Ce credeti ca putea sa spuna presedintele Traian Basescu la despartirea de Guvernul Boc? Agentiile de presa au profitat de efortul presedintelui de a nu uita lucruri care i se par importante si, iata, cu ocazia depunerii juramantului, am aflat si cu ce ganduri si-a luat adio seful statului de la acest ultim cabinet.
"Am avut de multe ori sentimentul ca sunt parte a acestui Guvern, pentru ca aveam nevoie de toata forta politica pentru a depasi momentul si aveam nevoie de forta politica pentru ca stiam foarte bine si nemultumirile din grup si trebuia sa fim convingatori in implementarea deciziilor si simteam prin toti porii si atmosfera extrem de ostila impotriva Guvernului care, de fapt, ducea o misiune aproape imposibila: sa treaca o natiune prin criza, sa redreseze finantele publice, in conditiile in care nimeni nu vroia acest lucru", a afirmat seful statului, la ceremonia de depunere a juramantului de catre membrii noului Guvern, citat de Agerpres.
Banuiesc ca nu e tocmai comod sa simti, vorba aceea, "ostilitatea prin toti porii", mai ales atunci cand te-ai inhamat la o "misiune aproape imposibila", cum spune presedintele. Iata deci, cum caracterizeaza astazi presedintele, in doua fraze, activitatea guvernelor reunite sub numele lui Emil Boc din perioada 2009-2011. O tara in criza, finante publice deficitare si o opozitie rau-voitoare la adresa guvernului care s-a straduit sa indrepte toate aceste neajunsuri. Este vorba, bineinteles, despre o opozitie manifestata ca mod de raportare la actiunea guvernamentala, nu la opozitia politica, forma institutionala de actiune politica partizana.
Citind gandurile exprimate aseara de presedinte, m-am intrebat de unde s-a nascut aceasta ostilitate la adresa activitatii guvernamentale despre care s-a amintit la Palatul Cotroceni. Asadar, am intrat in criza, criza ne-a prins cu dezechilibre bugetare si economice majore, iar Guvernul Boc a trebuit sa stabilizeze situatia si sa repare ce se mai putea repara. Daca a fost sau nu constient fostul premier la ce urma sa se angajeze cand s-a oferit sa preia acest job, este greu de spus. Probabil ca nu. Însa nu se poate spune ca nu a avut determinarea de a face ceea ce a parut ca trebuie facut. Si atunci, de unde ostilitatea resimtita "prin toti porii"?
Explicatia mea este ca guvernarea Boc nu a avut competenta economica necesara pentru a aborda o criza de proportiile celei prin care trecem astazi. Nu a avut viziune si, ca atare, nici proiecte pentru natiunea pe care - asa cum spune presedintele - a vrut sa o treaca prin desertul crizei. A fost o guvernare care a actionat asemenea pompierului amator: incercand sa salveze casa incendiata, a facut mai multe pagube decat era necesar. Un singur exemplu: introducerea impozitului obligatoriu pentru micile firme, o decizie nesabuita care a scos de pe piata undeva la 160.000 de intreprinzatori. Si asta, fara rezultatele bugetare scontate. Ba, chiar dimpotriva. Astazi, presedintele cere facilitati pentru micii intreprinzatori, consilierii sai economici gasind ca mica initiativa ar putea sa miste din loc economia incremenita. Cu alte cuvinte, vrea sa invie ceea ce a ingropat fostul premier.
Este foarte greu sa gasesti sustinerea publica atunci cand tai salarii si ciuntesti pensii oricum insuficiente. De unde sa gasesti intelegerea populatiei, cand tu nici macar nu esti capabil sa comunici astfel incat sa fii convingator? Ce poti sa-i explici pensionarului caruia nu-i oferi niciun orizont de asteptare? Ce poti sa-i ceri intreprinzatorului, omul activ al societatii, cand tu ii ceri sa aduca bani de-acasa atunci cand i se blocheaza afacerile? Ce i-ar motiva asadar sa-ti ofere intelegere, simpatie sau - si mai mult - sustinere? În ceea ce priveste opozitia, cea politica, institutionalizata, nu mai este nici de spus in plus: aceasta este soarta partidelor care vor sa guverneze, dar nu se pricep.
Asadar, iata o intrebare la al carei raspuns ar trebui sa mediteze si proaspat investitul guvern: ce trebuie sa faci pentru a primi o sustinere generala si nu ostilitatea unei intregi societati. Un raspuns corect si o actiune pe masura acestuia l-ar scuti probabil de multe si mari neplaceri. Iar noi am avea guvernarea pe care o asteptam.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << ​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia <<