Copiii Romaniei ne sperie. Sa-i imbracam in uniforme!

350 de mii sunt singuri acasa. 100 de mii nu au luat bacalaureatul, iar violenta din scoli a devenit ingrijoratoare. Pentru parinti, scoala se dovedeste o cutie neagra din care cu greu descifreaza cate un mesaj de avarie. Afla de la televizor ca in scoala copilului profesoara face striptease. Ca se vand etnobotanice si se fura pe rupte. De la fumatul in toaleta la droguri si terorism scolar e o mare distanta pe care mintea generatiilor de parinti o accepta cu greu.

Cam tot ce se intampla in scoala a ajuns sa ne depaseasca pe noi in primul rand, societatea matura. Nu mai stim cum sa reactionam si de unde ar trebui inceput. Si aceasta, in mod paradoxal: cu cat avem mai multe instrumente de control cu atat rezultatele sunt mai slabe.

Spun asta pentru ca masurile pe care vrea sa le impuna guvernul sunt si ele, cel putin in parte, stangace. Vrem ordine si cerem uniforma, vrem liniste si introducem chestionare politienesti. Vrem sa stim ce fac copiii nostri acasa si punem camere de filmat. Avem reactii exagerate si deplasate.

Intr-un chestionar pentru scolile din Bucuresti aflam ca se introduce ca factor de delincventa plecarea parintilor in strainatate. Cu alte cuvinte, daca nu sufera destul, daca elevul nu s-a complexat inca pe acesta tema, asigura-te ca o va face.

Fara a fi experti in domeniu, multi dintre noi suntem parinti si stim cat de important si de grav este capitolul copii. Scoala lor este mai importanta decat jobul nostru, linistea lor mai importanta decat a noastra si viitorul lor decat prezentul nostru.

Dar, trebuie sa recunoastem ca ne-am preocupat atat individual cat si ca societate prea putin de fondul problemei si prea mult de forma ei.

Ne preocupa tinuta si parul copiilor nostri, cantecele pe care le asculta si mai putin cum gandesc, ce stiu despre viata si ce simt.

Inaintea psihologilor de la politia capitalei, inaintea examenelor lui Funeriu si inainte ca Emil Boc sa ne spuna cum sa se imbrace copiii nostrii, noi ar trebui sa aflam cine sunt ei cu adevarat.

Introducerea prin lege a uniformei scolare pare o masura buna dar nu este. Guvernul a gandit-o ca pe o actiune cu efect psihologic si de imagine: uniforma va crea impresia de revenire la ordine si seriozitate.

Dar este o masura superficiala, populista in sensul tiparului de gandire si nu este economica si nici igienica. O uniforma, oricat ne-am stradui, chiar si in doua schimburi, va acumula mai multe zile de purtare si mai multa mizerie si transpiratie. Copiii imbracati cu hainele lor de acasa erau diferiti (o idee sanatoasa, nu?) dar si curati pentru ca le puteau schimba zilnic. Stiti ce inseamna ca un copil sa mearga cinci zile la rand, o luna, doua cu acelasi sacou? Inseamna transpiratie si mizerie. Inseamna miros si disconfort. Pentru toata lumea.

Nu uniformele sunt problema de fond a scolii, ci comunicarea intre profesor si elevi, seriozitatea pregatirii, axarea pe gandire si nu pe memorare, pe interactivitate, pe munca in echipa, pe cursuri in aer liber si practica in medii profesionale pentru o mai buna orientare in viata. Inseamna o noua curricula, inseamna un nou stil de a invata copiii nostri sa traiasca.

Uniformele, regimul politienesc si evidenta parintilor plecati in strainatate il indeparteaza pe copil de el insusi, il introduc in standarde care-i anuleaza responsabilitatea reala. Ii creaza un mediu in care se poate camufla. La fel ca si problemele noastre.