China a depasit SUA la productia de bunuri. Noi ce facem?

Conform unui studiu al IHS Global Insight, China a participat in 2010 la productia mondiala de bunuri cu 19.8% din total, cu 0.4% mai mult decat SUA, cu 19.4%. Momentul e istoric, pentru ca SUA detinea suprematia de 110 ani (dupa ce ii detronase pe britanici care acum se zbat pentru un loc 10). Si totusi nu-i dracul chiar... galben, pentru ca la o comparatie a capacitatii de productie, SUA se pare ca acopera un procent similar din produsele la nivel mondial, cu numai putin peste o zecime din capacitatea Chinei, ca numar de muncitori. Deci la productivitate, bate SUA.

De fapt, momentul e istoric pentru ca marcheaza o limita in evolutia globala a societatii. Exact asa cum spune Nicholas Crafts de la Universitatea Warwick - expert in schimbarea economica pe termen lung: "Aceasta schimbare marcheaza o mutatie fundamentala in diviziunea globala a muncii [in ceea ce priveste productia de bunuri] care este cel mai probabil ireversibila in viitorul apropiat".
Globalizarea aduce cu sine si noua diviziune internationala a muncii, adica ceea ce se intampla atunci cand procesul de productie nu mai este subscris economiilor nationale. Rezultatul este mutatia globala industriala, in care procesele de productie se relocheaza de la tarile dezvoltate, catre tarile in curs de dezvoltare.

Asadar declasarea SUA de catre China din pozitia de lider mondial in productie nu e deloc surprinzatoare. Concluzia analistilor e extrapolabila. "Acest fenomen arata nevoia ca SUA sa concureze in viitor, nu pe baza productiei de bunuri, ci la nivel de inovatie si noi tipuri de servicii derivate din industriile producatoare" (Deborah Wince-Smith). In esenta, ceea ce au de facut toate tarile dezvoltate in formula noii diviziuni globale a muncii, este sa creasca valoarea adaugata. De fapt, cantitatea de valoare adaugata face diferenta reala intre nivelele de dezvoltare.

Intrebarea din titlu nu era o gluma. Avem o rascruce greu de descifrat. Ne ocupam de productie sau de valoare?

Teoretic si, mai ales practic, nu suntem o tara dezvoltata. Dar avem (inca) niste optiuni deschise (asa ca si cum n-am fi parasit inca intersectia).
Sa optam pentru productie, inseamna sa producem mult, la preturi suficient de mici, ca sa ne plasam in liga Chinei. Din pacate, suntem un pic prea scumpi ca forta de munca, sa putem concura cu China, unde un muncitor primeste in medie un venit net de 145 USD. Si poate ca nu atat la nivelul salariilor se vede diferenta, cat la nivel de productivitate. Acolo sunt fluctuatii majore in functie de unde, cine angajeaza, cine produce si ce produce. Nokia nu a venit degeaba la Jucu, asa cum nici o multime de mici producatori de confectii care impanzesc micile orase. Dar nu e suficient ca sa ne defineasca. In plus, faptul ca facem asta sporadic si la indemnul si instruirea altora, dovedeste ca nu ne vine nici natural si nici macar usor. China produce majoritar prin unitati mari apartinand statului, noi acolo obisnuiam sa ne bucuram de... asa un pic de laissez faire din partea tuturor.

Sa optam pentru valoare, ne-ar placea. Facem tentative prin IT si vorbim pompos de servicii in turism, cu brand de tara si tot tacamul. Suntem la o granita a civilizatiei si inca nu ne-am hotarat de care parte a ei ne situam.

Avem zone sarace in care munca in productie e un dar de la Dumnezeu pe care nu-l strici cu pretentii de pauza sau concediu. Dar avem si zone in care se produce valoare. Plus o intreaga zona gri care se adanceste pe masura ce fiscalitatea devine mai apasatoare si criza mai neplacuta. Aici e zona unde se defineste brandul real de tara. Asa afirmam despre noi cine suntem. Nu prin slogan si poza frumoasa cu frunza. Sloganul vine dupa ce ne-am lamurit cine suntem. Asadar, China e cel mai mare producator de bunuri la nivel mondial. Noi cine suntem?