Pe fondul încercărilor Comisiei Europene de a liberaliza piețele energetice, E.ON, cel mai mare grup energetic din Germania, pentru a scăpa de sub presiunea exercitată de autoritățile de la Bruxelles, a decis să renunțe la monopolul deținut asupra rețelelor de distribuție a energiei electrice, scrie Financial Times. Grupul german intenționează să vândă rețeaua de distribuție și să renunțe la modelul său de afaceri, prin care combină producția de energie și distribuție. National Grid, deținătorul rețelei electrice din întreaga Marea Britanie, este indicat ca fiind unul din potențialii cumpărători ai utilităților E.ON. Grupul german plănuiește să vândă aproximativ 20% din capacitatea de producție a energiei electrice din Germania, dar se pare că ar fi mai interesant pentru grup un schimb de aceeași măsură cu o companie din afara Germaniei.
Propunerile au stârnit reacții dure
Propunerea venită din partea autorităților din cadrul Comisiei Europene a produs consternare în rândul politicienilor din Germania. Germania și Franța sperau că poziția luată împotriva acestei propuneri ar fi fost suficientă în a determina Comisia să renunțe la planurile de a "destabiliza" astfel de grupuri energetice. Peter Hinze, ministrul german de Economie, aflat în Bruxelles, și-a exprimat uimirea la cele întâmplate, declarând: "Este incredibil ceea ce s-a întâmplat în acest moment".
În urma acestor evenimente, alte mari companii energetice din Europa a avut reacții dure la încercările CE de a liberaliza piețele energetice. EdF din Franța și RWE, alături de cei de la EnBW din Germania, au ieșit la scenă deschisă și au declarat că vor continua să se opună planurilor autorităților europene, aceste companii văzându-se pe lista companiilor ce ar urma să își vândă forțat rețelele de distribuție. Un senior executiv al unei utilități energetice importante din Europa s-a declarat uimit de felul în care E.ON a reacționat la presiunile CE. "Ceea ce a făcut E.on este să dea dreptul incredibil și a supărat pe toată lumea, iar momentul nu putea fi unul mai nepotrivit", a declarat acesta, referindu-se la faptul că nu era necesară o asemenea "capitulare" în fața CE, într-un moment în care se încerca ajungerea la un acord, caracterizând drept grăbită decizia E.ON.
Cancelarul german Angela Merkel a criticat vineri compania energetică E.ON pentru că a decis să vândă părți din rețeaua de distribuție a energiei electrice, sugerând că manevra ar putea slăbi poziția Germaniei în negocierile cu Uniunea Europeană (UE), relatează Reuters, citat de NewsIn.
Merkel a declarat în cadrul unei conferințe de presă că, anterior, guvernul german și E.ON împărtășeau același punct de vedere, bazat pe ideea că separarea producției de energie electrică de rețeaua de distribuție nu încurajează competiția. "Dacă E.on s-ar fi răzgândit și ne-ar fi informat, atunci am fi luat la cunoștință. Măsura nu ne va întări poziția în cadrul negocierilor, dar nici nu o va face imposibilă", a declarat Angela Merkel.
"Anunțul de joi al E.ON acum îngreunează încercările celorlalte companii energetice europene să-și demostreze punctul de vedere în a-și menține controlul asupra rețelelor electrice proprii", a declarat Ofgem, regulator economic din domeniul energetic din Marea Britanie, unul dintre cei mai puternici apărători a politicii duse de companiileenergetice din Europa de a împiedica intențiile CE.
E.ON încearcă să scape de amenzi?
Decizia E.ON de a renunța la rețelele proprii de distribuție a energiei electrice au avut se pare scopul de a potoli unele investigații ale CE, în urma cărora compania germană ar fi riscat să piardă prin amenzi aproximativ 7 miliarde de dolari, iar valoarea totală a utilităților E.ON valorează 5 miliarde, conform analiștilor.
Comisia Europeană a încercat să abordeze o strategie dublă prin care să se urmărească liberalizarea piețelor energetice, folosindu-se de propunerile pur legislative, dar și prin acțiuni de antitrust. CE și E.on au salutat într-o declarație comună această înțelegere, precizând că "aceste propuneri, dacă vor fi adoptate, vor schimba radical structura sectorului energiei electrice din Germania și că va ridica nivelul de competitivitate între companiile din acest sector, ceea ce va duce la un beneficiu mai mare pentru consumatori, atât pentru cei casnici, cât și pentru cei din industrie".
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<