Salariul mediu net a fost de 1.248 lei în luna mai a acestui an, în scădere cu 34 lei față de luna precedentă, în special ca urmare a primelor de Paști acordate în aprilie, ceea ce a temperat și creșterea anuală la 23,3%, arată datele publicate ieri de Institutul Național de Statistică. Creșterea salariului mediu net s-a temperat în intervalul mai 2007 - mai 2008, de la un ritm de 24,8% în perioada aprilie 2006 - aprilie 2007. În termeni reali, ținând cont de inflația din intervalul analizat, salariul mediu net a crescut cu 13,7% în mai 2008 față de a cincea lună a anului trecut. În mai 2007, salariul mediu net a fost de 1.012 lei. Raportat la luna octombrie 1990, salariul mediu net avea o putere de cumpărare cu 20,3% mai mare în luna mai a acestui an. Salariul mediu brut a fost de 1.704 lei în luna mai, cu 2,7% mai mic decât în aprilie. Cele mai mari lefuri nete s-au plătit în mai în sectoarele de intermedieri financiare- 3.636 lei, iar cele mai mici în prelucrarea lemnului și a produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei - 697 lei.
Comparativ cu luna aprilie, salariul mediu net a scăzut în luna mai în majoritatea activităților economice, ca urmare a acordării de prime ocazionale (de Paști) în luna precedentă și a realizărilor de producție mai mici în a cincea lună a acestui an. Astfel, în industria mijloacelor de transport rutier, transporturi pe apă, industria de prelucrare a țițeiului, cocsificarea cărbunelui și tratarea combustibililor nucleari, salariile au scăzut cu 20%-23%. Scăderi cuprinse între 7% și 14% s-au înregistrat și în activitățile anexe și auxiliare de transport și ale agențiilor de turism, silvicultură, extracția hidrocarburilor, industria altor mijloace de transport, industria de echipamente pentru radio, televiziune și comunicații, fabricarea substanțelor și a produselor chimice. De asemenea, salariile au scăzut cu 4% până la 7% în industria minieră, captarea, tratarea și distribuția apei, industria de aparatură și instrumente medicale, de precizie, optice și fotografice, ceasornicărie, transporturi terestre, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea celulozei, hârtiei și a produselor din hârtie, poștă și telecomunicații. În unele sectoare, salariile au crescut însă, datorită primelor acordate și a realizărilor de producții mai mari. Astfel, salariul mediu net din activitățile de poștă și curierat au sporit cu 14,9%, iar cele din transporturi aeriene cu 12,3%. Salariile din activitățile de fabricare a produselor din tutun, sănătate și asistență socială, industria metalurgică, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, învățământ, tăbăcirea și finisarea pieilor, hoteluri și restaurante, industria de mijloace ale tehnicii de calcul și de birou au înregistrat creșteri cuprinse între 1% și 7%
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
âReducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << ââMonografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia << âMonografie contabila agentie de turism
Activitatea unei agentii de turism implica operatiuni contabile specifice, generate de particularitatile acestui domeniu, precum vanzarea de pachete turistice, intermedierea serviciilor de transport si cazare sau aplicarea regimului special de TVA pentru agentiile de turism.In acest articol vom prezenta o monografie contabila aplicabila pentru agentiile de turism care vand pachete turistice si vom analiza si principalele aspecte fiscal- contabile ce trebuie avute in vedere de o agentie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila asociere in participatiune
Asocierea in participatiune reprezinta o forma frecvent utilizata de colaborare intre doua sau mai multe entitati, reglementata de Codul civil, prin care partile convin sa desfasoare impreuna o activitate economica si sa imparta veniturile si cheltuielile rezultate, fara a constitui o persoana juridica distincta. Din punct de vedere contabil si fiscal, acest tip de colaborare ridica numeroase intrebari practice privind evidenta veniturilor si cheltuielilor, tratamentul TVA si modul de reflectare...
vezi AICI monografia <<