Claudiu Nasui, ministrul Economiei, a informat pe Facebook ca s-a decis, in cadrul sedintei de coalitie din 10 mai, ca declaratia de beneficiar real sa fie amanata pana la data de 1 octombrie 2021.
"Ieri (ref. 10 mai 2021) in sedinta de coalitie s-a decis ca declaratia de beneficiar sa fie amanata pana la 1 octombrie.
Pana atunci vom incerca sa convingem coalitia sa revenim la sistemul din Austria. Adica sistemul care s-a aplicat si anul trecut in Romania, prin legea 108/2020, care nu chinuie sute de mii de firme cu o birocratie inutila.
Declaratia de beneficiar real este o declaratie de aproximativ 10 foi prin care statul ne cere informatii pe care le are deja. Si ni-le cere nu numai o data, ci in fiecare an, chiar daca nu se schimba nimic. Reusisem sa eliminam aceasta declaratie anul trecut, dar ea a revenit din cauza unui amendament care a fost strecurat pe furis intr-o lege anul acesta.", a scris ministrul Economiei pe reteaua de socializare.
Amanarea Declaratiei de beneficiar real inca nu a fost oficializata. Conform prevederilor Legii 101/2021, formularul a fost din nou introdus in legislatia tarii, iar companiile au obligatia sa o depuna dupa aprobarea situatiilor financiare. Prin noua lege a fost eliminata inclusiv scutirea de depunere pentru persoanele juridice constituite numai din asociati persoane fizice.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia << Monografie contabila bunuri primite cu titlu gratuit
Atunci cand o societate primeste bunuri sau active cu titlu gratuit, fie de la furnizori, sponsori sau alte entitati, acestea trebuie inregistrate corect in contabilitate, respectand legislatia in vigoare.In acest articol vom analiza modul de inregistrare a acestor bunuri, principiile contabile aplicabile si monografia contabila pentru a evita erorile sau neconformitatile.Cum se face inregistrarea in contabilitate a bunurilorIata care sunt principalele aspecte ce trebuie avute in vedere la...
vezi AICI monografia <<