Pe piata pensiilor private obligatorii se anunta o lupta cu o miza importanta, in conditiile in care 15 companii si-au aratat intentia de a fi jucatori ai pilonului II si au planuri extrem de ambitioase. Astfel, suma cotelor de piata pe care acestea si le propun atinge aproape 250%, in contextul in care se estimeaza un total de 3,5 milioane de participanti pe pilonul II. Desi nu a devenit functionala, piata pensiilor private obligatorii este deja subscrisa, in intentii, cu un surplus de aproximativ 150%.
Din dorinta de a captura o cota cat mai mare din piata, bancile si societatile de asigurari arunca in joc sute de milioane de euro si cei mai buni oameni. Piata fondurilor de pensii private este supranumita "afacerea deceniului" de catre specialistii care estimeaza ca veniturile din aceasta activitate vor ajunge in primii trei ani la 1 miliard de euro, urmand ca dupa primii 10 ani de functionare ritmul sa se accelereze pana la 10 miliarde de euro.
Pensiile private vor construi o noua piata concurentiala in domeniul financiar, care va conduce la cresterea pietei de capital, a numarului de emitenti, a lichiditatilor si va aduce noi titluri financiare, declara in urma cu o luna presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea.
Patru companii se lupta sa devina liderOdata cu depunerea documentatiei la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, mai multe dintre cele 15 companii si-au anuntat intentia de a deveni lideri de piata. Printre cei mai ambitiosi jucatori aliniati la start se numara Aviva Fond de Pensii, ING Fond de Pensii, BCR Administrare Fond de Pensii si Allianz-Tiriac Pensii Private, fiecare dintre acestia dorind sa detina o cota de 30% din totalul pietei.
"Ne asteptam la un milion de clienti pe pilonul II pana la sfarsitul anului", a declarat directorul ING Asigurari, Bram Boon. De asemenea, Aviva Fond de Pensii a anuntat ca fiind cel mai important obiectiv, pe termen scurt, pozitionarea ca lider de piata, in conditiile unei investitii de 100 milioane de euro.
In ceea ce priveste pozitionarea pe piata pensiilor private obligatorii a companiei Allianz-Tiriac, reprezentantii acesteia au afirmat in repetate randuri ca "Allianz-Tiriac are toate sansele sa devina lider".
Bazandu-se pe reteaua teritoriala extinsa, perceptia de lider pe piata bancara si experienta internationala in pensii a grupului Erste, BCR Administrare Fond de Pensii nu a ezitat nici ea sa-si faca publice planurile de a deveni lider al pietei de profil.
Cei mai multi si-au propus 10-12% din piataAltii mai putin ambitiosi, sau poate realisti pe fortele proprii, si-au propus o felie mai mica din prajitura pensiilor private obligatorii.
Astfel, compania de administrare a pensiilor BT Aegon tinteste sa devina unul dintre primii cinci jucatori de pe piata romaneasca, vizand o cota de piata de 15% din pensiile private obligatorii. De asemenea, Interamerican Pensii a anuntat ca, in prima etapa, societatea se va concentra pe pilonul II, unde isi propune sa obtina o cota de piata de 10-15%."Concentrarea pe pilonul II este pur si simplu o chestiune de prioritati. Intentionam sa castigam o cota de piata de 10%-15% din pensiile obligatorii", a declarat Frans van der Ent, director general al companiei.
OTP Fond de Pensii, Generali Fond de Pensii si Bancpost si-au propus sa atinga o cota de piata de 10-12%, ceea ce reprezinta peste 350.000 de clienti, raportat la un total de 3,5 milioane de participanti. "Pentru anul acesta, estimam o cota de piata de 10-12% atat pentru pilonul II, cat si pentru pilonul III", afirma Marius Floarea, director general al OTP Fond de Pensii.
Omniasig Pensii Private tinteste 10% din piata pensiilor obligatorii si doreste sa atraga 350.000 de clienti pentru pilon II, in primul an de activitate, a declarat directorul general al companiei, Cristina Nitescu. De asemenea, Prima Pensie Fond de Pensii, membra a grupului international Prva, partener al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, are ca obiectiv atingerea unui numar de 350.000 de clienti pentru fondul de pensii private obligatorii, adica 10% din piata. BRD si AIG nu au declarat ce cota de piata tintesc pe acest segment, insa, avand in vedere capacitatea la nivel international, in cazul AIG, si perceptia de ocupant al locului doi in piata bancara, in cazul BRD, se estimeaza ca acestea au toate sansele sa isi ia o cota parte de 15%.
Ultimii, dar nu cei din urmaChiar daca nu au planuri la fel de mari ca si ceilalti, s-au mai inscris in cursa pensiilor private obligatorii si MKB Romextrra Pensii si AG2R Prévoyance. Astfel, MKB Romextrra Pensii va fi detinuta 60% de MKB Romexterra Bank si 40% de Delta Asigurari si si-a propus sa ajunga in urmatorii 10 ani la o cota de 5% din piata. Totodata, reprezentantii companiei AG2R Prévoyance ne-au declarat ca societatea are in vedere atingerea unui numar minim de 150.000 de clienti pentru fondul de pensii private obligatorii, ceea ce ar insemna o cota de piata de aproape 5%.
InfoboxIn intervalul 17 septembrie -17 decembrie, salariatii cu varsta de pana la 35 de ani vor fi obligati sa adere la un fond de pensii. Angajatii care pana la finele perioadei de subscriere nu vor adera la un anumit fond de pensii private vor fi distribuiti aleatoriu companiilor care vor activa pe aceasta piata. Primele contributii pentru pensiile private vor fi colectate in luna ianuarie a anului 2008.
In primul an de activitate, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Cota va creste cu cate o jumatate de punct procentual anual, pana la atingerea valorii de 6% aplicate venitului lunar brut, intr-un interval de 8 ani.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << ​Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ​​Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<