Decizia a fost anuntata ieri: fabrica Nokia de la Jucu se inchide. Este oficial. 1950 de muncitori vot fi concediati, iar soarta lor ii priveste. Spre deosebire de felul cum s-a prodedat cand Nokia a inchis fabrica de la Bochum (Germania) si compania le-a platit celor 3000 de muncitori germani salariile de 1600 de euro in medie, inca un an.
Asadar, de la noi Nokia pleaca fara sa lase nici macar o urma. Terenul i-a fost facut cadou, a fost viabilizat de autoritatile clujene, iar compania a fost scutita pe zece ani de impozit. I s-au dat toate facilitatile, plus euforia locala. Iar ea a oferit salarii de 200 de euro si posibilitatea ca muncitorii nostri sa ansambleze niste componente facute in Taiwan. A fost, asadar, un scurt popas, ca al rudarilor de altadata care se opreau, lipeau o vreme cazane sau ibrice de arama, invatand si copiii satului cum se face, pentru ca apoi mesterii sa porneasca cu carutele lor mai departe. Multinationalele scriu si ele, astazi, noua poveste a migratiei moderne.
De ce s-a ajuns aici? Pentru ca e criza, iar capitalismul nu are suflet, este cinic. Daca mai incolo, prin Asia, China sau chiar in Republica Moldova, calculele lor vor arata ca pot castiga mai mult, acolo vor pleca. Nu le va pasa nici daca acolo este democratie, nici daca se respecta drepturile omului, nici daca au presedinte intelectual, nici daca tara are legi impotriva reincarnarii. O sa-i intereseze doar daca vor plati mai putin pentru forta de munca, energie, impozite. Doar daca vor avea un profit mai mare.
Iata de ce am fost unul dintre jurnalistii care nu s-au entuziasmat cand a venit Nokia la Jucu. Conditiile oferite de partea romana au fost desantat de generoase, iar Nokia a profitat cat a vrut. Ori, in situatia in care stii ca ai de-a face cu prezenta ei temporara pe teritoriul tau, e bine sa profiti tu, comunitate locala. Privind lucrurile cu luciditate, nu poti sa nu gandesti ca vei fi doar o halta in drumul companiei mai departe. Si atunci poate iti vine ideea sa pui taxa de oprire.
Marius Nicoara, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Cluj la acea vreme, a negociat un contract pentru judet cu Nokia. Pentru a-l feri, insa, de ochii opiniei publice l-a secretizat, desi acesta priveste informatii de interes public. Totodata a decis sa investeasca peste 15 milioane de euro pentru viabilizarea terenurilor din parcul hethnologic Tetarom III, destinate Nokia, fara obligatii concrete sau termene pentru parteneri.
Specificam ca obligatiile care revin Consiliului Judetean Cluj prin contract au fost respectate intocmai. Subliniem ca in contract nu exista obligatia, cu sanctiunea de reziliere sau inchidere a fabricii, a construirii unei piste si a unui terminal cargo pe Aeroportul International Cluj-Napoca. De altfel, o astfel de prevedere sau clauza ar fi contravenit normelor Consiliului Concurentei si legislatiei romanesti si europene in vigoare.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, va solicita desecretizarea contractului, tocmai pentru ca toata lumea sa cunoasca modul de negociere, respectiv obligatiile asumate de catre Consiliul Judetean, prin presedintele sau la aceea vreme, actualul senator Marius Nicoara, privitor la numarul de locuri de munca, termene de realizare si modalitati de reziliere.
Romania a negociat aproape totul in genunchi si cand spun asta am in vedere cateva cazuri flagrante, recunoscute ca afaceri paguboase pentru stat la modul oficial. Autostrada Bechtel, OMV Petrom, Rosia Montana, Nokia la Jucu. Cu siguranta, sunt multe. Nu din avant patriotic spun acum ca trebuie sa fim mai verticali in afaceri, ci din spirit capitalist. O negociere corecta este esenta capitalismului. O negociere proasta inseamna fie incompetenta, fie coruptie.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia <<