De ce a facut atatea valuri Legea Salarizarii Unice?

In ultimele saptamani am vazut stiri si articole in care Legea Salarizarii unice in sistemul bugetar parea ca provoaca tot mai multa stupefactie si revolta. Comparatii intre medici si mecanici auto, intre magistrati si profesori, indignari despre plafoane maxime. Asa e in continuare: fiecare profesie isi manifesta indignarea de a fi pusa alaturi de o alta incompatibila ca nivel de studii, sau responsabilitate, sau prestanta. Ofiteri MAI debutanti care castiga mai bine decat profesori incepatori ne ating la pudoarea si respectul pe care le avem in fata Scolii ca institutie.

De ce se intampla asa? De ce e totusi considerata sanatoasa si recomandabila Legea asta de catre niste organisme internationale si de ce ne-o tot cer, iar noi ne sacrificam sa o facem cu toata galagia pe care o isca printre sindicalisti si alte forme de reprezentare profesionala?

Sanatatea principiilor

Echitate. Daca ne gandim la Statul Roman ca la o multinationala cu diviziile si departamentele ei, cu specialisti din tot felul de arii profesionale si cu activitati care de care mai diverse, de la productie si manipulare marfuri pana la strategie financiara, atunci o forma unitara de a determina salariile la nivelul intregii entitati, ne ajuta sa stim ca vom avea echitate intre posturi si intre ocupantii aceluiasi post. Stiu ca echitatea intre posturi e unul dintre subiectele fierbinti ale momentului si ca pare ca proiectului ii lipseste fix tocmai echitatea intre profesii. Dar, in mod ideal, o forma unica de determinare a salariilor ar trebui sa asigure si echitatea intre diferitele profesii si ocupatii ale membrilor sistemului.

Cum facem, daca suntem la varful multinationalei, ca sa ne asiguram de echitatea intre pozitii? Facem un calcul complex care sa ia in considerare si sa ierarhizeze mai multi factori: nivelul de pregatire sustinut de nivelul de competenta profesionala (in mod surprinzator probabil pentru bugetarii nostri nemultumiti, nivelul studiilor academice nu reprezinta o pondere serioasa in calculul mentionat), nivelul de experienta, nivelul de autonomie, nivelul de decizie, gradul de importanta al deciziilor luate pentru intreg sistemul, valoarea pe care e capabil sa o produca pentru noi, si valoarea de piata a acestui specialist pentru alte entitati concurente.
Luate toate in calcul, avem in fata teoretic o grila de salarizare care ne asigura ca profesionistii sistemului sunt satisfacuti si impacati cu valoarea acordata lor de catre sistemul in care functioneaza.

Transparenta.O grila de salarizare aplicata in mod unic si inform e transparenta. Dovada cea mai simpla o reprezinta toata informatia vehiculata in presa, faptul ca ne e accesibil ce indice are medicul si soferul. La intrarea in sistem nimeni nu are surprize nici acum nici in perspectiva. Adica oricare dintre salariati poate sa-si controleze si sa-si planifice cariera in cadrul zonei sale de activitate, stiind la ce nivel ar putea ajunge salariul sau si in functie de ce factori.

Satisfactia. Un sistem, fie el privat sau de stat, care isi plateste angajatii pe principii de echitate si transparenta, ar trebui sa aiba, ca efect, angajati satisfacuti care nu parasesc sistemul si contribuie cu eforturi sporite la succesul acestuia.

De ce atunci bombele mediatice?

Evident, din toata informatia care a bantuit presa, e ca angajatii satisfacuti si dispusi la efort sporit in cadrul acestui sistem sunt greu de gasit, printre indignatii care promit greva. Ce lipseste atunci?

Transparenta criteriilor. O grila unica ar trebui sa se bazeze pe niste criterii general aplicabile si care ar produce rezultate indiferent de tipul de profesie sau ocupatie cu care au de-a face. La noi, indicii de salarizare pe pozitii au fost negociati cu sindicatele reprezentative. In sine nu e rau ca au fost implicati cei direct afectati. Acest lucru ar fi trebuit in mod normal sa creasca gradul lor de implicare. Ce e ciudat e ca negocierile au avut ca punct focal cifrele: cat sa dam magistratilor? Cat au reusit sa mai obtina magistratii in urma ultimei negocieri? (scuzele de rigoare magistratilor, pentru ca toate sindicatele au facut la fel, ei sunt doar un exemplu). Deci nu s-a discutat in afara cifrelor, cu argumente de tipul "cate salarii minime sa valoreze nivelul X de experienta asociat nivelului Y de specializare" si asa sa fie aplicabil, indiferent ca e vorba de profesori sau medici sau magistrati. Sau "ce indice acordam pentru faptul ca pe piata sunt extrem de cautati specialistii in urmatoarele domenii"?
Prin urmare am obtinut un sistem neechitabil, pentru ca nu se bazeaza pe principii transparente, dar transparent.

Nivelul de implicare al specialistilor. Nu stiu cati indivizi specilizati in elaborarea de politici si grile de salarizare au fost implicati. Dar daca au fost implicati, atunci amprenta lor ramane extrem de discreta. Nu am auzit vocile lor in comentariile despre injustetea indicilor.

Consecinte

O idee sanatoasa si economic si uman, care pare ca a sucombat presiunii sindicatelor. Un sistem in continuare neechitabil, dar un pic mai transparent. O multime de rasuflari usurate pentru anul care urmeaza si salariile care nu vor fi scazute. Cu siguranta nu satifactie mai mare in randul angajatilor.