Paul Turner s-a decis să retragă de la listare compania sa de recrutare de pe Piața Alternativă de Investiții (AIM) din Londra, după ce a realizat că singurii cumpărători ai celei de-a treia vânzări de acțiuni erau cei trei acționari care deja dețineau acțiuni în cadrul companiei, informează Bloomberg.
"De câte ori am încercat să strângem bani, aceiași acționari majoritari au fost cei care au vrut să participe", a declarat Turner, șeful financiar al BNB Recruitment Solutions Plc. Compania a devenit una privată în februarie, după cinci luni de la listare la AIM, și a obținut o valoare de 66 milioane de dolari. "Ne-am dat seama că putem obține același rezultat și într-un mediu de afaceri nelistat fără restul de costuri necesare listării pe bursă", a mai adăugat acesta.
Compania lui Turner este una din cele 116 companii care s-au retras de la listarea AIM în prima jumătate a anului 2007, cu 35% mai mult decât anul trecut, potrivit cifrelor de pe site-ul London Stock Exchange. Listările nete sau numărul de noi membri fără cei care s-au retras a scăzut de la 85% la 22%. Numărul delistărilor de la AIM în prima jumătate a anului, excluzând achizițiile, au crescut la 41 de la 15 anul trecut. Delistările de la rivalul său din Statele Unite, Piața de Valori Nasdaq au scăzut la 30 de la 41, potrivit datelor oferite de oficialul Nasdaq, Silvia Davi.
AIM a devenit cea mai mare bursă din Europa pentru micile companii. A ajuns la acest nivel în ultima decadă, după ce a relaxat considerabil reglementările de listare pentru a ademeni investitorii care ar fi evitat Bursa Nasdaq. Acum "mica" bursă arată semne de saturație, dovadă fiind că tot mai mulți membri ai săi se delistează.
London Stock Exchange (LSE) a creat AIM în iunie 1995 pentru a ajuta afaceriștii să obțină bani fără costurile și reglementările dificile ale unei listări la o bursă completă de piață. Începând cu 10 membri, mica bursă are aproape 1,673 de membri și o valoare de piață de 108 miliarde de lire. Aceasta listează de la Ubet2win Plc, o librărie estimată la 410.000 lire până la Sibir Energy Plc., o companie de petrol care valorează 1,72 miliarde de lire.
Criterile de listare la AIM sunt criticate
Costul admiterii la listare este de 4.535 lire pentru o companie din Anglia, iar companiile trebuie să plătească încă 4.535 pentru a rămâne un an la listare. Costurile consultanței și taxele legale mai adaugă câteva sute de mii de lire sterline la suma de admitere, a declarat Dru Edmonstone, directorul de brokerage corporativ la Seymour Price Ltd.
Creșterea numărului de companii care se delistează de la AIM este probabil o reflecție a faptului că piața a atras prea multe afaceri neprofitabile, potrivit Evershed.
Criterile de listare la AIM au atras critici din partea NYSE Group Inc., care a cumpărat în acest an Euronext NV pentru a câștiga o platformă în Europa, și din partea Nasdaq, care a încercat să cumpere LSE de două ori și nu a reușit. Membrii bursei nu prezintă rapoarte financiare, cum o fac în Statele Unite. În schimb, ei însărcinează bănci de investiții sau brokeri ca fiind "consultanți numiți" pentru a garanta acuratețea profiturilor declarate. LSE a stabilit noi reguli în acest an, iar consultanții numiți ai companiilor trebuie să aibă "cunoștință" despre industria clientului și să facă verificări ale directorilor companiei.
AIM este o "piață reglementată corect și funcțională", iar companiile nu ar trebui s-o vadă ca pe un drum sigur spre îmbogățire fără a depune ceva efort, a declarat oficialul LSE, Patrick Humphris. "Dacă o companie vrea să strângă o sumă importantă de bani, va trebui să lucreze la relațiile pe care le are cu investitorii", a mai subliniat acesta.
AIM are o puternică cotă de piață în domeniul companiilor mici în Europa. Rivalul său, bursa NYSE pentru companiile mici și mijlocii din Europa, numită Alternext, a atras 100 de companii de la deschiderea sa în mai 2005.
Câștigurile bursei, similare cu cele ale Nasdaq
Companiile de pe AIM a câștigat un record de 15,7 miliarde de lire sterline anul trecut, valoare similară câștigurilor de pe Nasdaq și burselor importante din Frankfurt, Tokyo, Toronto și Sydney, potrivit site-ului LSE. Valoarea totală a acțiunilor listare pe AIM a crescut cu 23% în 2006, la 58 miliarde de lire sterline.
"Principalul rol a pieței este de a oferi investitorilor șansa de a investi în companii cu adevărat profitabile care altfel nu ar fi putut intra pe piață", spune Adan Steiner de la SVG Capital Plc în Londra. Chiar și așa, Turner a decis că nu merită. BNB Recruitment s-a mutat la AIM de la piața principală a LSE în ianuarie 2002, iar acțiunile sale au pierdut mai mult de 50% în cinci ani.
