Iluziile puterii plus iluziile opozitiei. Un fiasco de zile mari!

Sa vedem mai intai tabloul puterii, cam unde se situeaza ea acum si ce fel de reactii are: un inventar al iluziilor si unul al minciunilor.

1. Guvernul Boc pozeaza in erou, spune ca s-a sacrificat si ca acum trage ponoasele unei guvernari pe timp e criza. Varfurile partidului, de la Emil Boc la Blaga si Oltean, spun ca si-au dat seama ca au uitat sa vorbeasca cu oamenii, atenti la echilibrul economic, n-au mai avut cand sa explice populatiei masurile.

De ce nu e adevarat? Pentru ca, in fond, guvernul Boc a guvernat dupa agenda FMI, a respectat doar un program de guvernare impus de FMI pana in cele mai mici detalii, si procentele veneau e acolo, contruibutia creativa a acestui guvern rezumandu-se la masurile minore legate de impozitul forfetar (o greseala teribila, dar nici aceasta nu a fost ideea guvenului ci, cel mai probabil, a vreunui afacerist apropiat partidului) sau de programul prima casa, nici el cine stie ce.

Ar fi greu sa identificam contributia efectiva a guvernului actual la gestionarea crizei, echilibrul economic venind mai degraba din masurile impuse de acordul cu FMI si din vigilenta gospodareasca a celor de la BNR. Sa nu uitam de cate ori a atentionat BNR guvernul. Daca acesta era cu ochii pe echilibrul economic, mai era nevoie sa-l traga de maneca de atatea ori BNR?

2. Apoi, daca incercam sa identificam contributia guvernului pe reformele lansate in ultimii ani, avem o alta nedumerire. Aproape toate legile reformatoare au plecat de la expertii de la Cotroceni. Guvernul ar fi avut doar sarcina de a urmari aceste legi si a le promova spre dezbatere si acceptare. Ei bine, nici asta nu a facut-o din moment ce a ajuns pe ultima suta de metri sa-si asume raspunderea.

Sa ne amintim ca guvernul Boc nu a putut nici macar pe Mihail Hardau sa-l convinga sa sustina legea educatiei, avand in el, culmea, un adversar care s-a bucurat in public de infrangerea guvernului sau. Gest pentru care Emil Boc nu a avut curajul sa-l sanctioneze.

La toate legile incomode, guvernul a tacut, incapabil sa explice, sa comunice, sa dezbata, sa promoveze. Chiar si taierile de salarii din mai 2010, Traian Basescu le-a comunicat romanilor, nu guvernul.

Asadar, ferit de intemperii, cu temele economice facute de FMI si cu cele ale reformei de Cotroceni, de ce n-a putut PDL sa se concentreze pe comunicare?

S-ar putea spune ca nu a stiut ce sa comunice: explici ceea ce intelegi, ce porneste din tine, explici convingator ceva ce ai facut din propria ta convingere. Explici din respect fata de ideile tale si fata de alegatorii tai, fata de poporul pentru care le faci. Dar daca nu le faci, nu ai rabdare sa le intelegi, dai teme celor din jur si te lasi dus de mirajul palatului, atunci nu ai ce comunica si nici macar nu mai vezi rostul comunicarii.

Sub scutul crizei, guvernul Boc si-a ascuns incompetenta, nepasarea si lasitatea. A mers pe valul situatiei, iar acum se autoproclama sacrificat. A facut ceea ce trebuie: dar nu putea sa faca altceva, avea tema in fata, s-a tinut de ea. Este ceva eroic aici?

Unul dintre cei care invoca scuza ca "atenti la echilibrul economic, cei din PDl au uitat sa explice oamenilor ce face", era chiar Vasile Blaga. Acest democrat-liberal critica guvernul acum un an, dar ca sa-i ia locul lui Boc la partid. Apoi, cand miza personala a disparut, n-a mai deschis gura deloc, cu atat mai putin pentru a explica ceva poporului. Fara sarcini de guvernare de un an incoace, Blaga ar fi putut macar sa vorbeasca cu oamenii. Dar n-a facut-o.

3. Emil Boc profita de vanzoleala de acum ca sa mai regleze niste conturi in partid. Primul sacrificat este – nu intamplator – un apropiat al lui Traian Basescu, un personaj pe care Boc il vedea ca un posibil concurent al sau la functia spre care spera, aceea de candidat al presedintie. L-a eliminat pe Lazaroiu, mai ramasese Baconschi. Sub freamatul strazii, avand si cel mai bun pretext servit chiar de ministrul cu pricina, Boc a facut o incizie necesara pentru planurile lui. Daca ne-am gandi ca sanctiunea a pornit dintr-un regret sincer fata de ce a spus Baconschi ar fi trebuit sa-l demita saptamana trecuta si sa-l sanctioneze si pe cel care a le-a zis protestatarilor "ciumpalaci". "Doar n-o sa-mi dau demisia pentru niste ciumpalaci?!" Dar cine a spus asta?

4. Opozitia este si ea bolnava de aceeasi boala: crede in propriile fantasme. Se crede frumoasa si curata, gata sa fie repusa pe soclu. Crede ca va fi ca pana acum: ca se va face doar o mica rocada. "Satui de astia, ne voteaza pe noi". Crede, de exemplu, ca dezgustul oamenilor fata de toata clasa politica este o tema introdusa la mitinguri de diversionistii puterii, ca nu e un sentiment real. Dar uita ca, in sondaje, marea masa, (poate una critica!), indica nehotarare, dezamagire fata de intreaga clasa politica.

Si asta este posibil pentru ca opozitia a avut permanent o prestatie dezamagitoare. Nu a venit cu solutii, ci cu superficialitati de spectacol politic. Asa ca, nu este in contra naturii, ci explicabil si usor de inteles cum a ajuns populatia tarii sa nu mai aiba incredere in niciunii.

În primul rand, nu mai are memoria atat de scurta pe cat s-au obisnuit politicienii sa creada. Oamenii au memorii stocate intr-un creier virtual acum, se ajuta de el, n-au uitat nici de contractul cu OMV, nici de cel cu Bechtel, nici de Nicolaiciuc, Puwak, Rodica Stanoiu, stenograme, arestari pe strada in guvernarea Nastase. N-au uitat entuziasmul cu care s-au indreptat spre PD atunci, satui de PSD.

Dar, tocmai de aceea, nu uita si nu iarta faptul ca Partidul Democrat le-a inselat asteptarile. Poate nu sociologii, dar psihologii sigur pot explica cum s-a ajuns la o respingere in totalitate a clasei politice actuale, chiar si fara contributia diversionistilor.