OMV Petrom a anuntat ca a inceput exploatarea de proba a sondei din satul Totea, judetul Gorj, iar evaluarea zacamantului ar putea confirma cea mai importanta descoperire de gaze onshore de pe teritoriul Romaniei din ultimii sase ani.
Productia zilnica a sondei 4539 Totea se ridica la circa 430.000 metri cubi de gaze si 58 tone de condensat si reprezinta circa 3% din productia zilnica de gaze a Petrom, aceasta fiind cea mai mare sonda onshore de gaze si condensat din Romania in ceea ce priveste volumul productiei, se arata intr-un comunicat al companiei transmis miercuri Bursei.
"Am inceput exploatarea de proba intr-un timp record si in prezent pregatim forarea primei sonde de evaluare. Totea este un proiect foarte important pentru noi si pentru Romania, avand in vedere potentialul zacamantului. Evaluarea ar putea confirma cea mai mare descoperire onshore de gaze de pe teritoriul Romaniei din ultimii sase ani", a declarat in comunicat Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare si productie.
Forajul sondei a fost finalizat in prima jumatate a acestui an, in regiunea Olteniei, la o adancime de 3.600 metri, in urma unui program de explorare seismica 3D.
Rezultatele inregistrate in timpul probelor de productie au indicat faptul ca acesta ar putea fi un zacamant semnificativ, dimensiunea acumularii urmand a fi determinata prin evaluare.
Productia experimentala este estimata sa inceapa in luna decembrie 2011 si va dura circa 6-12 luni.
Acestea sunt informatiile oficiale, date publicitatii miercuri de catre companie, spre stiinta Bursei de Valori Bucuresti, unde compania este tranzactionata pe piata de capital.
Am sa va spun insa cum se vad lucrurile si din partea cealalta, din satul Totea, care, in ultimele luni, a ajuns sa para numele unei sonde.
Catalin se plimba cu bicicleta pe langa cimitir. Deasupra dealulul plin de cruci se ridica o sonda, in vale, langa curtea casei lui, printre claile de fan, alta, dincolo de scoala e Parcul Petromului, iar pe dealuri, spre Vladimir si Negreni, sondele se itesc printre paduri, ca niste pasari negre. Din cand in cand, prin colbul drumului trec masinile de teren ale Petrom. Merg la Parc, unde acum sunt cativa sefi si muncitori, plus paznicii care merg de-a lungul conductelor, 12 ore pe zi.
Paznicii sunt oameni din sat, de obicei gardieni, angajati de o firma locala pentru Petrom, cu 500 de lei pe luna si bonuri de masa. Au obligatia sa cutreiere conductele de-a lungul zilei, zece kilometri dus, zece intors. Pana sa ajunga la capatul conductei, spune Andrei, in spatele lui se poate intampla orice. Dar el este obligat sa faca drumul in fiecare zi, este platit sa mearga inainte, atat. Andrei a auzit ca Petrom ar plati pentru fiecare paznic, 3000 de lei lunar, dar el primeste 500. Sigur, baiatul intelege ca de acolo cineva face bani.
Doar 10% sunt angajati din satele noastre la Petrom. Restul sunt ingineri veniti din marile orase si din Austria. Dar si din Serbia sau Polonia.
Catalin impinge repede, repede in pedalele unei biciclete micute, frumoase. Tatal lui lucreaza la munte, la Ranca. Nu a gasit nimic de lucru la parcul petrolului, asa ca merge la munte, la aproape 100 de kilometri de casa. Acolo jos, sub buza soselei e scoala lui, trece in clasa a cincea, mai are trei colegi in clasa sunt patru de toti. La scoala au bagat gaze, e langa parc, dar in case, la nimeni. Se incalzesc cu lemne.
La magazinul satesc e mai mult optimism. Toata lumea spune in cor ca in 2014 se va da in exploatare supersonda! Pana atunci se pregateste locul. Cum? Victor ne explica, el lucreaza acolo si stie. Presiunea zacamantului este mult prea mare, noi nu avem conducte care sa transporte asa ceva. Avem conducte de 40 de atmosfere, dar pentru gazele de acolo, trebuie conducte de 250 de atmosfere. Oricum, austriecii trebuie sa faca rost de utilaje speciale, nu se poate lucra cu orice acolo.
Cineva care a lucrat in Kazahstan spune ca de acolo trebuie sa ia austriecii utilajele, aia au asa ceva. Pai e o presiune la gaz ca, daca in conductele la care a lucrat el se face o fisura cat varful acului, gazul scoate un suier de-ti sparge timpanele!
E clar, zacamantul din satul meu ii depaseste si pe austrieci, cu atat mai mult pe romani. Ei au ramas cu gura cascata la descoperirea celor de la OMV si, pana una-alta, mai beau un pahar si continua sa aproximeze balta de petrol pe care stau. Se intinde pana la scoala din comuna, din Hurezani, ba nu bai, pana la dealul Carbunestilor! Altul zice ca a vazut hartile austriecilor, balta e lata pana dincolo de Vladimir!
Un Nissan negru umple curtea carciumii de praf. Lasa in urma o speranta reintarita: vedeti, ce spuneam? Cand ii vor da drumul la supersonda, aici va fi viata, nu gluma!
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<