search

Impozitul pe proprietate al SAR, frate geaman cu "Forfetarul"

Inchiriere spatiu de birouri de la o persoana fizica: Ce obligatii are compania?
Nevoiti sa faca fata unei crize pentru care nu erau in niciun fel pregatiti, decidentii din fruntea tarii au gasit modalitati ritualice de a propune si impune solutii de moment. Din 2009 incoace, principala bataie de cap a guvernantilor este cresterea incasarilor la bugetul de stat, asa ca una dintre formulele magice la care purcede executivul este gasirea "miliardului", o veritabila iarba a fiarelor capabila sa rupa deficitele bugetare si sa descuie pungile antreprenorilor.

Am auzit de miliardul care urma sa umple in mod fabulos punga statului de cand cu "Forfetarul". Cand, cu forfetarul lui Boc, Pogea si Nita-social-democratul-de-sub-Tampa, vorba cronicarului, de fugeau intreprinzatorii din birouri in alte birouri, de la un ghiseu la altul si inapoi la Registrul Comertului si la Camera de Comert ca sa-si lichideze afacerile de parca ar fi navalit tatarii. Au tras obloanele, au ars registrele si s-au retras in padurile intunecate ale economiei subterane. Spaima fumaritului liberal, social si democrat a inchis cel putin o suta de mii de firme si a lasat in grija dregatorilor cu protectia sociala gurile flamande ale clacasilor alungati de pe mosiile micilor intreprinzatori.

Asa s-a facut ca afacerea "forfetarului" nu numai ca n-a adus miliardul la bugetul statului, ci chiar a lasat o lipsa de un miliard in acesta, fara a mai socoti cheltuielile in plus cu noii asistati sociali pe care i-a produs. La final, toata lumea si chiar insisi guvernantii au recunoscut ca impozitul minim obligatoriu a fost una dintre cele mai nefericite idei aparute si implementate de la inceputul crizei, dupa ce, la inceput, personaje interesate sau doar prefacute o creditau cu cele mai extraordinare virtuti.

Iata insa ca unele idei nu dispar atat de usor cum s-ar putea crede, iar propunerile de taxare ale activelor revin in viata publica romaneasca. In urma cu cateva zile, un sfetnic al societatii civile care se straduieste constant sa impinga guvernul tarii pe calea cea buna, fie ca i-o cere cineva sau nu, – este vorba despre Societatea Academica Romana, cunoscuta ca SAR – a venit cu o noua propunere de impozitare a proprietatilor imobilare, din care, spun autorii, daca ar fi aplicata, s-ar putea aduna fix "miliardul" de euro in a carui eterna cautare se afla guvernamentalii autohtoni.

Ultima idee a SAR, dupa cea in care instruia guvernul cum sa exporte cat mai grabnic resursele de gaze naturale ale Romaniei, este de a impozita proprietatile imobiliare nu dupa actuala valoare de impozitare, ci dupa valoarea de piata a acestora. Asta e o idee geniala, par a spune in raport insisi autorii studiului SAR, care va aduce la bugetul de stat nu mai putin de 600 de milioane de euro, sau chiar minunatul miliard pe care il asteapta guvernantii.

Ideea in sine nu este lipsita de o anumita valoare. Romania este, pe mapamond, una dintre tarile cu cel mai mare procent de detinere a unei proprietati imobiliare proprii raportat la totalul populatiei. Cu alte cuvinte, romanul este mandrul proprietar al unei locuinte, al unei case sau al unui apartament, cu mult peste alte neamuri. Spre deosebire de el, de pilda, englezul este un chirias prin vocatie, tot cam asa si francezul, la fel si americanul (sau era, cel putin intr-o vreme in care nu se inventasera creditele "subprime", iar acum a ajuns din nou chirias, daca nu cumva a devenit homeless). Aceasta caractestica vine din prima reforma a proprietatii a guvernului Petre Roman, care a oferit mai pe nimic fiecarui roman locuinta in care locuia.

Aceasta situatie de fapt ofera autoritatilor locale o importanta baza de impozitare si, probabil, cei pusi in situatia de a lua o decizie in privinta acestei propuneri, nu vor intarzia sa o faca. In plus, propunerea vine in completarea unor masuri la care guvernul iarasi a aderat, cum ar fi cea a supraimpozitarii unor proprietati multiple: mai multe case, mai multe masini vor fi impozitate progresiv. Ideea care, iarasi, nu este una de ignorat, mai ales ca ea nu este o inventie autohtona, ci una cu aplicare temeinica intr-o serie intreaga de state, daca ar fi sa amintim doar statele scandinave.

Propunerea SAR mi se pare insa una hazardata, tocmai pentru ca ii lipseste ceva esential: chiar instrumentul de masura. Instrumentul de masura a valorii de piata pe care o invoca asa-zisii experti. Care este valoarea de piata a unui imobil, a unei case sau a unui apartament si, mai ales, cum se stabileste si cine valideaza aceasta valoare? In acest moment, valoarea de impozitare a unei locuinte este stabilita de o serie de liste administrative, peste care se suprapune un multiplicator al categoriei de zona (mai centrala sau mai periferica), iar valorile sunt oarecum arbitrare.

A stabili insa valoarea de piata a imobilului inseamna insa ca acesta sa fi trecut recent printr-o tranzactie de vanzare-cumparare. Pe piata imobiliara, evaluarile sunt lipsite de credibilitate in lipsa unor tranzactii efective, cum de pilda se intampla pe bursa de valori, unde valoarea unui titlu poate fi calculata la zi, ca medie lunara sau anuala etc.

La rigoare, nici chiar in cazul unui imobil a carui constructie tocmai a fost finalizata, costurile sale nu indica neaparat valoarea lui de piata. Apoi, de la un an la altul, valoarea de piata a unei locuinte va inregistra variatii, ceea ce ar presupune ca aceasta sa fie revazuta anual. Si cine o va stabili? Agentiile imobiliare? Nu, nici macar in gluma. Toti cei care au vandut sau au cumparat o proprietate au aflat ca nu exista factor mai important de distorsiune a valorilor relative de piata decat agentii imobiliari: nu poti chema o parte implicata sa devina si arbitru! N-avem, asadar, evaluator credibil pentru un astfel de impozit, dar mai si vorbim de vreo noua milioane de proprietati, a caror valoare, daca vorbim despre piata libera, fluctueaza permanent, astfel incat, pentru uzul birocratic, ea se modifica (cel putin) anual.

Dincolo de aceste mici incercari de recuperare bugetara, deranjanta ramane lipsa de pricepere a guvernantilor si a sfatuitorilor lor intamplatori. Strategia noastra fiscala este practic anchilozata. Lipsesc ideile, viziunea, priceperea. Guvernantii vor sa ia din ceea ce contribuabilul are deja, nu din ceea ce ar putea dobandi. Fiscalitatea gandita astazi saraceste, nu motiveaza, consuma din resursele deja acumulate, blocand dinamica viitorului. De aceea, aceasta ultima sugestie privind noul impozit pe proprietatea imobiliara pare frate geaman cu forfetarul. Pare genial, dar pus in practica se dovedeste inoperabil.

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Noutati contabile 1730671200
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile