Despre ipotecarea bugetelor

Cum ar fi daca fiecare contributie varsata la bugetul de stat ar avea un corespondent direct la nivelul beneficiarilor? Adica, de exemplu, cum ar fi ca ceea ce contribuim pentru sanatate, sa mearga, sa zicem, direct si exclusiv catre... sanatate?! Nu e o gluma. Jurnalistul Standard Lucian Davidescu, mentioneaza ca solutie la situatia critica a bugetului central formula ipotecarii. Adica fiecare tip de contributie sa mearga direct la un beneficiar bugetar.

La ce ar ajuta? In analizele mentionate, beneficiile principale sunt: responsabilizarea beneficiarilor bugetari si a contributorilor bugetari. Spre exemplu, daca se stie cu certitudine ca pensiile vor fi platite exclusiv din impozitul pe venit, atunci contributorii vor fi mai usor motivati sa treaca in zona economiei licite toate raporturile generatoare de venit, pentru ca e in joc pensia. De asemenea, daca se stie clar ca din impozitul pe salariu, se vor aloca bani catre, sa zicem, sanatate si educatie, atunci reprezentantii acestor sectoare vor accepta mai matur alocarea bugetara anuala, in virtutea transparentei fondurilor.

Vicii ascunse? Nu chiar ascunse, dar ce se intampla cand punem semnul egalitatii intre categorii care nu sunt egale? Pai sa zicem ca in categoria impozitului pe salariu exista excedent bugetar, fata de cheltuielile previzionate ale sectoarelor pe care le alimenteaza. In acelasi timp, in categoria contributiilor sociale, care ar alimenta pensiile, s-ar inregistra deficit. Ce se intampla atunci? Se poate conta pe maturitatea diferitelor categorii de bugetari sa renunte la excedent pentru a finanta un deficit in alta parte? E de dorit sa avem bugetari care privesc matur alocarea banilor. Pentru ca e util sa evitam grevele devenite traditionale pentru punctul din PIB pe care fiecare sector il vrea in plus. Si util si eficient economic.

Lucian Davidescu vorbeste insa despre aceasta solutie ca raspuns la una dintre problemele mai serioase decat costul grevelor: evaziunea fiscala. Asadar, evaziunea este raspunsul social la o economie supraincarcata de taxe. Pentru eliminarea (sau, de fapt, reducerea) evaziunii fiscale e nevoie nu de controale mai drastice si de inspectori mai batosi, ci de relaxarea fiscala concomitent cu o forma de responsabilizare, de tipul celei mentionate. Baza rationamentului este ca atunci cand destinatia banilor e mai clara, e mai simplu sa te simti implicat si, prin urmare, vei alege sa actionezi pe calea legala. Din pacate relatia intre mediul privat si cel bugetar nu straluceste in ultimele luni. Masurile de austeritate au adus cu ele o atitudine pregnant orientata catre decesul caprelor din tot cartierul. Bugetarii pagubiti ca sa protejam mediul privat au dovedit imaturitate in cursul discutiilor pentru definitivarea si (de fapt) acceptarea scrisorii de intentie catre FMI. Printre exemple sunt respingerea scutirii de impozit pentru programatori, cererea de a impozita ca venituri salariale drepturile de autor venita din partea Cartel Alfa.

In fine, solutia e una care cere maturitate. Si ca sa o implementezi si ca sa o urmaresti. Iar noi, politic nu avem maturitate. Nu atata timp cat fiecare echipa de opozitie povesteste la tribuna Parlamentului ce masuri simple si salvatoare ar lua ei daca ar fi... dar doar atata timp cat nu sunt.