Referitor la informatiile aparute in spatiul public ce vizeaza introducerea de
noi taxe si impozite pentru mediul de afaceri, Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) atrage atentia ca, in aceasta perioada caracterizata prin incetinirea economiei si mentinerea inflatiei la un nivel ridicat,
este inoportuna adoptarea de masuri fiscale care au ca efect suprataxarea firmelor si eliminarea stimulentelor aplicate anumitor domenii ce aveau ca scop dezvoltarea economica si cresterea consumului.
Potrivit unui comunicat de presa al Consiliului IMM-urilor, rezultatele la care se asteapta in cazul implementarii unor astfel de masuri fiscale sunt:
- scadere economica ca urmare a restrangerii activitatii economice sau chiar a inchiderii acesteia de catre antreprenori din cauza imposibilitatii sustinerii taxelor si impozitelor;
- cresterea preturilor ca urmare a transferarii de catre agentii economici a costurilor suplimentare, generate de politica fiscala, catre consumatori;
- cresterea ratei inflatiei;
- scaderea consumului;
- cresterea ratei somajului ca urmare a disponibilizarilor pe care societatile vor trebui sa le faca in contextul inchiderii sau reducerii activitatii economice;
- reducerea veniturilor la bugetul de stat, efect general, deoarece in contextul scaderii consumului, inchiderii firmelor si disponibilizarilor de personal, statul va avea de colectat mai putin TVA, taxe pe forta de munca si impozit pe venit.
In acest context, solicitarile CNIPMMR sunt ca:
- Guvernul sa asigure stabilitate si predictibilitate in ceea ce priveste politica fiscala, iar masurile noi sa fie anuntate cu cel putin 6 luni inainte de aplicarea lor;
- Masurile fiscale sa fie adoptate doar dupa consultarea mediului de afaceri si realizarea analizelor de impact necesare;
- Guvernul sa reduca cheltuielile bugetare prin restrangerea si eficientizarea aparatului de stat; conform recomandarilor de tara, sa creasca gradul de colectare a taxelor si impozitelor si sa eficientizeze colectarea acestor prin combaterea economiei subterane si a muncii nedeclarate; sa taxeze profiturile facute de firme in diverse domenii pe seama consumatorilor (taxarea generatorilor de inflatie); taxarea repatrierii profiturilor; taxarea pensiilor speciale etc.
- Cresterea investitiilor publice;
- Sustinerea afacerilor existente prin asigurarea de grant-uri de investitii pentru IMM-uri.
Consiliul mai spune ca intreprinderile mici si mijlocii produc peste jumatate din valoarea adaugata a tarii si ofera 2/3 din locurile de munca, prin taxele si impozitele platite asigurand un venit predictibil la bugetul de stat, iar “schimbarea regulilor in timpul jocului” nu ar duce decat la destabilizarea acestei structuri importante din cadrul economiei nationale.
Foto: unsplash.com
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila accesare fonduri nerambursabile ONG
Accesare fonduri nerambursabile ONG: tratament contabil | Monografie contabila | Documente justificative necesareAccesarea fondurilor nerambursabile reprezinta o oportunitate importanta pentru ONG-uri, insa gestionarea corecta a sumelor primite presupune respectarea unor reguli contabile si fiscale specifice. De la inregistrarea finantarii si evidentierea cheltuielilor eligibile pana la recunoasterea veniturilor si justificarea utilizarii banilor, fiecare etapa trebuie reflectata corect in...
vezi AICI monografia << Cheltuieli cu cazarea salariatilor delegati: monografie contabila si aspecte fiscale
Reglementari cheie | Monografie contabila cheltuieli cu cazarea salariatilorPotrivit art. 44 alin. (2) din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Delegarea poate fi dispusa, ca regula, pentru cel mult 60 de zile calendaristice intr-o perioada de 12 luni, prelungirea fiind posibila numai cu acordul salariatului.In acest articol...
vezi AICI monografia << Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia <<