O observatie culturala asupra crizei economice actuale

Un istoric al crestinismului, Earle E. Cairns, facea la un moment dat observatia ca "reforma", miscarea religioasa care s-a nascut in Europa secolului al XVI-lea, a avut succes la popoarele de orginie germanica din nordul si vestul continentului. Majoritatea natiunilor care au adoptat principiile Reformei, mai spune Cairns, nu au facut niciodata parte din vechiul Imperiu Roman si nici nu s-au invecinat cu el. In acest timp de ample framantari religioase si spirituale, popoarele latine din sudul Europei nu au acceptat reforma, ci au ramas fidele sistemului romano-catolic.

Ce efecte a avut aceasta sciziune, religioasa si culturala, in ultima instanta, in viata sociala si economica a Europei? Sociologul german Max Weber a publicat in 1904 lucrarea "Etica protestanta si spiritul capitalismului" in care lanseaza o ipoteza care a facut cariera in explicarea conditiilor care au favorizat nasterea capitalismului. Potrivit lui Weber, etica protestanta, adica acele principii de viata izvorate din reforma pornita de germanul Martin Luther, a construit o noua imagine asupra "succesului lumesc", care spunea ca oamenii care muncesc cu staruinta pot avea garantia faptului ca se afla printre cei alesi pentru mantuire.

Pentru a intelege aceasta revolutie care reaseaza raporturile dintre om si divinitate si om si Biserica, trebuie spus ca Biserica Catolica isi asigura credinciosii ca vor fi mantuiti cei care accepta sacramentele bisericii si se supun autoritatii clericilor. Reforma si rezultatul ei, Protestantismul, au distrus astfel de garantii, increderea in sine luand locul fostelor garantii ale harului oferit de catre preoti. Astfel, fiecare credincios trebuie sa creada si sa demonstreze ca se afla printre cei alesi pentru mantuire, realizand astfel prin activitatea sa cotidiana voia Domnului. Prin munca temeinica, prin daruire si pasiune pentru ceea ce face.

Acceptand explicatia lui Max Weber, putem intelege cum promisiunea mantuirii, promisiunea ultima a crestinismului, s-a transformat intr-un indemn spre mantuirea lumeasca. De acum incolo, urmand spiritul unei etici care nu mai blameaza munca, castigul si prosperitatea, protestantii europeni si de pe unde s-au raspandit ei mai apoi au calea deschisa spre munca ce urmareste succesul si prosperitatea. Comertul si marile industrii care ilustreaza ascensiunea capitalismului explodeaza in Germania, Tarile de Sus, Anglia. Secolul al XIX-lea le impune ca mari puteri economice ale lumii, tocmai pe acest substrat cultural ilustrat de protestantism. Adica, la nord de Alpi, cum observa Earle E. Cairns.

S-a consumat primul deceniu al secolului al XXI-lea si lumea contemporana se zbate abulic intr-o criza economica a carui final nu este inca previzibil. Provocata de bula speculativa imobiliara din SUA, finantata masiv de organisme financiare iresponsabile, criza economiei mondiale dezvaluie deficiente structurale grave si, mai ales, incapacitatea guvernelor de a gasi solutii pentru redresarea situatiei. Decidentii lumii de astazi par a se margini la aplicarea unor retete vechi, testate pe crize mai mici si pe segmente izolate, fara nicio perspectiva de ansamblu si fara idei geniale.

In acest context, bilantul actual este urmatorul: Grecia se afla la un pas de faliment si nimic nu pare ca ar mai putea sa o intoarcea din drum; Italia inregistreaza datorii care exced produl sau intern brut si, recent, Standard & Poor i-a retrogradat ratingul de tara; Portugalia incearca sa se descurce cu cu plata pensiilor si salariilor doar cu un pachet de sprijin financiar extern, in timp ce din tara vin vesti despre noi gauri negre, nestiute de nimeni, gasite in bugetele locale; Irlanda, in urma cu doar cativa ani, exemplu de economie emergenta de succes, sta pitita la umbra amenintatoare a falimentului. In ceea ce priveste Franta si Spania, nici ea nu se simte prea bine.

Si pentru ca vorbeam la inceput despre reforma religioasa din secolul al XVI-lea, daca ne uitam cu atentie la tarile de mai sus vom constata, fara surprize, ca ele se situeaza fie la sud de muntii Alpi (Grecia, Italia, Portugalia, Spania), fie nu au avut o apetenta deosebita pentru protestantism (Franta), fie, in cazul celei din urma (Irlanda), desi este o tara nordica, este totusi catolica. Avem de-a face, si spun aceasta fara nicio conotatie negativa ci doar ca o constatare, cu tari meridionale si latine, sau doar ortodoxe sau catolice.

Daca trecem aceasta linie de demarcatie, intalnim principalul pilon de sustinere a economiei Zonei Euro, Germania, care face eforturi serioase pentru a se redresa, iar rezultatele, departe de a fi spectaculoase, sunt totusi pozitive; de asemenea, tarile nordice, care rezista cu indarjire in fata crizei si care, daca e sa dam crezare studiilor sociologice, afiseaza cel mai solid nivel de optimism, cu mult peste media europeana. Acestea sunt tarile majoritar protestante.

Sunt tarile cu o populatie protestanta mai pregatite si mai motivate sa face fata crizei economice? Poate ca aceasta ipoteza - a relatiei dintre mediul cultural, etic si religios al unei societati si performantele economice ale acesteia in conditii de criza - este insuficient fudamentata si argumentata. Desigur, mi-ar fi foarte usor sa caut argumente suplimentare chiar la noi acasa, insa nu mi se pare ca ar fi un demers fair-play. In Romania, toate componentele societatii sunt inca atat de bulversate, defecte si de zbuciumate, incat pot oferi argumente convenabile pentru aproape orice. Ma voi margini doar sa constat ca una dintre "perlele intelepciunii" noastre ortodoxe in fata vicisitudinilor vietii este cea care spune ca "Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat..."