Autoritățile locale, care vor să dezvolte proiecte pentru gestionarea deșeurilor sau pentru gospodărirea apelor, au la dispoziție peste 36 milioane euro, printr-o finanțare PHARE, bani pentru contractarea cărora pot depune proiecte până pe 25 aprilie, informează NewsIn.
În momentul de față, pe lângă lipsa infrastructurii, mediul rural se confruntă cu probleme destul de grave: 87% din gospodării nu au instalație de apă caldă și 83% nu au canalizare.
Dar, potrivit Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România are obligații care implică investiții importante în serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, astfel încât până în 2015 un număr de 263 de aglomerări urbane cu un echivalent/locuitor mai mare de 10.000 și până în 2018 un număr de 2.346 aglomerări urbane cu un echivalent/locuitor cuprins între 2.000 și 10.000 trebuie să se alinieze la standardele de mediu ale UE.
Pentru a acoperi o parte din aceste măsuri, România beneficiază de peste 36,6 milioane euro din partea Uniunii Europene. Fondurile sunt considerabile, având în vedere că prin Programul Operațional Sectorial pentru sectorul de mediu ne sunt alocate 2.776 de milioane de euro, la care se adaugă 490 de milioane de euro ce reprezintă contribuția statului.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (MDLPL), a lansat ieri licitația deschisă pentru "Schema de investiții pentru sprijinirea inițiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu", finanțată prin Programul PHARE 2006 - Coeziune Economică și Socială.
Prin acest program, pot obține finanțare nerambursabilă autoritățile publice locale din localitățile cu până la 50.000 de locuitori, pentru dezvoltarea investițiilor pentru gestionarea deșeurilor și pentru gospodărirea apelor. Valoarea unui proiect trebuie să fie cuprinsă între 100.000 și un milion de euro, iar solicitantul trebuie să asigure o finanțare proprie de cel puțin 10% din valoarea proiectului.
Locul doi în UE, la deficitul structurilor de canalizare
Ministrul Mediului, Attila Korodi, a mai declarat că, potrivit unui studiu UE, România se află pe locul doi, după Polonia, în ceea ce privește deficitul structurilor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru care este nevoie de investiții majore, iar România trebuie să recupereze în următorii ani decalaje importante în raport cu țările UE.
Astfel, potrivit lui Korodi, jumătate din apele uzate nu sunt epurate sau nu sunt suficient epurate, iar din cele peste 1.300 de stații de epurare de pe teritoriul țării, 63% nu funcționează corespunzător. Totodată, 47 de localități, printre care orașe precum București, Brăila, Galați, Tulcea, Craiova sau Drobeta Turnu-Severin, deversează apele uzate direct în natură.
România are o rețea de canalizare de peste 18.000 de kilometri, de care beneficiază doar 11,5 milioane de locuitori, din care zece milioane locuiesc la oraș și un milion în mediul rural. În consecință, orășenii beneficiază de canalizare în proporție de 90%, în timp ce doar 10% din populația de la sat are canalizare, a declarat Korodi.
Totodată, doar 52% din populația României beneficiază și de alimentare cu apă și de canalizare, 16% din români au doar apă curentă, iar 32% din populație nu are acces nici la alimentare cu apă, nici la canalizare. Ministrul Mediului a făcut și o comparație cu țările din jur, astfel, în Cehia, 90% din populație are acces la alimentare cu apă și la canalizare, iar în Ungaria, 90% din populație are apă curentă și 60%, canalizare.
Proiect de guvern pentru depozitarea deșeurilor din construcții
Ministrul Mediului a atras atenția și asupra deșeurilor provenite din construcții și din demolări, care sunt tot mai multe, datorită dezvoltării sectorului imobiliar. Korodi a spus că a elaborat un proiect de hotărâre de guvern, care urmează să fie avizat de ministere și care reglementează activitatea firmelor de construcții, astfel încât acestea să nu mai depoziteze deșeurile la întâmplare. Astfel, traseele pe care se transportă astfel de deșeuri vor fi monitorizate, se vor verifica transporturile, iar în cazul în care se găsesc nereguli, se va merge până la confiscarea licențelor de transport. Korodi a recunoscut că simplele amenzi pentru nedepozitare corectă nu sunt de ajuns și trebuie dezvoltate alte instrumente care, deși mai birocratice, vor fi mai eficiente. În opinia lui Korodi, autoritățile nu stau mai bine nici la managementul deșeurilor, în România producându-se anual aproape 37 milioane de tone de deșeuri, din care 71% provin din activitățile de producție, iar 29% sunt deșeuri municipale. Potrivit ministrului, cantitatea de deșeuri se estimează că va crește cu 0,8% pe an, până în 2013.
Din deșeurile municipale, 40% sunt reciclabile, jumătate dintre acestea putând fi recuperate. Din păcate, în România, doar 2% din materialele reciclabile sunt valorificate, a precizat Korodi.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila indemnizatie de mobilitate
Clauza de mobilitate: cadru legal | Tratament fiscal | Declarare in D112 | Monografie contabilaIndemnizatia de mobilitate se acorda salariatilor care au prevazuta in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, in conditiile art. 25 din Codul muncii. Din punct de vedere contabil si fiscal, angajatorul trebuie sa stabileasca modul corect de inregistrare a acestei prestatii, tratamentul fiscal aplicabil si documentele justificative necesare.In acest articol prezentam monografia contabila...
vezi AICI monografia << Cabinete veterinare: monografia contabila si regim TVA
Regim TVA pentru prestarea serviciilor veterinare | Monografia contabila servicii cabinete veterinare | Documentele primare pentru gestiune si consumCabinetele veterinare combina de obicei doua activitati: prestarea de servicii (consultatii, interventii, tratamente) si vanzarea de produse, precum hrana pentru animale, medicamente sau accesorii. In acest articol analizam care este monografia contabila aferenta serviciilor prestate de cabinetele veterinare si principalele reglementari cu privire...
vezi AICI monografia << Monografia contabila a unei case de schimb valutar
Functionare case de schimb valutar- cadru legal | Aspecte fiscale | Aspecte contabile | Monografia contabilaCasele de schimb valutar sunt societati autorizate pentru activitati de schimb valutar si functioneaza conform reglementarilor contabile generale, fiind considerate institutii financiare nebancare. In acest articol vom prezenta aspecte fiscal-contabile generale ale caselor de schimb valutar si exemple de monografii contabile pentru operatiunile desfasurate de aceste societati.Ce trebuie sa...
vezi AICI monografia << Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia <<