Si totusi, cine-l "zice" pe Brad Pitt?

Sigur ca am auzit cu totii si, eventual, am si tras un ras bun si sanatos din minunea cu dublarea filmelor in limba romana. Sigur ca nimeni nu-si imagineaza cum ar fi asta ca... Meryl Streep sa se auda cu vocea doamnei Stela Popescu (cu tot respectul pentru intreaga sa cariera). A fost numai o gluma politica buna care ne-a umplut un pic internetul saptamana trecuta. Ca s-au facut petitii, ca s-au facut dezbateri, ca au aparut interviuri cu actori, regizori, critici, jurnalisti... A fost asa, un mic bum local. Sper sincer ca nu vom mai auzi de legea asta, cu alta ocazie decat deliciul publicului reunit s-o faca praf.

Dar ce am invatat de la ea? Si prin aceasta, tin sa multumesc domnului Victor Socaciu, pentru un gest poate neplanuit.

1. Am invatat ca politicienii nostri mai stiu inca sa se reuneasca si sa gandeasca la un ison. Ca voci politice colorate divers au spus aceleasi lucruri si au apelat aceleasi argumente. Despre cum nu am cenzurat niciodata vocile filmelor, despre cum filmul e un act de cultura care trebuie protejat in integritatea sa. Despre cum publicul castiga din expunerea la limbile straine.
2. Ca beneficiarii directi ai initiativei cu bucluc, actorii romani, au aratat noblete impreuna, de asemenea la un ison. Nu a zis niciunul ce bine i-ar prinde niste contracte pe vocea lui Johnny Depp. Si stim cu totii ca le-ar prinde bine. Ca se plateste prost cultura si ei sunt primii care ar fi sprijiniti daca filmele ar fi dublate. Ei bine, nu. Actorii romani intervievati despre oportunitatea legii buclucase si-au aratat profesionalismul prin grija fata de integritatea pervertita a filmului, fata de pierderea de substanta care se obtine prin scoaterea vocii din jocul actoricesc.
3. Ca noi, cititorii comentatori, am reusit sa lasam deoparte frustrari marunte si sa ne amintim ca unii din noi asa am invatat engleza. Ca, din nou, nici comunistii nu au facut una ca asta. Ca nu ne dorim sa-i copiem pe francezi cu asta si ca suntem mandri ca noi stim mai bine limbile straine decat ei, pentru ca am fost expusi la ele prin intermediul filmelor copilariei. Ca oamenii astia (politicienii) pare ca se plictisesc, dupa produsele pe care le scot in fata noastra a alegatorilor.

Pe scurt, dezbaterea de mai sus se refera la initiativa deputatului PSD, Victor Socaciu, de a modifica legea audio-vizualului astfel incat filmele straine sa fie dublate in limba romana si nu subtitrate. Motivul invocat este acela ca subtitrarile preiau expresii din limba engleza si pe termen lung deterioreaza limba romana. (foarte pe scurt!)

Ce nu am vazut, si poate ca ar fi fost frumos - asa pentru intregirea peisajului de opinii - a fost analiza lingvistica. De ce o traducere scrisa sufera la calitate in fata uneia vorbite (ca doar pe amandoua le scrie la un moment dat cineva). Acesta a fost argumentul de pornire si din pacate a scapat mai putin dezbatut. Zicea domnul Caramitru, intervievat si el, ca poate e mai bine sa facem ceva ca sa crestem calitatea traducerilor, asa incat subtitrarile sa nu mai afecteze conservarea pe termen lung a limbii romane. Ce as mai zice in plus e ca nu am vazut nicaieri o justificare documentata de un lingvist, sau de o echipa de lingvisti.

Desi respect mobilizarea de opinii, timpul si energia pe care toti oamenii intervievati le-au consumat ca sa isi exprime gandurile despre initiativa domnului Socaciu, nu ma pot impiedica sa constat ca tot efortul unor oameni experti in domeniile lor s-a concentrat pe judecata lingvistica a unui absolvent al Facultatii de Electromecanica. De apreciat e doar intentia, pentru ca altfel, ramanem la infatuarea de a livra opinii despre evolutia limbii romane, fara nici o validare.