Fericirea de origine guvernamentala: mai are vreo sansa?

O vorba zice asa: poti sa stii ca un caine e fericit, daca da din coada. Dar nu poti sa misti coada cainelui ca sa il faci fericit. Se poate trai fericit pentru ca asa e planul? Este fericirea ceva ce se poate crea prin sugestie guvernamentala? Asa reiese din noul plan cincinal al Chinei. Nu mai demult decat in toamna trecuta, ne spunea unul dintre ministrii nostri ca guvernul nu ne ofera fericire. Ea trebuie cautata in munca. O afirmatie care, desi contrazice planul Chinei, vine parca de la acelasi sistem politic.

In anii nouazeci, Africa de Sud, prin Guvernul Unitatii Nationale, incerca sa legifereze iertarea si adevarul, ca solutii care sa repare sechelele apartheid-ului. Iar succesul acestei initiative este si acum neclar. Ceea ce este sigur in acest moment, este ca, potrivit sondajelor internationale (de origine vestica, desigur) populatia Chinei e tot mai nefericita.
Potrivit analistilor vestici, aceasta politica a guvernului chinez, este rezultatul situatiei internationale instabile (cu precedente create in Egipt si Libia), combinata cu nivelul crescut de nefericire.

Han Kang, vice presedinte al Academiei Chineze de Stiinte Politice, explica politica aceasta prin decizia Chinei de a actiona cu prioritate in directia cresterii bunastarii populatiei, mai presus de proiecte publice. "O tara nu va deveni bogata, daca oamenii sai nu devin bogati", a declarat Han Kang, "Apa care poarta barca e aceeasi care poate sa si inghita barca". O zicala foarte veche a carei semnificatie este ca daca oamenii fericiti sunt usor de condus, atunci cei nefericiti devin periculosi si instabili.

Ne amintim de planuri cincinale. Ne amintim si de fericirea afisata. Cu toate acestea, perspectiva vestica asupra momentului mi se pare un pic rigida. China stie ca oamenii nu sunt fericiti. Punand fericirea intr-un program guvernamental, admite ca are de lucru ca ei sa fie mai fericiti. Planul cincinal este rezultatul unei sedinte de guvern care a durat zece zile. Imaginea de ansamblu sugereaza cel putin ca ei cred mai serios in doctrina lor decat noi, atat inainte, cat si dupa schimbarea de regim.

Pe de alta parte, guvernele sunt rareori trend-setteri. Cu atat mai putin cele apartinand unor regimuri politice rigide prin definitie (cum e cel comunist). Iar in momentul de fata vocea trend-setterilor e pe internet. Chiar si a celor din China. Daca guvernul de la Beijing se teme de evenimente similare celor din Egipt si Libia, atunci e pe buna dreptate. Oamenii urmeaza mult mai usor drumul globalizarii. Conform ziarului The Economist, exista website-uri in China care au publicat recent un raport conform caruia 11% dintre respondenti credeau ca fericirea nationala creste semnificativ atunci cand se exprima liber pe internet.
Avem ceva de invatat? Poate ca tensiunile mari dau nastere valurilor mari. Desi ne merge greu, suntem mult mai disipati ca opinie decat eram atunci cand eram cu totii convinsi de opresiunea regimului comunist. Desi suntem convinsi de criza cu care ne confruntam, si care ne apartine, dincolo de contextul international, suntem mult mai ocupati acum sa dam vina pe "ceilalti". Ne folosim de instrumentele de comunicare ale lumii libere, dar irosim atat de mult din ce am putea face impreuna. Din cand in cand apar mici initiative care se perpetueaza pe internet, cum a fost cea a clientilor bancilor, afectati de OUG 50, sau cea a soferilor indignati de cresterea pretului carburantilor. Dar poate reusim sa invatam.
Si poate ca (asa fortata cum ar fi) si Guvernul nostru o sa puna candva, macar in bugetul recalculat o marja si pentru fericirea cetatenilor.