O poveste indoneziana cu morala autohtona

In ton cu propriile noastre indoieli si revolte, iata o poveste despre scoala venita de departe. O povesteste The Economist in editia tiparita. Conform articolului citat, se pare ca profesorii indonezieni isi incurajeaza elevii la copiat cu scopul obtinerii de rezultate bune la examenele nationale. Se pare ca un elev a fost constrans de profesorii sai sa impartaseasca si cu alti colegi din rezolvarile la subiectele de examen, iar mama acestuia a facut o plangere la scoala in cauza. Pana aici, nimic iesit din comun. Ce a urmat, insa, e cel putin interesant. Conducerea scolii a ignorat plangerea, asa ca mama in cauza a mers mai departe la un post de radio local.

Poate ca mama copilului incurajat la furat s-a gandit ca facand public gestul profesorilor va gasi o forma de sustinere (asa cum ne-am gandi si noi, pusi intr-o situatie similara). Efectul insa a fost ca si-a gasit casa inconjurata de un grup de vecini si parinti de la scoala baiatului, furiosi, acuzand-o de egoism si numind-o o rusine pentru scoala in discutie. Femeia s-a vazut silita sa se mute la rude.

Scandalul devenit public a dus la concedierea directorului scolii si a doi profesori. Ministerul a afirmat categoric ca a fost un caz singular si ca nu merita chestionate rezultatele examenelor pentru atata. Insa "vocea" mamei nu a ramas fara ecou. Iar acum tot mai multi elevi si parinti afirma ca au fost indemnati la trisat de catre dascalii lor. Ceea ce pune sub un semn serios de intrebare cunostintele cu care milioanele de tineri intra pe piata celei mai mari economii a Asiei de Sud-Est, spune The Economist.

Exista o morala? Sa revenim la situatia curenta din educatie. Anul acesta licee intregi au fost scoase din examen. Pentru copiat. Mai mult decat atat, dupa ce a scos la lumina Bac-ul 2011, mai multe judete anunta introducerea camerelor de luat vederi la examenele de titularizare care vor avea loc in 13 iulie.

Oare e ceva mai umilitor? Decat sa admiti nu numai ca ai crescut o generatie de trisori (una dovedita), ci ca cei care sunt responsabili sa ii formeze sunt ei insisi o generatie de trisori pentru care e nevoie de intarirea masurilor de securitate la propriul lor examen.

Interpretarea pe care o dau eu povestii indoneziene este legata de spiritul lor la nivel de cultura. Prin anii 70, Geert Hofstede demara in IBM un studiu prin care investiga influentele culturii nationale asupra culturii organizationale. Rezultatul a fost o sistematizare a culturilor nationale dupa cinci dimensiuni: individualism-colectivism, masculinitate-feminitate, distanta fata de putere, orientare pe termen lung, evitarea incertitudinii. Pe scurt, orice cultura nationala are un scor pe o axa a fiecareia dintre dimensiunile de mai sus. In ceea ce priveste dimensiunea individualism-colectivism, ei bine toate culturile asiatice sunt culturi puternic colectiviste. Acestea sunt culturi in care predomina focalizarea asupra grupului/comunitatii, performanta individului este subscrisa celei a grupului.

In aceasta cheie, gesturile celor implicati in poveste devin destul de naturale (nu morale, dar naturale): profesorii, care incurajeaza un elev mai bun sa ii "ajute" in examenele nationale pe cei mai slabi, incercau probabil sa scoata un rezultat bun la nivel de scoala intre alte scoli (reprezentand deci preponderent interesele grupului scoala). La fel si parintii furiosi care au incoltit-o pe mama acuzand-o de egoism. Iar mama in cauza, cel mai probabil era un produs al globalizarii, cu valori mai degraba in afara sferei culturale nationale.

Asadar, povestii in cauza ii atribui o oarecare coerenta cu ceva definitoriu pentru cultura lor. Povestii noastre ce semnificatie sa ii atribui? Ca generatii de copii trisori sunt educati de dascali inclinati catre aceeasi morala, ce spune despre noi?
Poate ca ne-am afundat cate putin, pe nesimtite intr-o confuzie amorala, asa incat am pierdut niste repere importante pe drum. Iar remediul, revenirea pe cai mai bune... desi incepe rusinos, macar incepe.