si taxele de inscriere, cotizatiile si contributiile datorate catre camerele de comert si industrie, organizatiile patronale si organizatiile sindicale, altele decat cele deductibile limitat sau nedeductibile.
Exemple de cheltuieli deductibile integral:
– cheltuielile cu salariile si cele asimilate salariilor astfel cum sunt definite potrivit Titlului IV din Codul fiscal, indiferent de regimul fiscal aplicabil acestora la nivelul persoanei fizice, cu exceptia celor mentionate ca fiind deductibile limitat (ex. cheltuielile sociale, tichetele de masa) ori nedeductibile;
Atentie! Tratarea unei cheltuieli cu avantaje salariale drept cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit nu inseamna ca acel avantaj salarial nu va fi impozabil la calculul impozitului pe veniturile din salarii si a contributiilor obligatorii.
– cheltuielile de reclama si publicitate efectuate in scopul popularizarii firmei, produselor sau serviciilor, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare;
Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri si servicii acordate cu scopul stimularii vanzarilor.
– cheltuielile de transport si de cazare in tara si in strainatate si pentru alte persoane fizice in conditiile in care cheltuielile respective sunt efectuate in legatura cu lucrari executate sau servicii prestate de acestea in scopul desfasurarii activitatii economice a contribuabilului;
– cheltuielile pentru marketing, studiul pietei, promovarea pe pietele existente sau noi, participarea la targuri si expozitii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
– cheltuielile de cercetare, precum si cheltuielile de dezvoltare care nu indeplinesc conditiile de a fi recunoscute ca imobilizari necorporale din punct de vedere contabil;
– cheltuielile pentru perfectionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, intretinerea si perfectionarea sistemelor de management al calitatii, obtinerea atestarii conform cu standardele de calitate;
Eliminati pe loc orice neclaritate legata de plata impozitului pe profit in 2025! Cartea Verde a Impozitului pe Profit va ofera informatii profesioniste, in perfecta conformitate cu prevederile recente ale OUG nr. 107/2024 si OUG nr. 115/2023! Detalii aici >>
– cheltuielile pentru
protejarea mediului si conservarea resurselor;
– cheltuielile efectuate cu editarea publicatiilor care sunt inregistrate ca retururi in perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative si in limita cotelor prevazute in contractele de distributie;
– cheltuielile
generate de taxa pe valoarea adaugata ca urmare a aplicarii prevederilor Titlului VII Taxa pe valoarea adaugata din Codul fiscal, in situatia in care taxa pe valoarea adaugata este aferenta unor bunuri sau servicii achizitionate in scopul desfasurarii activitatii economice, de exemplu: aplicare pro rata, efectuare de ajustari, taxa pe valoarea adaugata platita intr-un stat membru al UE;
Taxa pe valoare adaugata nedeductibila conform Titlului VII din Codul fiscal nu determina automat o cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit.
Ex.: Inchiriere bun imobil in regim de scutire fara drept de deducere conform art. 292 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal (fara TVA). TVA aferenta achizitiilor in folosul acestui imobil (ex. reparatii curente, comision agentie imobiliara) nu poate fi dedusa si este inclusa in cheltuielile respective. Aceste cheltuieli, inclusiv TVA, sunt deductibile la calculul profitului impozabil, fiind efectuate in scopul activitatii economice.
– cheltuielile reprezentand dobanzi penalizatoare, penalitati si daune-interese, stabilite in cadrul contractelor incheiate, in derularea activitatii economice, cu persoane rezidente/nerezidente, pe masura inregistrarii lor;
– cheltuielile privind serviciile care vizeaza eficientizarea, optimizarea, restructurarea operationala si/sau financiara a activitatii contribuabilului;
– cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare si a obligatiunilor, inregistrate potrivit reglementarilor contabile aplicabile, daca la data evaluarii/reevaluarii nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 23 lit. i) din Codul fiscal – respectiv veniturile ar fi impozabile;
– cheltuielile generate de evaluarea ulterioara si executarea instrumentelor financiare derivate, inregistrate potrivit reglementarilor contabile;
– cheltuielile reglementate prin acte normative in vigoare, cum ar fi: cheltuielile efectuate pentru securitate si sanatate in munca, potrivit legii, cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale efectuate potrivit legislatiei specifice, cheltuielile inregistrate ca urmare a restituirii subventiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agentii guvernamentale si alte institutii nationale si internationale;
– cheltuielile efectuate pentru organizarea si desfasurarea invatamantului profesional si tehnic, invatamantului dual preuniversitar si universitar, potrivit reglementarilor legale din domeniul educatiei nationale;
– cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care apartin domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, primite in administrare/concesiune, dupa caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducatorului institutiei titulare a dreptului de proprietate;
– cheltuielile efectuate de operatorii economici cu inscrierea in cartile funciare sau cartile de publicitate imobiliara, dupa caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite in administrare/concesiune, dupa caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducatorului institutiei titulare a dreptului de proprietate;
– cheltuielile inregistrate ca urmare a casarii unui mijloc fix cu valoarea fiscala incomplet amortizata sunt cheltuieli efectuate in scopul desfasurarii activitatii economice. Prin casarea unui mijloc fix se intelege operatia de scoatere din functiune a activului respectiv, urmata de dezmembrarea acestuia si valorificarea partilor componente rezultate, prin vanzare sau prin folosirea in activitatea curenta a contribuabilului;
– cheltuiala cu impozitul pe constructii introdus de la 01 ianuarie 2025 (Titlul X din Codul fiscal).
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila accesare fonduri nerambursabile ONG
Accesare fonduri nerambursabile ONG: tratament contabil | Monografie contabila | Documente justificative necesareAccesarea fondurilor nerambursabile reprezinta o oportunitate importanta pentru ONG-uri, insa gestionarea corecta a sumelor primite presupune respectarea unor reguli contabile si fiscale specifice. De la inregistrarea finantarii si evidentierea cheltuielilor eligibile pana la recunoasterea veniturilor si justificarea utilizarii banilor, fiecare etapa trebuie reflectata corect in...
vezi AICI monografia << Cheltuieli cu cazarea salariatilor delegati: monografie contabila si aspecte fiscale
Reglementari cheie | Monografie contabila cheltuieli cu cazarea salariatilorPotrivit art. 44 alin. (2) din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Delegarea poate fi dispusa, ca regula, pentru cel mult 60 de zile calendaristice intr-o perioada de 12 luni, prelungirea fiind posibila numai cu acordul salariatului.In acest articol...
vezi AICI monografia << Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia <<