search
conta.ro cauta meniu
search

Firma de instalatii si reparatii cu cod CAEN 4322: Cand este obligatoriu POS-ul si cand este necesara casa de marcat?

O societate desfasoara activitati de instalatii si reparatii, incadrate la codul CAEN 4322, interventiile fiind efectuate la domiciliul sau sediul clientilor, in urma solicitarilor telefonice. Pentru stabilirea obligatiilor societatii trebuie analizate distinct prevederile OUG nr. 28/1999 privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale si cele ale OUG nr. 193/2002 privind acceptarea platilor prin mijloace moderne de plata.

Care este regula generala privind obligatia utilizarii casei de marcat?

In ceea ce priveste obligatia utilizarii casei de marcat, potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 28/1999, operatorii economici care incaseaza in numerar sau prin card contravaloarea serviciilor prestate direct catre populatie au, ca regula generala, obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale.
 

Ce exceptii de la utilizarea casei de marcat se aplica pentru lucrarile de instalatii si reparatii?

Totusi, art. 2 lit. i) din aceeasi ordonanta prevede expres exceptarea serviciilor de instalatii, reparatii si intretinere a bunurilor efectuate la domiciliul clientului. De asemenea, art. 2 lit. l) excepteaza efectuarea lucrarilor de constructii, reparatii, amenajari si intretinere de locuinte.
 
Prin urmare, in masura in care societatea efectueaza lucrari care se incadreaza in aceste categorii, la domiciliul clientilor, nu are obligatia utilizarii casei de marcat pentru incasarile aferente acestor activitati.
 
In cazul lucrarilor efectuate la sediul unor persoane juridice, obligatia utilizarii casei de marcat nu intervine, in principiu, pentru serviciile prestate in relatia dintre societati, intrucat art. 1 alin. (1) din OUG nr. 28/1999 vizeaza serviciile prestate direct catre populatie.
 
In situatia in care societatea incaseaza numerar de la persoane fizice pentru activitatile exceptate, potrivit art. 2 din OUG nr. 28/1999, are obligatia emiterii chitantei, in conditiile legii, daca nu utilizeaza aparatul de marcat electronic fiscal . Factura se emite potrivit regulilor fiscale aplicabile.
 

Este obligatorie utilizarea unui POS daca societatea este exceptata de la utilizarea casei de marcat?

In ceea ce priveste obligatia utilizarii POS-ului, aceasta trebuie analizata separat, deoarece exceptarea de la utilizarea casei de marcat nu determina si exceptarea automata de la obligatia acceptarii platilor prin mijloace moderne de plata.
 
Incepand cu 1 ianuarie 2026, prin modificarile aduse OUG nr. 193/2002 de Legea nr. 239/2025, obligatia acceptarii platilor prin mijloace moderne de plata a fost extinsa, fara a mai fi conditionata, ca regula generala, de depasirea unui anumit plafon al incasarilor.

 
Astfel, societatea trebuie sa asigure posibilitatea efectuarii platilor prin mijloace moderne de plata, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.
 
Aceasta obligatie nu presupune in mod necesar instalarea unui POS fizic la sediul societatii. Avand in vedere ca activitatea se desfasoara prin deplasarea personalului la clienti, poate fi utilizata o solutie adaptata activitatii mobile, precum un terminal POS mobil sau o aplicatie care permite acceptarea platilor cu cardul prin telefon, cu respectarea cerintelor legale.
 

In ce conditii poate societatea beneficia de exceptia de la obligatia acceptarii platilor prin mijloace moderne de plata?

Totodata, OUG nr. 193/2002 prevede o exceptie pentru entitatile care efectueaza toate operatiunile de plata si incasare exclusiv prin conturi deschise la institutii de credit.
 
In consecinta, daca societatea efectueaza toate incasarile si platile exclusiv prin conturi bancare, poate beneficia de aceasta exceptie, fara obligatia suplimentara de a implementa un terminal POS.
 
In schimb, daca societatea incaseaza si numerar de la clienti, nu poate invoca aceasta exceptie, fiind necesara asigurarea unei modalitati de acceptare a platilor prin mijloace moderne de plata.
 

Care sunt obligatiile unei societati cu cod CAEN 4322 privind casa de marcat si acceptarea platilor cu cardul?

In concluzie, consideram ca societatea care desfasoara activitati de instalatii si reparatii incadrate la codul CAEN 4322 poate beneficia de exceptia de la utilizarea casei de marcat, in conditiile art. 2 lit. i) si l) din OUG nr. 28/1999, daca lucrarile efectuate corespund activitatilor expres exceptate.
 
In ceea ce priveste POS-ul, societatea trebuie sa respecte obligatia acceptarii platilor prin mijloace moderne de plata, potrivit OUG nr. 193/2002, cu exceptia situatiei in care indeplineste conditiile legale pentru exceptare, inclusiv efectuarea tuturor operatiunilor de incasare si plata exclusiv prin conturi bancare.
 
Prin urmare, societatea poate fi exceptata de la utilizarea casei de marcat, dar sa aiba in continuare obligatia de a accepta plati prin mijloace moderne de plata. Cele doua obligatii au reglementari si conditii de aplicare distincte.

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete




Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
Principalele NOUTATI CONTABILE din 2026. Exemple practice