Despre lucruri in puterea noastra

Ce faci cand nu ai bani de avion ca sa mergi sa spui povestea ta unor oameni pe care ea i-ar ajuta? Te imprumuti de la prieteni. Sau ce altceva? Va spune ceva Roata Tiganului? E un nume (sa scuzati conotatia etnica, dar n-are a face) dintr-o poveste veche despre incredere si solidaritate. Azi va spun o poveste noua despre solidaritate si ne amintim impreuna si povestea veche.

In Spania a luat nastere inca o Comunitate Auto-Finantata (CAF), odata cu povestea biletului de avion. Sunt mai multe, cateva sute deja, povesteste pe blogul LeMonde, jurnalista Mathilde Gerard. Primele au aparut in Barcelona si Madrid incepand cu 2004. Originea lor e in ideea profesorului de economie Jean-Claude Rodriguez. Acesta preda la Universitatea Ramon Llull din Barcelona si militeaza pentru micro-finantare responsabila.

Biletul de avion e numai una dintre povestile solidaritatii. O mama fugara, care si-a adus cei doi copii in Spania de frica unui sot violent si locuieste in Sevilla de patru ani, impreuna cu acestia. A fost invitata sa vorbeasca despre experienta ei la o conferinta despre violenta in familie. Nu avea bani sa-si plateasca biletul de avion. A luat de la o prietena dar s-a gandit serios la faptul ca nu pusese niciodata bani deoparte. Impreuna cu inca sase prietene s-au interesat si au investigat ce inseamna CAF. Au scris profesorului sa le ajute.

Pe site-ul oficial al conceptului de comunitate financiara creat de initiatorul ideii, CAF sunt definite asa: "Sunt mici comunitati care functioneaza intre asociati, in general intre 10 si 30 de persoane. Acestia contribuie cu mici sume de bani, care le permit sa devina coproprietari ai CAF-ului. Cu banii stransi se pot da mici credite asociatilor, in suma medie de 350 de euro, care servesc unor cheltuieli cum sunt reparatiile la casa, calatorii in tara de origine, carti si rechizite pentru copii, etc.
Ideea pe care se fundamenteaza aceste comunitati e simpla: de ce sa nu punem intre noi laolalta o mica suma de bani cu care sa cream un fond din care sa ne putem ajuta intre prieteni si familie? Scopul e sa rezolvam nevoi economice mici dar indispensabile."

Regulile sunt simple:
Pentru prima sedinta se cere un aport minim de 10 euro. Te poti imprumuta cu o suma de pana la patru ori valoarea aportului tau de capital. Iar suma creditului nu poate depasi un sfert din suma totala disponibila in casa. Pentru orice cerere de credit, trebuie sa gireze alti doi membri CAF. Cat timp ai de rambursat credit (maxim sase luni) nu ai voie sa te imprumuti din nou.

Simple si la obiect. Poate ca una din cele mai controversate este aceea ca la fiecare intrunire trebuie sa participe toti membrii. Pentru ca nu e o banca. Ci, inainte de a fi despre bani, este despre ajutorul in comunitate. Despre sprijin, dar si responsabilitate.

Sa ne uitam acum la povestea veche cu Roata Tiganului. Poate veti intreba de ce nu comparam cu CAR-urile municipale, de exemplu? Pentru ca CAR-urile au fost poate odinioara despre sprijin si comunitate, dar azi sunt o poveste despre bani. Una cu pasaje ascunse in care nu mai stii sigur de ce dobanda e la depozit mult mai mare decat la banca si la credit mult mai mica. In care nu stii sigur daca banii tai vor mai fi acolo. In care sumele sunt chiar mari, iar scopurile in treaba fiecaruia.

Roata Tiganului o stiu de la soacra mea. A lucrat o viata intreaga la Biblioteca Academiei. Si pentru ca se stiau cu totii si pentru ca se obisnuisera sa se ajute, faceau asa: puneau bani deoparte in fiecare luna. Si, pe rand, incasau totalul strans. Era un fel de al treisprezecelea salariu. Nu erau bani multi. Dar stiau ca luna asta le vine randul. Mai amanau reparatia la pragul din bucatarie sau aleea din curte. Isi stiau necazurile, si poate in mod absolut exceptional, cedau randul unuia mai necajit in luna curenta.

Intr-o alta lume parca decat cea a salilor de lectura cu cafeluta calda si sute de mii de fise de caligrafiat sau introdus in vreun computer, noi am luat multe multe credite cu buletinul. Ne-a certat zilele trecute guvernatorul Mugur Isarescu: din 90 de miliarde de euro datorie totala, 20 sunt facute de noi romanii. Am pasit parca prea adanc in lumea instrainata a mall-ului si consumului.

Economia complicata si criza par sa mearga mana in mana. Tentatia consumului, masura a ceea ce e azi in voga in termeni de electronice, vacante, haine, ne-a zapacit pana am uitat despre propriul nostru buget de familie. Sa simplificam. Sa reluam impreuna cu prieteni si apropiati responsabilitatea si demnitatea. Banii sunt doar un mijloc. Iar a-i gestiona in asa fel incat ei sa ramana un mijloc, si nu un scop jonglabil, ar putea fi o iesire. Chiar de la noi, de jos in sus.