Conform dosarului 22915/3/2007, ce poate fi consultat pe site-ul oficial al Tribunalului București, Impact Developer & Contractor SA se află într-un proces de insolvență cu unul dintre proiectanții ansamblului rezidențial Greenfield, și anume ARHI ART 2000 SRL. Obiectul procesului? O factură neplătită. Astfel, după cum se arată în minuta încheiată la 28.08.2007, între cele două părți, este vorba de un "litigiu generat de neachitarea de către SC Impact Contractor & Developer SA a facturii nr. 7653512/4.04.2007, în valoare de 26.629,9 lei".
ARHI ART: "Este posibilă o înțelegere"
În urma solicitării Curierului Național, Inspectoratul de Stat în Construcții ne-a oferit câteva detalii cu privire la această problemă. Astfel, ISC notează că "divergențele dintre SC Impact Developer & Contractor SA (...) și SC ARHI ART 2000 SRL (...) privesc neînsușirea soluției de fundare propusă de proiectant (ARHI ART, n.red.), de către proiectantul general (Impact, n.red.)". De asemenea, în documentul citat se arată că "neînțelegerile financiare, consecință a acestor divergențe, între Impact și ARHI ART, fac obiectul unui dosar care se află pe rolul Tribunalului București". La rândul său, Mihail Șeitănescu, arhitect în cadrul ARHI ART, a recunoscut că există un proces pe rol, ce nu a fost încă suspendat și al cărui termen de înfățișare este pe 1 noiembrie a.c. Șeitănescu a subliniat însă că principala cauză a acestui proces nu sunt neînțelegerile legate de proiectare, ci factura neplătită. Deși s-a abținut de la formularea unei păreri cu privire la modul în care va fi soluționat litigiul cu Impact, acesta ne-a precizat că există încă varianta de a ajunge la o rezolvare amiabilă a conflictului cu Impact. "Sunt într-un moment în care cred că este posibilă o înțelegere", a subliniat Șeitănescu, menționând că, până acum, cei de la Impact au fost deschiși către soluționarea problemei.
Pascu: "Orice fel de problemă care ar fi fost între noi e stinsă"
Iulian Pascu, director de marketing și comunicare în cadrul societății Impact, neagă însă existența unui proces cu cei de la ARHI ART. "După știrea mea, nu există nicio problemă în instanță", ne-a declarat acesta. Pascu ne-a explicat că neînțelegerile ce au putut apărea între Impact și oricare dintre proiectanții Greenfield sunt probleme care se rezolvă la nivel intern, "care țin de bucătăria unui proiect, cu care nu se ajunge în instanță". "Sunt prevederi contractuale, care se rezolvă între părțile care compun contractul respectiv", a adăugat acesta, accentuând faptul că nu este necesar să se ajungă la un proces. În acest sens, reprezentantul Impact a menționat că, dacă ar exista întârzieri (de plată), ele ar fi doar de ordinul a câteva zile. În acest context, Pascu a ținut să precizeze că eventualele neînțelegeri existente între Impact și ARHI ART s-au rezolvat la nivel intern - "Orice fel de problemă care ar fi fost între noi e stinsă", ne-a declarat acesta. Ba chiar mai mult decât atât: Pascu a subliniat faptul că între cele două părți există "un parteneriat foarte bun" și o bună colaborare.
Dacă Daghie "ar cere și ar urma calea legală, totul s-ar rezolva"
Infirmate de Pascu ne-au fost și acuzațiile lui Lucian Daghie, contestatarul Planului Urbanistic Zonal aflat actualmente în vigoare pentru zona în care se construiește proiectul Greenfield. Directorul de comunicare al Impact a subliniat faptul că PUZ-ul respectiv a fost aprobat în 2005, nu doar la solicitarea Impact, ci a tuturor proprietarilor de teren din zona respectivă. Pascu ne-a explicat însă că, din momentul în care a fost dat, orice PUZ se poate modifica în urma solicitării oricăruia dintre proprietari. Tot ce ar trebui să facă acesta ar fi să modifice Planul Urbanistic de Detaliu, aferent proprietății sale - dacă noul PUD este acceptat, acest lucru va duce automat și la modificarea PUZ-ului. "Dacă fiecare vrea să modifice PUD-ul, poate să facă acest lucru, e un drept legal. E foarte simplu să te duci și să urmezi calea legală", a subliniat Pascu. Acesta a adăugat că, dacă Daghie "ar cere și ar urma calea legală, totul s-ar rezolva - cel puțin, așa e normal". Reprezentantul Impact a mai precizat, de asemenea, că un PUZ modificat - ca urmare a schimbării PUD-ului de către unul dintre proprietari - nu poate afecta un proiect general, cum este Greenfield.
"În cazul contestației care vizează doar terenul său, nu sunt afectate celelalte proprietăți", ne-a declarat acesta.
Conform răspunsului ce ne-a fost furnizat de Primăria Capitalei, Documentația de urbanism PUZ - Ansamblu Rezidențial Greenfield - Băneasa urmează a fi înaintată spre fluxul de aprobare de către Consiliul General al Municipiului București, după completarea documentației cu avizele solicitate conform prevederilor legale în vigoare (aviz de precoordonare rețele, aviz de mediu, aviz M.T.C.T., avizul Comisiei Tehnice de Circulatie, aviz Autoritatea Aeronautică Civilă, aviz Gospodărire a Apelor - A.N. 'Apele Române'- Acordul comun (SRI, MAI, MapN ) și alte avize conform legislației în vigoare.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<