search

Prejudiciu de 12 milioane lei din TVA dedus nelegal

Vanzare terenuri: atentie, tratamentul fiscal este diferit in functie de incadrarea acestora! Ce cota de TVA se aplica?

In urma verificarilor efectuate de catre inspectorii antifrauda din cadrul Directiei Generale Antifrauda Fiscala la o societate comerciala, avand ca obiect de activitate "fabricarea articolelor din material plastic pentru constructii", s-a constatat faptul ca aceasta a efectuat o serie de tranzactii aferente unor operatiuni fictive, pentru a putea deduce taxa pe valoarea adaugata si alte cheltuieli la calculul profitului impozabil. 

Prin intermediul a patru societati inregistrate in Romania, cu un comportament fiscal neconform si caracteristici specifice societatilor de tip "fantoma" societatea a generat operatiuni comerciale de achizitie, relevate in facturile fiscale inregistrate in evidenta contabila, precum si in declaratiile fiscale depuse. in urma verificarilor la cele patru societati au fost constatate urmatoarele:
-    nu desfasoara activitate la sediile sociale / domiciliile fiscale declarate, fiind inactivate urmare verificarilor efectuate de catre inspectorii antifrauda;
-    nu au sedii secundare/puncte de lucru declarate in care sa desfasoare activitate;
-    administratorii/asociatii societatilor nu figureaza cu venituri/angajati la nicio entitate juridica, conform bazelor de date ANAF;
-    nu au achizitii care sa justifice livrarile ulterioare;
-    nu detin personal angajat care sa coordoneze activitatea acestora (vanzari, logistica, management) si nu detin autovehicule;
-    in scopul crearii unei aparente de legalitate, in declaratiile recapitulative si deconturile depuse de societatile partenere sunt inscrise valori (achizitii, livrari, TVA colectata, TVA deductibila etc.) cu scopul sustragerii de la obligatiile bugetare de plata.

De asemenea, societatea verificata a emis si inregistrat in evidenta contabila facturi de vanzare catre o societate comerciala inregistrata in Ungaria, administrata de o persoana de nationalitate romana, cu scopul disimularii operatiunilor de achizitie inregistrate initial.

Majoritatea sumelor platite de societatea verificata in contul operatiunilor fictive au fost ridicate in numerar de alte persoane decat asociatii/administratorii societatilor partenere, aspecte care constituie indicii temeinice privind operationalizarea unui circuit de spalare a fondurilor ilicite astfel obtinute.


Ansamblul datelor si informatiilor acumulate pe parcursul controlului antifrauda a dus la concluzia ca administratorul societatii verificate, in coniventa cu reprezentantii / asociatii / administratorii societatilor partenere si cu persoanele care au retras in numerar o mare parte a sumelor platite de societatea verificata (peste 12.000.000 lei, in perioada 2014-2016) in contul operatiunilor fictive, au actionat, in mod sistematic, sub coordonarea primului mentionat.

Actiunea a fost efectuata in sprijinul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, fiind estimate de catre inspectorii antifrauda obligatii fiscale datorate bugetului de stat de catre societatea verificata in suma de 12.434.954 lei, din care 9.663.575 lei reprezentand taxa pe valoare adaugata (TVA) ce a fost dedusa in mod nelegal si cheltuieli carora le corespunde un impozit pe profit aferent in suma de 2.771.379 lei. 

Sursa: DGAF



Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice