De ce se scandalizeaza politicienii. Fiscul si partidul

Ce informatie se cuvine sa fie publica si ce informatie trebuie sa fie privata? Ce si cat anume trebuie sau s-ar cuveni sa cunoasca opinia publica, ce anume este de interes public si ce nu? Nu vreau acum sa lansez o dezbatere pe aceasta tema, lucrurile sunt in general lamurite. Nu pot insa sa nu atrag atentia asupra constatarii ca, atunci cand acest subiect intra in dezbaterea politica, cu o ocazie sau alta, suntem aruncati intr-o zona de incertitudine cat se poate de periculoasa pentru scena noastra publica. Si aici nu vreau sa discut despre aspectele mai controversate ale binomului public-privat, pentru ca nu este vorba despre intimitatea personala pe care ar incerca sa si-o apere politicienii si demnitarii nostri, ci despre relatia lor cu institutiile statului, despre statul acestora in relatia lor institutionala cu insusi statul roman. Si anume despre relatia partidelor politice cu Fiscul.

O surpriza extrem de neplacuta am avut auzind-o, saptamana trecuta, intr-o declaratie televizata, pe doamna senator Ecaterina Andronescu, membru marcant al Partidului Social-Democrat, protestand indignata impotriva unui asa-zis "abuz politic" al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Aceasta a dat publicitatii informatia potrivit careia una dintre filialele teritoriale ale partidului domniei sale ar avea datorii majore la bugetul de stat. Doamna Andonescu se indigna la ideea ca o institutie a statului, controlata asadar de adversarii politici ai domniei sale, putea imputa organizatiei din care face parte, lipsa de interes pentru plata obligatiilor datorate prin lege. Acest fapt, concluziona domnia sa, este un atac politic, menit sa discrediteze partidul in ochii publicului, ceea ce - intelegea telespectatorul - este o actiune ilegitima, meschina, dusmanoasa, pornita de pe o pozitie de forta.

In definitiv, putin ar trebui sa ne intereseze ce gandeste doamna Andronescu despre situatia descrisa. Aceasta, pentru ca politicienii sunt obisnuiti sa spuna una si sa creada alta. Sa inteleaga exact cum stau lucrurile, dar atunci cand interesul le dicteaza, sa le rastalmaceasca pana intr-atat incat negrul sa devina alb. Ceea ce conteaza este insa ce anume intelege publicul larg, mai mult sau mai putin educat, mai bine sau mai slab informat. Privind figura plina de indignare a doamnei amintite, ai fi putut crede ca organizatia domniei sale a cazut victima unei masinatiuni mizerabile si, ca atare, toatai lumea ar trebui sa se indigneze si sa ia grabnic apararea victimei. Ori, lucrurile stau exact pe dos. Am avut parte de o incercare grosolana de manipulare a opiniei publice, venita chiar din partea unui fost ministru al Educatiei, care a tinut sa reaminteasca de fostul statut al domniei sale.

In fata unui astfel de gest de "pedagogie sociala", ramas nesanctionat la momentul producerii sale, nu te poti intreba decat ce credit mai poti oferi actualei clase politice de la noi. Daca nu ti-ai platit taxele la primarie, atunci primaria plateste doua pagini din ziarul local unde sa te consemneze si sa te rusineze. Daca esti administrator de firma si nu ti-ai platit darile statornicite, Ministerul Finantelor Publice te incondeiaza ca rau-platnic pe site-ul de internet propriu. În schimb, daca esti partid politic sau filiala de partid politic, atunci un astfel de gest este un atac politic, un act de forta, un act mizerabil in utimile sale resorturi. Adica, daca esti cetatean, administratia poate sa te rusineze public, daca esti partid politic, este - nu-i asa - un gest care nu-i poltically correct.

Dar asta nu e nici macar o chestiune de etica, de egalitate a tratamentului intre cetatean si organizatie. E mai mult decat atat, e o chestiune care tine de buna functionare a statului. Unui cetatean care nu-si plateste darile catre stat, n-ai multe sa-i reprosezi. Ii poti spune, cel mult, ca e lipsit de spirit civic si il contrangi sa reintre in randurile ordonate ale cetateanilor-contribuabili. In schimb, atunci cand vorbim despre partide politice, trebuie sa avem in vedere ca acestea ne livreaza stapanii tarii, cei care decid asupra destinelor noastre si care nu sunt intotdeauna - asa cum putem vedea astazi - nici priceputi in a guverna, nici cinstiti cu fiecare ocazie, nici macar devotati celor care le-au dat tara pe mana.

In consecinta, de ce n-ar trebui sa stim daca aceste cluburi de potentiali guvernanti inteleg sa-si achite datoriile catre societatea pe in fruntea carora vor sa se puna? Eu spun ca dimpotriva, ei ar trebui sa fie in fruntea tutror listelor de datornici, chiar la inceput si scrisi cu litere de doua ori mai mari decat restul rau-platnicilor. Asa, ca sa aveam o imagine despre ce ne asteapta. Si mai vreau sa contracarez o obiectie: nu-mi spuneti ca "victime" ale listelor rusinii cad partidele din opozitie. Obiectia nu are relevanta, din contra: ei sunt politicieni care se pregatesc sa ne fericeasca. Ca, in ceea ce-i priveste pe actualii, ne-am lamurit pe deplin.