Legea sanatatii nu mai poate astepta

N-o fi Traian Basescu un personaj simpatic - nu-i, de altfel, nici idolul meu - dar un calcul rational ma face sa-i dau dreptate. Si ii dau dreptate atunci cand spune ca reformarea sistemului de servicii publice trebuie reformat. A spus-o si astazi in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, in raportul prezentat in fata natiunii. Unul dintre serviciile publice nereformate, aflat intr-o criza de sistem fara precedent in toata istoria noastra moderna, este sanatatea.

Am avut de-a face recent cu spitalele - asa zise "de stat" - din sistemul nostru de sanatate. Spun cu mana pe inima ca a avea nevoie de astfel de servicii este echivalentului unei actiuni de tip "soc si groaza". Nu numai pentru ca institutiile noastre medicale, finantate din banul public, sunt neingrijite si de-a dreptul mizerabile, rezultatul firesc al lipsei de investitii din ultimul timp, dar in ele se manifesta toate capriciile unui sistem care este pe cale sa isi dea sfarsitul.

Astfel ca reforma in sanatate intocmai atat de urgenta, daca nu si mai grabnica, pe cat spune presedintele. Mai urgenta inca, pentru ca presedintele in mod sigur nu stie care sunt imaginile cotidiene dintr-o instituie spitaliceasca romaneasca. Spitalele au devenit - ca si intreg sistemul de sanatate institutional -, in ultimii 20 de ani, vaca de muls al unor grupuri de interese care au reusit performanta de a-l aduce in pragul falimentului. Contractele cu furnizorii externi de materiale, consumabile, servicii si altele asemenea au creat o patura intreaga de potentati financiari, in timp ce calitatea serviciilor oferite de sistem a devenit tot mai indoielnica.

Si asta in timp ce bugetul alocat sanatatii a crescut spectaculos, de peste patru ori in vreo zece ani, bani care au intrat in gaura neagra a serviciilor oferite de furnizori. In acelasi rastimp, nivelul de sanatate al populatiei a scazut, la fel ca si populatia insasi (nu mai suntem de mult 22 de milioane, ci doar vreo 19, iar analistii ne spun ca sanatatea precara a angajatilor romani subrezeste PIB-ului national. Astfel, ultimele calcule indica faptul ca, pe termen mediu si lung, Romania pierde aproximativ 18,6 miliarde de euro, cam 15% din PIB-ul pe 2010, ca urmare a starii precare de sanatate a populatiei. Ceea ce este oricum prea mult daca ne uitam care sunt "castigurile": imbogatirea fulgeratoare a unei clase relativ restranse de interpusi care devalizeaza sistematic alocatiile pentru sanatate.

Dar probabil cea mai frapanta situatie din sistem este dualitatea sistemului, "de stat" si privat. Apoape ca nu mai exista medic specialist angajat de vreun spital "de stat" care sa nu aiba si angajament la o institutie de sanatate privata. Si, in consecinta, acesti medici isi "recruteaza" pacientii din sistemul finantat de la bugetul public si ii trateaza in cabinetul lor privat, cu taxe si onorarii ca "la privat". Adica mari sau chiar uriase. Si astfel ajung cei in nevoie sa isi plateasca serviciile de sanatate de doua ori: o data prin intermediul asigurarii de sanatate obligatorii (in schimbul caruia medicul ii face marele serviciu de a-l indruma spre biznisul lui privat, adica nu-i face nimic) si, a doua oara, platind serviciul medical direct din buzunarul propriu, ca si cum n-ar fi fost niciodata asigurat.

Si atunci, de ce sa platesti de doua ori pentru un singur serviciu? In toata cariera mea de jurnalist, de peste doua decenii, nu cred ca am fost ocarat mai cu foc decat atunci cand am indraznit sa opinez, intr-un editorial, ca medicii n-ar trebui sa aiba dreptul de a functiona, in acelasi timp, si in institutii finantate de la buget si in cele private. Spun cu mana pe inima ca, din tonul comentariilor la respectivul articol, am crezut ca, daca printr-o intamplare, comentatorii respectivi s-ar fi aflat in fata mea, ar fi trebuit sa ma pazesc sa nu mananc bataie.

Ei, bine, astazi nu mai spun la fel. Sa lucreze domnii medici unde vor vrea. Insa, asa cum spunea si presedintele, legea sa prevada un pachet minimal de servicii de sanatate care sa fie integral acoperit de asigurarea obligatorie. Iar deconturile sa insoteasca bolnavul oriunde ar merge el, la stat sau la privat. Sunt convins atunci ca managerii spitalelor "de stat" vor fi cu ochii in patru pe medicii pe care i-au angajat, astfel incat acestia sa nu-si mai flituiasca pacientii cu des-intalnita lor lipsa de respect pentru acestia.

De asemenea, prin noua lege a sanatatii, as incuraja pacientii sa-i dea in judecata pe acei medici care gresesc diagnosticele, tratamentele sau manoperele medicale pe care le-au prescris si realizat. S-ar putea renunta, in acest fel, chiar si la fantomaticele colegii ale medicilor, care - pana acum - au avut mai curand misiunea de a ingropa culpele medicale, decat de a le judeca si de a-i sanctiona pe cei in culpa. Legea ar putea inlocui aceste colegii cu instantele de judecata si cu societatea de asigurari. Si atunci, nu colegiul medicilor ar mai ridica dreptul de a profesa a colegilor lor care insista in culpe medicale, ci asiguratorii care ar refuza sa mai plateasca la greu lipsa de profesionalism a celor care gresc prea mult.

Pentru ca, in defintiv, n-ar trebui sa ne sperie privatizarea sanatatii, ci doar privatizarea incompetentei, a lipsei de profesionalism si de interes.