Vinerea trecuta, paritatea euro/dolar a revenit peste pragul de 1,35 dolari, atingand un maxim de 1,3542 dolari, mai sus cu aproape un cent fata de 22 iunie. Avantul luat de moneda unica este, in primul rand, consecinta deciziei Rezervei Federale americane (Fed) de a mentine dobanda de politica monetara la 5,25%, nivel neschimbat din luna iunie a anului trecut, pe fondul reducerii recente a inflatiei de baza. Investitorii nu s-au lasat foarte impresionati de mentiunea facuta de comunicatul de presa, care a urmat deciziei ce mentiona faptul ca avansul preturilor reprezinta principalul motiv de ingrijorare pentru institutie. Iar acest lucru se petrece la numai doua saptamani dupa ce moneda unica coborase la un minim de 1,3260 dolari. Atunci investitorii mizasera pe o crestere a dobanzii de catre Fed la 5,50%, pana la sfarsitul anului, fapt care adusese o crestere a dobanzii la bonurile de Tezaur americane cu scadenta la zece ani la peste 5,50%/an. A urmat insa caderea spectaculoasa a pietei creditului imobiliar american, multe fonduri de hedging vazandu-se nevoite sa isi lichideze o parte din pozitiile pe dolar si pe aur, ceea ce a adus, implicit, o apreciere a monedei unice.
Dolarul a fost afectat si de evolutia negativa a economiei americane, estimarea privind cresterea sa din primul trimestru a acestui an fiind de 0,8%, cel mai scazut ritm al expansiunii din ultimii patru ani, ca urmare a diminuarii drastice a sectorului de constructii. Vinerea trecuta, paritatea euro/dolar a fluctuat intre 1,342 si 1,3542 dolari, fata de 1,3440 - 1,3481 dolari, in ziua precedenta. Aprecierea euro s-a datorat faptului ca indicele de baza al inflatiei, excluzand preturile alimentare si cele energetice, a incetinit la 1,9%, cea mai scazuta valoare a ultimilor trei ani, sub nivelul de 2%, considerat drept nivel de toleranta de catre Fed, semnal ca nu vor urma cresteri ale dobanzii de politica monetara americana.
In ceea ce priveste paritatea dintre moneda unica si cea nipona, aceasta a urcat vineri la un nou maxim istoric, 166,94 yeni, dupa ce economia japoneza a inregistrat, in mai, a patra luna consecutiva de deflatie, ceea ce a redus si mai mult sansele ca Banca Japoniei sa decida o eventuala majorare a dobanzii de politica monetara, care este, incepand cu luna februarie, de 0,5%, nivel considerat prea scazut pentru o economie dezvoltata. Moneda japoneza este afectata si de vanzarile investitorilor, care speculeaza diferentele dintre ratele dobanzii la yen si dobanzile altor valute.
Yenul japonez si francul elvetian sunt principalele monede utilizate de asa-numitii „carry trades", cei care speculeaza diferentele de dobanzi pe pietele internationale.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << ​Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<