Micile ciupeli ale marilor companii

RATB nu mai are bilete de hartie. Asta este, daca e sa ne luam dupa comoditatile cotidiene, stirea sezonului de primavara pentru bucuresteni. Astfel, calatorii prin oras pot cumpara, in schimb, cartele electronice. Numai ca o astfel de cartela costa 4,2 lei fata de 2,6 lei, cat era pretul unui bilet cu doua calatorii.

Daca nu vreti sa platiti aproape dublu pentru o calatorie cu autobuzul sau tramvaiul, explica reprezentantii regiei, mai exista o varianta: un abonament lunar nominal, care poate fi incarcat cu calatorii. Insa numai dupa activarea unei optiuni speciale care poate fi facuta numai la anumite centre RATB. Situatia ii dezavantajeaza insa pe calatorii din provincie, observa mass-media, care atunci cand vin in Bucureşti, vor-nu vor, trebuie sa işi cumpere cartele electronice. Conducerea regiei nu are nimic de comentat fata de aceasta observatie, ea sustinand ca nu are nicio obligatie fata de pasagerii intamplatori, aflati in trecere prin capitala tarii. Or, in fata acestui argument, care mai este semnificatia conceputului de "serviciu public"? Dar chiar are importanta acest lucru?

Carcotasii de serviciu, prezenti la datorie atunci cand se schimba cate ceva in societatea romaneasca vor avea, desigur, si replici pe masura. Li se va spune ca lumea evolueaza, ca aceste cartele sau portofele electronice vor putea fi incarcate din diverse alte locuri, chiar de la obisnuitele ATM-uri, cu carti de credit, sau prin intermediul telefonului mobil, printr-un simplu SMS. Ceea ce este perfect adevarat si sta in firea lucrurilor sa ne facem viata cotidiana mai usoara. Asa ca nu ma voi alatura corului de carcotasi reactivati cu aceasta ocazie, nu aceasta este intentia mea. Constat doar ca astfel de evolutii aduc furnizorilor de servicii publice ocazia nesperata de a mai ciupi cate ceva din portofelul, cel banal, ne-electronic, al cetateanului de rand. Asadar, nu cumparati o calatorie cu autobuzul, tramvaiul sau metroul, ci va incarcati "portofelul electronic" cu calatorii. Care nu mai costa cat un bilet de hartie, ci semnificativ mai mult. Adica, bani mai multi, dintr-un singur foc. Optimizeaza cash-flow-ului. Si nu la ghereta de bilete din Berceni, ci direct in contul bancar. E ceva, nu?

Miscarea e buna, "optimizarea" promitatoare. E drept ca declaratia conducerii – cea cu "publicul" calator din "provincie" – e usor stridenta: la o adica, cine este indreptatit sa utilizeze transportul public din Bucuresti? Doar rezidentii, sau si cei aflati in tranzit? Se impune un tratament diferentiat al celor doua categorii de calatori si, daca da, cum se justifica acesta? Poate prin perspectiva faptului ca acest serviciu public este subventionat de bugetul local? Daca acest este raspunsul, poate ca si celelalte servicii de transport public din tara ar trebui sa impuna un tratament diferentiat pentru "alogeni", adica bilete mai scumpe?

Mai exista inca o problema de principiu, chiar mai grava, intrucat sfideaza legislatia comerciala. Este vorba despre vanzarea fortata. A impune unui client plata unor calatorii multiple, atunci cand el are nevoie, de pilda, de un bilet cu o singura calatorie, se numeste vanzare fortata si este interzisa de lege. Acest lucru nu pare insa sa-i afecteze insa pe transportatorii locali: este cazul RATB, asa cum recunoaste implicit si seful regiei citat mai sus, dar si al altor – numeroase, desigur – regii de profil din tara, cu nimic mai principiale decat surata lor mai mare din capitala.

Si, in final, un alt exemplu. In transportul urban din provincie, biletele de hartie si abonamentele cu acelasi suport sunt inca in uz. Cartonasul abonamentului (sau "tichetul", cum ii spun reprezentatii unei astfel de regii, adica partea fixa a abonamentului) este caroiat astfel incat sa poata fi folosit timp de un an. Dupa 12 luni de utilizare, aceste cartonase sunt schimbate, iar abonatul trebuie sa plateasca, in plus fata de pretul abonamentului, si "costul" cartonasului. Nu mult, dar solicitarea de plata este absolut nejustificata. Pentru ca pretul cartonasului nu aduce cumparatorului niciun beneficiu: costul abonamentului este platit separat, iar cartonasul nu are nicio valoare comerciala. Cu el nu poti sa-ti platesti taxele locale si nici branza din piata. Tichetul este un simplu semn de recunoastere de uz intern pentru salariatii regiei sau companiei. Ca atare, el nu justifica o plata separata.

Cei ce fac asta au un motiv extrem de simplu. Acesti furnizori de servicii publice sunt, de cele mai multe ori, in subordinea consiliilor locale municipale, care aproba preturile si tarifele regiilor. Cum acestea sunt limitate, in principal si datorita faptului ca ele sunt subventionate din bugetele locale, sefii transportatorilor gasesc astfel portita de a mai ciupi calatorul de cativa lei. Principial sau nu, este o solutie pentru bugetele slabite de criza si de pretentiile populist-electorale ale edililor. Doar cetatenii raman ultimii in cautarea unor solutii, ei intorc capul si daca nu mai e nimeni in spate, trebuie sa se descurce singuri.