Din ce în ce mai mulți producători europeni aleg să investească în Statele Unite ale Americii, evitând zona euro, pentru a contrabalansa deprecierea dolarului în raport cu moneda europeană, decizie ce amenință locurile de muncă ale europenilor, potrivit unor specialiști, informează AFP, citată de NewsIn.
Euro a depășit pragul de 1,50 dolari la sfârșitul lunii februarie, atingând plafonul de 1,59 dolari pe 17 martie. De atunci a scăzut până la 1,54 dolari. "Suntem într-un moment în care putem vorbi de o criză" în ceea ce privește întreprinderile, a avertizat patronul sindicatelor europene, Ernest-Antoine Seilliere. "Situația este limitată pentru întreprinderile mici și mijlocii, până când acestea nu-și vor mai putea reduce marjele" pentru a rămâne competitive, a precizat patronul Clubului întreprinderilor spaniole de export, Balbino Prieto.
Pentru producătorii europeni, aprecierea euro conduce la majorarea costurilor produselor pe piețele din străinătate, reducând în același timp exporturile. "Relocarea producției întreprinderilor din zona euro în afara acesteia este în curs de accelerare", a precizat președintele grupului federațiilor industriale franceze, ce reprezintă 150.000 de întreprinderi și șase milioane de angajați, Yvon Jacob.
Companiile se gândesc deja unde să relocheze producția
În Germania, constructorul de autoturisme BMW a decis de curând sporirea capacităților de producție la uzina americană din Carolina de Nord, investind suma de 500 milioane euro. Cel mai mare producător de automobile din Europa, Volkswagen, trebuie de asemenea să ia o decizie în această vară cu privire la relocarea producției în zona dolarului, de preferință în Statele Unite, unde compania produce modelele de dimensiuni mai mici, a căror profitabilitate este mai mică în raport cu berlinele.
Anunțurile de acest gen s-au înmulțit și în industria aeronautică. Compania franceză Dassault Aviation dorește relocarea producției avioanelor model Falcon, din clasa business, în țările mai ieftine sau în zona dolar. Firma Latecoere va investi 100 milioane euro pentru a crea un parc aeronautic în Africa de Nord, unde o mie de angajați ai grupului vor produce piese simple. În decembrie 2007, președintele Dassault Aviation și cel al Grupului producătorilor francezi din industria aeronautică și spațială (Gifas), Charles Edelstenne, au procedat precum președintele grupului EADS, Louis Gallois, ce a afirmat că rata dolarului este "principala sa problemă", relocarea în zona dolar devenind "singura opțiune" viabilă.
De atunci, EADS a anunțat că va profita de contractul de producție a 179 de avioane pentru alimentare în zbor încheiat cu Air Force, pentru a construi o uzină de asamblare a avioanelor civile în SUA, unde modelul Airbus A330 va fi de asemenea asamblat. Totalul investițiilor se ridică la 600 milioane euro, ce vor fi împărțiți cu firma americană parteneră Northrop Grumann.
Această decizie a trezit neliniștile sindicatului CGT-Métallurgie, care se confruntă cu "o nouă relocare a activităților".
Pentru Yvon Jacob, aceste investiții reprezintă "o mare amenințare la adresa angajaților", deoarece chiar dacă ratele de schimb vor deveni "mai favorabile", investițiile vor rămâne făcute.
Confederația sindicatelor europene a cerut la începutul lunii martie Băncii Centrale Europene (BCE) să ia măsuri în legătură cu aprecierea "alarmantă" a monedei unice europene și să susțină creșterea economică prin reducerea dobânzii de politică monetară.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<