Emotii pentru democratie

In valtoarea lucrurilor ce "trebuie facute", luati cu grija si cu criza, pare sa treaca usor pe langa noi senzatia de familiar a gesturilor politice ale ultimelor zile. N-a trecut de Parlament proiectul de lege cu disponibilizarile in MAi, s-a suparat presedintele, l-a chemat la el pe premier, si deja ieri se gasise o solutie, perfect legala prin care sa se evite parlamentul si sa se mearga mai departe cu listele de disponibilizati.

Isi mai aminteste oare cineva de perioada in care "erai chemat"? Erai chemat pentru ca nu da productia la hectar, pentru ca ai epizootie in ferma, pentru ca ai cerut furaj...

Ne impartim cateodata (de obicei la date aniversare) in "nostalgici" si adepti ai democratiei, militanti pentru libertate. Unii isi amintesc lipsa grijii pentru serviciu si ziua de maine, altii isi amintesc cum nu puteai vorbi cu vecinii, cum te fereai sa cumperi cartile urmarite. Unii zic ca avem nevoie de un conducator care sa puna biciul pe noi.

Asadar sa reluam: Presedintele Traian Basescu nu se fereste sa admita public pe postul de radio national ca a fost dezamagit de rezultatul votului din Camera Deputatilor. Pentru ca vine intr-un moment in care noi (respectiv guvernul) ne pregateam sa ne imprumutam de pe piata. Neaprobarea disponibilizarilor incurca pentru ca ne scade credibilitatea privind capacitatea de rambursare. Ce inseamna in Romania zilei de azi ca presedintele e dezamagit? Inseamna ca da telefon la premier sa se prezinte cu solutia. Inseamna ca guvernul gaseste solutia de a face disponibilizarile fara acordul parlamentului. Inseamna ca puterea se concentreaza din nou in mana unui individ sau grup restrans de indivizi.

Cum mai functioneaza azi raporturile de putere? Atunci parghia puterii era amenintarea cu disparitia. Mergeai la canal, la inchisoare sau pur si simplu sfarseai intr-un sant departe. Azi nu mai e posibil asa ceva. Nu vrea sa cred ca locuiesc intr-o tara in care ar fi din nou posibil. Dar atunci? Cu ce parghie il obliga presedintele pe premier sa-si oblige ministrul sa continue un demers neaprobat de parlament?

Incerc sa imaginez un raspuns: poate credit politic. Poate ca mesajul dat de presedinte despre beneficiile stabilitatii guvernamentale ("stabilitatea politica e esentiala pentru cum este cotata tara"). Pana nu demult asteptam cu emotie ca presedintele sa-si retraga sprijinul acordat premierului Emil Boc. Ieri ne-a spus ca sustine stabilitatea politica. La un ison cu premierul care, de asemenea, face public elogiul stabilitatii.
Fireste, ca premierul neaga implicarea presedintelui. Dar presedintele s-a implicat. O spun surse din presa, precum si surse din ministerul cu bucluc.

Asa ca s-ar parea ca avem un conducator gata de pus biciul. Si nici macar nu ar fi asta problema, daca nu ar avea pe cine pune. Daca nu ar fi asa de incurcata increngatura politica, incat sa ii permita conducatorului (macar acum nu trebuie sa pretindem ca-i iubit) sa puna biciul si sa traga sforile. Aici de fapt stau emotiile pentru fragila democratie si delicata senzatie de libertate: nu ca avem presedinte un individ suficient de puternic ca sa puna presiune, ci ca nu are parteneri de acelasi nivel. Si atunci ramane sa se bucure nestingherit de avantajul de a "chema" oricand pe oricine e nevoie sa rezolve orice e de rezolvat.