Directorul grupului Samsung, Lee Kun Hee, va demisiona după ce a fost acuzat de evaziune fiscală și încălcare a datoriilor, punând capăt astfel conducerii sale de două decenii a celui mai mare grup industrial din Coreea de Sud.
Mai mult, adjunctul lui Lee, Lee Hak Soo, și președintele Kim In Joo vor demisiona și ei până la sfârșitul lui iunie, au declarat astăzi reprezentanți ai companiei, conform Bloomberg. Planificarea strategică a instituției va fi demontată și Samsung s-ar putea transforma într-o companie cu o structură de tip holding, s-a mai spus. Fiul directorului, Lee Jae Yong, urmează să se retragă din funcția actuală, fiind mandatat cu o altă funcție într-o filială de peste Ocean. Demisiile creează un gol în conducerea afacerii acestui imperiu ale cărui 59 de unități includ și Samsung Electronics, cel mai mare producător de telefoane mobile și televizoare din Asia. Demisia lui Lee va lăsa compania Samsung sub o conducere care nu va mai fi bazată pe modelul de conducerere de tip "chaebol", specific familiei, care a reprezentat și peisajul corporațiilor din Coreea de Sud în ultimii 40 de ani. Demisia lui Lee aduce cu sine "sfârșitul erei Stăpânii Universului", este de părere Tom Coyner, președintele Soft Landing Consulting, din Seul.
Lee, în vârstă de 66 de ani, a fost acuzat săptămâna trecută de procurori de sustragerea a 112,8 miliarde woni (113 milioane dolari) de la plata impozitului și de încălcarea datoriei fiduciare, care a adus pierderi firmei, prin ajutorul acordat fiului său în vederea obținerii controlului unităților grupului. Ancheta a început în ianuarie, după ce un fost director senior, Kim Young Chul, a pretins că această companie a sustras anumite fonduri care urmau să fie folosite ulterior ca mită.
"Îmi pare sincer rău că am cauzat atât de multă îngrijorare cu această investigație", a spus directorul Lee, într-un rezumat al unei conferințe de presă televizate. El nu a recunoscut, dar nici nu a respins acuzațiile, declarând doar că: "Îmi voi asuma întreaga responsabilitate morală și legală".
1996, condamnare de 3 ani pentru dare de mită
Lee a fost condamnat în anul 1996 pentru mituirea foștilor președinți, Chun Doo Hwan și Roh Tae Woo, la o perioadă de încarcerare de 3 ani, suspendată ulterior la 2, urmând ca, după un an, președintele Kim Young Sam să-l grațieze.
Directorul a preluat conducerea în 1987, după moartea tatălui său, Lee Byung Chull, care a pus bazele companiei, pornind de la un magazin de lemn de patru etaje în care se vindeau produse de băcănie, în partea de sud a orașului Daegu, în 1938, când Coreea era sub ocupație japoneză.
Până în 2006, veniturile Samsung au urcat de nouă ori, în decursul a două decade, la 159 miliarde dolari, reprezentând aproximativ 18% din PIB-ul țării, după cum arată ultimele date ale companiei. Exporturile din 2006 au totalizat 70 miliarde dolari, alcătuind 21% din toate exporturile țării. În 2005, procurorii au investigat dacă Lee și alți directori ai firmei au folosit fonduri ale corporației pentru a plăti candidații prezidențiali. Deși totul se lămurise, Lee și-a cerut scuze și a promis să doneze 590 miliarde woni din averea sa și a familiei sale.
"Plan șocant"
Planul de reformă Samsung este "șocant", a declarat pe site-ul său web Federația Industriilor Coreene, care reprezintă cele mai mari grupuri industriale ale țării.
Separat, Lee Hak Soo a negat speculațiile că Samsung va intra în sistemul bancar al țării. Regulatorul financiar al Coreei revizuiește legile pentru a le permite grupurilor industriale să dețină o participație mai mare de 4 procente în băncile din țară, după ce președintele Lee Myung Bak a promis să înlăture aceste restricții.
Lumea nu se aștepta ca Lee Kun Hee să meargă atât de departe până la a demisiona, dar, de fapt, demisia nu va afecta compania", este de părere Kim Hyung Chan, care supraveghează un portofoliu de 800 milioane dolari la KTB Asset Mangement, din Seul, inclusiv acțiuni ale companiilor Samsung
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<