Despre campionii tristetii. Invitatie la neresemnare

In timp ce noi am aflat cu resemnare despre nefericirea noastra, si ne-am uitat lung cum majoritatea dintre noi sunt nemultumiti de calitatea vietii in oglinda pe care ne-a pus-o in fata BERD, prin studiul "Viata in tranzitie", ei bine se pare ca de fapt concluzia in ansamblu e chiar optimista. Noi ne-am demoralizat mai tare decat alte tari foste comuniste, ne-am pierdut mai rau increderea in democratie, in alegeri, in institutii si Guvern, ne-am resemnat ca suntem corupti si ne-am impacat cu lovitura crizei, fara sa ne mai asteptam ca pentru copiii nostri lucrurile sa fie mai usoare sau mai frumoase. 80 la suta dintre romani, zic ziarele, sunt nemultumiti de calitatea vietii pe care o duc.

Dar ia uite ce zic ei:"Studiul de piata ofera o perspectiva unica asupra impactului tranzitiei si crizei" - spune economistul sef BERD Erk Berglof. "Ne arata ca, in ciuda insatisfactiei, popoarele tarilor aflate in tranzitie au imbratisat economia de piata si democratia si sunt optimisti in ceea ce priveste viitorul". (www.ebrd.com) In tarile aflate in tranzitie, 70 la suta din gospodarii care au declarat ca au fost afectate de criza, au trebuit sa taie din bugetele alocate alimentelor si sanatatii - o cifra de doua ori mai mare decat proportia gospodariilor afectate de criza in tarile Europei de vest.
Dar in ciuda acestei deteriorari dramatice a bunastarii materiale, nivelele de satisfactie privind calitatea vietii sunt remarcabil de stabile: 43 la suta dintre respondenti s-au declarat multumiti cu viata lor de acum, fata de 44 la suta in 2006.
Acum, daca va ganditi ca 43 la suta e o medie, iar noi suntem in proportie de 80 la suta nemultumiti, atunci va dati seama ce diferenta intre noi si ceilalti.

De ce oare ne-am blazat asa de tare? Pe toti ne-a lovit criza, si dupa opinia BERD, pe tarile din fostul bloc comunist le-a lovit cel mai rau, dar de ce oare pe noi mai rau decat pe altii.

Mi-e ciuda ca nu suntem mai pozitivi, dar pot intelege de ce suntem asa de suparati. Sa va zic despre cativa dintre oamenii ale caror povesti le-am aflat:

Maria a plecat de la banca unde lucra de zece ani sub amenintarea medicala ca "va pica pe baricade". Pentru ca tintele sunt mari, presiunea si mai mare, iar stresul rezultat i-a distrus glanda tiroida, inima si, dupa doua luni de pauza, ii da inca cosmaruri in fiecare noapte despre cozi la ghisee. Medical inapta pentru postul pe care il avea, a ajuns la oficiul de somaj, cu senzatia acuta de infrangere.

Constantin iese la pensie din Ministerul de Interne si incearca sa isi adune in adeverinte anii de munca si de categorii suplimentare. La Directia Agricola i se spune ca ei nu mai stiu unde e arhiva. Il intreaba pe el, nu cumva stie? La Inspectoratul Judetean de Politie, ii zic ca nu e graba mare, i-or emite ei candva actele doveditoare, dar nu chiar asa, imediat. La ITM se loveste, ca si toti colegii pensionati anul acesta, de ridicarea din umeri: nu se stie cand si cum se va calcula pensia. Nu au primit softul pentru legea noua. Colegi pensionati de sase luni de zile primesc o suma modica cu titlu de avans la pensie din partea Statului, ca sa aiba din ce trai pana cand s-o lamuri formula de calcul.

Dorel si-a primit intr-un final dosarul de pensie anticipata. La 60 de ani, se bucura de 300 de lei. Cand va putea incasa pensia definitiva, vor fi 600. Inutil sa transformam in cos de consum.

Ieri, o batranica ma intreba (dupa ce imi admirase fiul destept si jucaus) daca da statul milioanele pentru el. Am simtit ca nu era chiar placut pentru batranica sa stie ca vin milioanele pentru mogaldete.

Nu stiu daca la fel suna povestile din celelalte state incluse in studiu. As vrea sa inteleg si incerc sa emit o ipoteza. Cand lucram in Resurse Umane, una din regulile de baza pentru performanta era motivarea, si nu va ganditi la bani, ci la motivarea intrinseca. Aceea care vine din a-ti face placere sa faci ceea ce faci, din a te simti implinit la final de zi ca ai produs ceva de valoare. Mai e ceva, insa: poate sa-ti placa ceea ce faci, dar daca salariul e mult prea mic (sau firma are alte neajunsuri), atunci te demoralizezi si cauti in alta parte.

La scara mare e ceea ce ni se intampla si noua. Recompensa de a fi cetatean roman e mica si nemultumirea ne goneste, pe cei care putem face asta, afara din tara. Cei care raman sunt demotivati. Cu atat mai mult cu cat nicaieri nu vad nimic despre satisfactia de a fi roman. Nu ne mai asociem cu nimic de care sa fim mandri. Mai incercam slab sa admiram romani cu talent si sa ii sustinem prin vreun sms, dar e putin si lipsit de profunzime. Politic, primim foarte rar vesti bune, si atunci cand vin le primim cu neincredere.

Ca manager, daca as avea o firma cu oameni asa de demotivati, prima masura elementara ar trebui sa fie cresterea implicarii lor in mersul firmei. Cresterea transparentei. Altfel, imi pleaca.

Teoretic, democratia ca sistem ar trebui sa acopere implicarea si chiar si transparenta. Dar noi nu credem ca avem un sistem prea democratic, si in niciun caz transparent.

Asa ca, daca managementul tarii in care traim da rateuri dupa rateuri in a ne pastra motivati, am putea incerca noi sa facem front comun si sa devenim mai motivati. Implicandu-ne. Facand gesturi care sa nu ne priveasca si ajute numai pe noi ci si pe cei de langa noi. Ce inseamna asta? Inseamna sa muncesti voluntar pentru o cauza (fie ea si din sfera ta imediata), sa donezi la banca pentru alimente, sa citesti ce scriu romanii, sa stii nume de romani de succes sau de talente pe care sa le propagi. Sa incercam impreuna si efectul va fi ca dintre cei implicati se vor ivi nume tinere, proaspete, fara trecut si cu credit dat chiar de noi. Poate o generatie noua de politicieni.