Compania a primit aproximativ 16 milioane de lire sterline din vânzarea de acțiuni în ultimii trei ani. Principalii săi acționari, Montelle Properties Ltd., Round Enterprises Ltd. și Xanthus Ltd., dețineau împreună la momentul delistării 76% din acțiuni, aproape de trei ori mai mult decât au deținut la începutul lui 2001.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie Garantie Chirie Si Reglementari Cheie
Un contract de inchiriere implica, de cele mai multe ori, plata unei garantii de catre chirias, menita sa acopere eventualele daune sau neplati. Din punct de vedere contabil, aceasta garantie trebuie tratata cu atentie, avand un regim specific de inregistrare. In acest articol, prezentam aspecte contractuale importante si oferim o monografie clara pentru inregistrarea garantiei pentru chirie, conforma cu reglementarile contabile in vigoare.Garantie chirie: reglementari legislativeIn cazul unui...
vezi AICI monografia << Restituire Suma Necuvenita: Cont Contabil si Reglementari Cheie
In relatiile de munca pot aparea, uneori, erori sau situatii neprevazute care determina plata unor sume de bani catre salariat fara un temei legal. De la salarii platite in exces sau indemnizatii de concediu de odihna acordate eronate, aceste sume sunt considerate necuvenite si, potrivit legislatiei in vigoare, angajatorul are dreptul sa solicite restituirea acestora. In acest articol prezentam principalele reglementari legale cu privire la returnarea sumelor necuvenite si contul in care se...
vezi AICI monografia << âMonografie Constituire Provizioane Clienti Neincasati
Provizioanele reprezinta o componenta importanta a evidentei contabile si sunt utilizate pentru a reflecta obligatii sau pierderi viitoare certe sau probabile. Constituirea corecta a acestora ajuta companiile sa-si gestioneze riscurile financiare si sa respecte principiul prudentei.Cand se constituie provizioanele?Provizioanele se constituie atunci cand o entitate are o obligatie curenta (legala sau implicita) generata de un eveniment trecut, iar pentru solutionarea acesteia este probabil sa fie...
vezi AICI monografia << Venituri Din Alte Surse: Tratament Fiscal si Monografie Contabila
Conform Codului Fiscal din Romania, veniturile din alte surse reprezinta o categorie fiscala distincta, in cadrul careia sunt incluse toate veniturile obtinute de persoanele fizice care nu se incadreaza in alte categorii de venituri, cum ar fi: salarii, activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, pensii, investitii etc. In acest articol vom analiza tipurile de venituri din alte surse si tratamentul lor fiscal, oferind si un exemplu de monografie contabila.Ce sunt veniturile din alte...
vezi AICI monografia << Drepturi Salariale Castigate In Instanta: Monografie Contabila Si Tratament Fiscal
Drepturile salariale castigate in instanta de catre angajati genereaza obligatii clare pentru angajatori, nu doar din punct de vedere juridic, ci si fiscal-contabil. Aceste sume trebuie tratate ca venituri salariale, impozitate si inregistrate corespunzator, inclusiv cu dobanzile legale aplicabile. In acest articol analizam regimul fiscal al acestor plati si prezentam un studiu de caz practic cu monografie contabila.Tratament fiscal si contabil drepturi salariale castigate in instantaDrepturile...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Achizitie Actiuni - Aspecte Cheie
Achizitia de actiuni reprezinta o operatiune frecventa in activitatea companiilor care doresc sa isi diversifice investitiile sau sa dobandeasca controlul asupra altor entitati. Din punct de vedere contabil, o astfel de tranzactie implica o serie de inregistrari specifice, in functie de natura actiunilor achizitionate (listate sau nelistate), scopul detinerii acestora si sursa de finantare utilizata. In acest articol prezentam principalele aspecte contabile legate de achizitia de actiuni, cu...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Ajustare TVA Stoc Marfa: Studii De Caz
Ajustarea TVA aferenta stocurilor de marfa este o operatiune contabila importanta, care trebuie tratata cu atentie pentru a respecta prevederile fiscale si a evita erorile in evidenta contabila. In acest articol, prezentam studii de caz relevante ce contin monografii contabile cu ajustarea de TVA pentru un stoc de marfa.Cand se face ajustarea de TVA?Ajustarea TVA in cazul achizitiilor de servicii si bunuri, altele decat bunurile de capital, este reglementata de art. 304 alin (1) din Codul...
vezi AICI monografia << Rentrop & Straton implineste 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite implineste 30 de ani!
Rentrop & Straton, cea mai cunoscuta companie din Romania din domeniul informatiilor specializate, aniverseaza 30 de ani de existenta.Sunt 30 de ani in care aceasta companie mixta romano-germana a sprijinit in mod profesionist dezvoltarea sanatoasa a mediului antreprenorial, realizand peste 6.100 de produse destinate firmelor romanesti si profesionistilor din domenii vitale ale economiei: fiscalitate, contabilitate, legislatia muncii, resurse umane, protectia datelor etc.6.100 de...
vezi AICI monografia << Reevaluarea Imobilizarilor Corporale: Monografie Contabila si Aspecte Fiscale Importante
Reevaluarea imobilizarilor corporale se efectueaza pentru a reflecta in contabilitate valoarea justa a acestora, in conformitate cu realitatea economica si cu evolutiile pietei. Aceasta operatiune este necesara atunci cand exista diferente semnificative intre valoarea contabila si valoarea de piata a activelor, astfel incat situatiile financiare sa ofere o imagine fidela si relevanta pentru utilizatori. In acest articol vom prezenta aspecte cheie ce trebuie avute in vedere la aceasta operatiune...
vezi AICI monografia << Monografie Contabila Casare Mijloace Fixe: Cum Se Inregistreaza Scoaterea Din Uz A Activelor
Casarea mijloacelor fixe este o operatiune contabila esentiala care marcheaza scoaterea definitiva din functiune a unor active ale unei entitati, fie din cauza uzurii fizice sau morale, fie pentru ca nu mai sunt eficiente economic.In acest articol, vom prezenta aspecte cheie cu privire la procedura de casare a mijloacelor fixe si vom oferi exemple de monografii contabile.Procedura de casare a mijloacelor fixeConform prevederilor din OMFP 2861/ 2009 privind inventarierea, scoaterea din functiune...
vezi AICI monografia <<